Mănăstirea Voroneț: istorie, fresce și celebrul albastru de Voroneț

Fațada de vest a Voronețului nu are nicio fereastră și nicio ușă. Peretele a fost lăsat plin intenționat, în 1547, ca să încapă pe el o singură scenă, Judecata de Apoi, pictată de la temelie până sub streașină pe un fond de albastru de Voroneț. Aici arhitectura a fost pusă în slujba picturii.

O biserică recunoscută după o culoare

Mănăstirea Voroneț nu are cea mai mare dintre bisericile pictate ale Bucovinei. Este o biserică de mici proporții, cu plan trilobat și turla cu boltă moldovenească ridicată pe naos, una dintre puținele din nordul Moldovei care și-au păstrat în mare măsură forma inițială. Cu toate acestea, pe ea o recunoaște aproape oricine, chiar și fără să fi fost vreodată în zonă, iar supranumele de „Capela Sixtină a Estului” a ajuns să fie folosit mai des decât numele de pe hartă.

Motivul este pictura exterioară. Povestea ei ține de istorie la fel de mult ca de artă: fresce pictate în 1547 pe o biserică ridicată în 1488. Frescele din vremea lui Petru Rareș sunt socotite cel mai reușit ansamblu al artei medievale moldovenești, cu un colorit viu, apropiat de cel al naturii din jur, în care domină verdele și albastrul.

Istoria Mănăstirii Voroneț, de la 1488 la 1547

Mănăstirea Voroneț a fost ridicată de Ștefan cel Mare pe locul unei biserici mai vechi, de lemn. Lucrul a mers neobișnuit de repede: biserica a fost construită în 1488 în numai trei luni și trei săptămâni, un record pentru acea vreme. Pe 17 august 1488, când lucrările se apropiau de sfârșit, domnitorul a dăruit mănăstirii moșia Știlbicani. Biserica a păstrat hramul vechii biserici, Sfântul Gheorghe. Mănăstirea a devenit repede un centru de credință și cultură al Moldovei medievale. Venirea monahului Daniil, după o perioadă petrecută la Putna și în sihăstrie, a dat vieții monahale de aici un impuls puternic; mormântul lui Daniil Sihastrul se află și astăzi în pronaos. Ștefan cel Mare a mai dăruit mănăstirii moșii, veșminte, odoare și cărți, între care un Tetraevanghel din 1490. Tot din 1490 funcționa aici o scriptorie, iar călugărul Pahomie, din partea locului, a copiat un Tetraevanghel pentru slujbă.

Momentul decisiv din această istorie vine în 1547, când mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș, a adăugat pridvorul închis și a comandat pictarea zidurilor exterioare. În aceeași perioadă se pare că la Voroneț funcționa o școală mănăstirească în care se învăța în slavonă și în română; la această concluzie au dus descoperirea Psaltirii voronețene și a Codicelui voronețean. Mormântul lui Grigore Roșca se află în pridvorul pe care l-a construit.

După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în 1774, privilegiile mănăstirilor ortodoxe au fost reduse treptat. Din 1785, Voroneț a funcționat doar ca biserică de parohie, iar multe dintre relicvele lui au ajuns la Dragomirna, Sucevița și Putna. Ultimul avânt dinaintea acestei rupturi venise sub egumenul Macarie (1756–1782), care a construit chilii noi și a reparat biserica. Viața monahală a fost reluată abia în martie 1991, după 206 ani, de o obște de călugărițe, cu stavrofora Irina Pântescu ca primă stareță.

Frescele de pe fațade, una câte una

Fațada de vest. Scena Judecata de Apoi ocupă tot peretele, în patru registre suprapuse. Sus este Dumnezeu Tatăl. Dedesubt, scena Deisis, cu apostolii așezați pe scaune de o parte și de alta; de la picioarele lui Hristos pornește un râu de foc în care se chinuie păcătoșii. Al treilea registru arată Etimasia, tronul pregătit, cu Duhul Sfânt în chip de porumbel, Evanghelia și protopărinții: spre nord credincioșii conduși de Apostolul Pavel, spre sud necredincioșii mustrați de Moise. Jos, la mijloc, apare cumpăna care cântărește faptele bune și rele, îngeri și demoni se luptă pentru suflete, iar de o parte și de alta sunt raiul și iadul.

Detaliile folclorice. În Judecata de Apoi și în celelalte fresce, pictorii au strecurat în scenele biblice elemente din lumea satului: arhanghelii care vestesc judecata suflă din buciume, instrumentele păstorilor de munte. Se văd în registrele de sus.

Interiorul. Pictura dinăuntru este mai veche, în cea mai mare parte din 1496, din vremea lui Ștefan cel Mare. În altar se văd Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor și Spălarea picioarelor, iar în naos Ciclul Patimilor și tabloul votiv al domnitorului. Tot în interior se păstrează strane și jilțuri din secolul al XVI-lea, între care un jilț domnesc sculptat în lemn. Regulile pentru fotografiere sunt afișate la intrare.

Albastrul de Voroneț

„Albastru de Voroneț” a devenit un nume propriu, folosit pentru nuanța însăși. Ce impresionează la fața locului este cât de vie a rămas nuanța de albastru de Voroneț pe pereții expuși ploii, gerului și soarelui de aproape cinci secole. Pe fațada de vest, fondul albastru încă domină întreaga compoziție.

Lumina schimbă mult felul în care se vede. Dimineața, soarele cade pe absida de est; după-amiaza, fațada de vest se încălzește. Dacă poți, ocolește biserica de două ori, la ore diferite.

Cum ajungi la Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț se află în satul cu același nume, astăzi parte a orașului Gura Humorului, la 4 km de centru și la 36 km de Suceava. Gura Humorului este străbătut de DN17, drumul dinspre Suceava spre Câmpulung Moldovenesc. Ultima porțiune se face pe jos. Pe lista monumentelor istorice, ansamblul cuprinde biserica, ruinele chiliilor, clopotnița din 1488 și zidul de incintă.

Din același grup UNESCO, cea mai apropiată este Mănăstirea Humor, chiar lângă Gura Humorului.