Cetatea de Scaun a Sucevei: istoria cetății lui Ștefan cel Mare și ce vezi azi

Cetatea Sucevei a fost așezată pentru priveliște: de pe zidul ei de est se vede toată valea râului Suceava. Din locul acesta garnizoana putea urmări orice mișcare pe drumurile dinspre est și dinspre nord. Priveliștea e aceeași și azi, imediat după pod.

Denumirea completă, Cetatea de Scaun a Sucevei, contează. În Suceava au existat două cetăți ridicate de același domnitor, Petru Mușat: Cetatea de Scaun, la marginea de est a orașului, și Cetatea de Apus, numită și Cetatea Șcheia, pe Dealul Șeptilici. Când se spune doar „cetatea Sucevei”, aproape toată lumea se gândește la prima.

Cetatea de Scaun a Sucevei: o istorie care începe cu Petru Mușat

În 1388, voievodul Petru al II-lea, cunoscut ca Petru Mușat, a mutat capitala Moldovei de la Siret la Suceava. În același an, cetatea apare pentru prima dată într-un document: actul prin care regele Poloniei primea de la domnul Moldovei un împrumut de 3.000 de ruble de argint, cu provincia Pocuția drept garanție. Documentul se încheie cu formula „s-a scris cartea în Cetatea Sucevei”.

Săpăturile arheologice au arătat că aici nu a existat o fortificație mai veche. Pe deal era o pădurice, defrișată prin incendiere pentru construcție, iar în cel mai vechi strat s-au găsit zeci de monede de argint bătute de Petru Mușat. Castelul lui era un patrulater cu laturi de 36 și 40 de metri, cu turnuri pătrate la colțuri și la mijlocul fiecărei laturi, ziduri groase de aproape doi metri și o curte interioară largă. Pivnițe boltite se întindeau de-a lungul zidurilor, iar deasupra lor erau camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare.

Alexandru cel Bun a adăugat un zid paralel în fața intrării, pe latura de sud, și a pavat curtea și căile de acces.

Zidurile lui Ștefan cel Mare și asediul din 1476

Ștefan cel Mare a considerat că fortul mușatin nu ar rezista unui atac serios și l-a înconjurat cu un inel de ziduri. Prima incintă, ridicată înainte de 1476 la 20–25 de metri de fort, avea trei turnuri pătrate și se înălța la 15 metri deasupra fundului șanțului.

Testul a venit în vara lui 1476, când oastea sultanului Mehmed al II-lea a asediat Suceava și a avariat cetatea. Garnizoana condusă de portarul Șendrea, cumnatul domnitorului, a rezistat, iar otomanii s-au retras. Asediul a arătat însă cât de vulnerabile erau turnurile pătrate în fața ghiulelelor de fier.

Așa a început a doua etapă. Ștefan a dublat incinta cu un zid nou, gros de cel puțin trei metri și jumătate, cu șapte bastioane semicirculare. Șanțul a fost lărgit și dus pe laturile de sud și de vest, iar intrarea a fost mutată pe latura de nord-est. Aici s-a construit podul cu o parte fixă și una mobilă, sprijinit pe doi piloni. Dincolo de pod, vizitatorii nepoftiți dădeau de o capcană. În septembrie 1477 deasupra lucrărilor a fost pusă o pisanie cu stema Moldovei; fragmente din ea au fost găsite la restaurarea din 1971.

Cetatea a mai fost asediată în 1485 de otomani și în toamna lui 1497 de oastea regelui polonez Ioan Albert. Nici unul dintre asedii nu a reușit.

Ce vezi azi în Cetatea de Scaun

Ce vezi întâi este podul: intri în Cetatea de Scaun a Sucevei pe același pod pe care l-a construit Ștefan cel Mare, refăcut la restaurări. În fața ta se deschide curtea dintre incinte, iar dincolo de ea fortul mușatin, în care se pătrundea pe vremuri printr-un șir de trei porți păzite de camere de gardă.

Latura de est. Avea trei etaje și adăpostea apartamentele domnești, cu ferestre mai mari și ancadramente de piatră sculptată. Tot aici era paraclisul, la care se urca pe o scară de piatră în spirală și ai cărui pereți erau pictați în frescă.

Latura de vest. Sub ea se întinde o pivniță mare, împărțită în două nave de stâlpi masivi legați prin arcuri de piatră. Deasupra se afla sala în care se întrunea Sfatul Domnesc, cu console gotice și renascentiste și o cheie de boltă cu stema Moldovei: capul de bour cu o stea între coarne, o rozetă și o semilună.

Detaliile. Încăperile aveau sobe din teracotă smălțuită, cu steme, animale fantastice și personaje mitologice. Pe latura de est, Eustratie Dabija a instalat la mijlocul secolului al XVII-lea o monetărie, în care s-au bătut ultimele monede moldovenești, banii mărunți de aramă numiți „șalăi”.

Ce vezi și ratezi ușor este dunga albă de pe ziduri. A fost trasată de restauratorii din anii 1960 ca să deosebească zidăria veche de cea înălțată de ei pentru consolidare.

De la incendiul din 1675 la redeschiderea din 2016

După 1538, când Soliman Magnificul a intrat în cetate fără luptă datorită trădării unor boieri, Suceava a trecut prin mai multe mâini. Capitala a fost mutată la Iași, iar în 1675, din ordinul turcilor, Dumitrașcu Cantacuzino a poruncit dărâmarea cetăților. Cronicarul Nicolae Costin notează că Suceava nu a putut fi aruncată în aer, așa că a fost umplută cu lemne și paie și incendiată până când zidurile au cedat. În 1684, un cutremur a prăbușit toată latura de nord.

Primele săpături și consolidări în Cetatea de Scaun a Sucevei le-a făcut arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer, între 1895 și 1904. Au urmat șantierul-școală de arheologie medievală din 1951 și restaurarea din 1961–1970. Între 2011 și 2015, un proiect cu finanțare europeană de aproximativ 17 milioane de euro a consolidat și completat întregul ansamblu, iar cetatea a fost redeschisă pe 31 iulie 2016. Astăzi o administrează Muzeul Național al Bucovinei.

Cum ajungi la Cetatea Sucevei

Cetatea e la marginea de est a orașului, deasupra văii râului Suceava, iar de pe platoul din fața ei se ajunge la intrare pe jos. Același platou, cunoscut ca „Câmpul Șanțurilor”, este el însuși sit arheologic: aici au fost săpate, la vreun kilometru de cetate, gropile și șanțurile care o apărau dinspre est.

Pe Dealul Șeptilici, spre centru, se află locul Cetății Șcheia, cealaltă cetate ridicată de Petru Mușat. Fără ea, povestea Cetății de Scaun a Sucevei rămâne pe jumătate.