Biserica de lemn din Apoldu de Jos

Sfântul cu cap de țap

Printre chipurile de sfinți de pe pereții bisericii, unul îi oprește pe aproape toți cei care intră: Sfântul Cristofor, pictat cu cap de țap. În sat i se spune chiar așa, sfântul cu cap de țap. Nu este o greșeală a zugravului. Iconografia ortodoxă și catolică cunoaște și reprezentări ale lui Cristofor cu cap de câine sau de oaie, toate pornind din legendele despre el.

Există două variante ale poveștii. Potrivit primei, Cristofor l-ar fi rugat pe Dumnezeu să-i ia frumusețea, ca să nu ducă pe nimeni în ispită. A doua spune că ar fi făcut parte dintr-un trib de chinocefali, oameni cu cap de câine pomeniți încă din Antichitate, s-ar fi convertit la creștinism și ar fi murit ca martir.

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Ioan Evanghelistul” este monument istoric și păstrează, probabil, cel mai frumos ansamblu de pictură dintre toate bisericile de lemn din județul Sibiu.

Mutată noaptea, cu carele cu boi

Tradiția satului spune că biserica ar data de pe vremea lui Mihai Viteazul și că ar fi stat la început în Ocna Sibiului. După aproape două secole, credincioșii din Apoldu de Jos ar fi adus-o într-o noapte, cu carele trase de boi, pe un drum lăturalnic. Povestea circulă în sat de generații, dar documente scrise despre istoria lăcașului aproape că nu există.

Ce se știe sigur vine dintr-o inscripție în chirilică de pe peretele care desparte naosul de pronaos. Ea spune că biserica a fost zugrăvită „în zilele Înălțatului Împărat Iosif al II-lea”, când arhiereu era Sofronie Chirolovici, iar protopop Ion Drobrotă din Poiana. Pictorul a fost Simion zugravul din Craiova. Lucrarea s-a făcut cu cheltuiala și grija ctitorilor Ion Băltea, Ioan Lazăr, Iosif Băltea, Ion Căndea și Moisi Buta. Data este precisă: 16 august 1772.

În același an, biserica a fost reconstruită pe locul unde o vezi astăzi.

Un sat vechi de pe Valea Secașului

Apoldu de Jos are o istorie mult mai lungă decât biserica. Satul apare într-un act din 27 octombrie 1288, dat la Brașov de regele Ungariei Ladislau al IV-lea Cumanul, unde este pomenit Paul, parohul decan de Apold. Satul a aparținut până în 1876 de Scaunul Miercurea, una dintre unitățile administrative ale sașilor transilvăneni, iar obștea lui a devenit în timp o comunitate de oameni liberi.

Numele satului a avut multe forme. I s-a spus odinioară Apoldul Mic sau Polda Mică, sașii îl numeau în dialectul lor Klipult, în germană era Kleinpold, iar în maghiară Kisapold. Un act din 1 septembrie 1289 a fost redactat chiar aici, la „Apoldya Inferior”, iar în 1292 apare primul greav al satului, Arnold d’Apoldia.

Locul era locuit și înainte. În vatra satului s-au găsit ziduri de piatră ale unor construcții romane, cu cărămizi purtând ștampila unei legiuni romane, țigle și tuburi de apeduct, iar pe drumul roman spre Apulum au fost identificate urme de villae rusticae. Tot aici a fost semnalată în 1384 o biserică cu hramul Sfântului Toma, înconjurată de o fortificație, prădată în 1658 de trupele principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea. Pe teritoriul comunei s-a descoperit și un tezaur de 206 monede romane de argint, majoritatea denari, de la Clodius Albinus până la Gordian al III-lea.

Bârne, șiță și un turn cu poală dublă

Temelia și pereții. Biserica este ridicată din bârne încheiate în cheotori, așezate pe o fundație de piatră înaltă de aproape un metru.

Turnul-clopotniță. Stă în partea de nord-vest a bisericii și este construit din lemn de brad, cu bârnele așezate orizontal. Detaliul cel mai neobișnuit este poala dublă a acoperișului, pusă sub balconul clopotelor: apa de ploaie se scurge peste ea, iar partea de jos a turnului rămâne protejată.

Acoperișul. Învelitoarea este din șiță de brad. Vechiul acoperiș de țiglă a fost înlocuit cu unul de șindrilă, iar după aceea au început eforturile de a găsi bani pentru conservarea și restaurarea picturii.

Pictura. E distrusă în parte. În scene precum Judecata lui Iisus, Cina cea de Taină sau Nașterea lui Iisus, Simion zugravul arată simț al proporțiilor și un talent de miniaturist. Peretele sudic al naosului și zona de lângă altar sunt cele mai afectate și au nevoie de intervenții urgente.

Pe Valea Secașului, spre Apoldu de Jos

Comuna se află în vestul județului Sibiu, la marginea sudică a Podișului Transilvaniei, în Depresiunea Apoldului, la poalele Munților Cindrel. Apoldu de Jos este așezat aproximativ la jumătatea drumului dintre Sibiu și Alba Iulia, iar cel mai apropiat oraș este Miercurea Sibiului, spre vest. De acolo, un drum județean urcă spre sud prin Apoldu de Jos până la Apoldu de Sus.

Zona e cunoscută pentru vii și livezi, iar toamna și iarna ceața stă adesea peste vale dimineața și seara. Pe teritoriul satului există și izvoare sărate. Miercurea, orașul vecin, a fost multă vreme centrul administrativ al satelor din jur, de la Apoldu de Sus și Poiana până la Ludoș și Gârbova, și a primit încă din Evul Mediu dreptul de a ține târg săptămânal.

Biserica este ortodoxă, iar accesul în interior se stabilește cu parohia. În aceeași comună, satul Sângătin are și el o biserică de lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, ridicată în secolul al XVII-lea, iar în Apoldu de Jos se află și biserica ortodoxă „Buna Vestire”, construită la începutul secolului al XIX-lea în formă de cruce.