Cetatea țărănească din Câlnic

O cetate care nu stă pe deal

Cetatea din Câlnic stă aproape de strada principală și de centrul satului. Satul nu a înghițit-o totuși în rețeaua lui de străzi.

Ce se vede azi sunt două rânduri de ziduri ovale, așezate concentric, întărite cu două turnuri și un bastion. În mijloc stau capela, fântâna și un turn-locuință masiv, donjonul. Ansamblul nu are dimensiuni impresionante și nici sisteme de apărare complicate. Este o cetate mică, cu elemente de fortificare simple, iar tocmai de aceea este considerată atât de reprezentativă pentru o civilizație locală și o epocă anume. În 1999 a fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO.

Satul de pe ambele maluri

Câlnic se află în sudul județului Alba, în vestul Depresiunii Apoldului, pe valea pârâului Câlnic, afluent al Secașului. La sud se ridică dealurile piemontane ale Sebeșului, prelungiri ale Munților Cindrelului, iar la nord se întinde Podișul Secașelor. Centrul satului e la 328 de metri altitudine.

Locul a fost locuit fără întrerupere din neolitic și epoca bronzului, prin perioada dacică și romană și prin epoca migrațiilor, până în evul mediu. Numele apare prima dată în 1269, ca „villa Kelnuk”, și este de origine slavo-română; sașii i-au spus Kelling, iar ungurii Kelnek.

Satul s-a împărțit pe cele două maluri. Pe stânga locuiau mai ales sașii, de-a lungul Străzii Principale. Pe malul drept se află cetatea, fostă reședință nobiliară, biserica evanghelică și casa parohială, iar spre sud și sud-vest s-a dezvoltat cartierul românesc. În 1733 erau aici 220 de familii de români, iar în 1857 românii îi depășeau pe sași cu 200 de suflete. Biserica ortodoxă din mijlocul cartierului a fost construită între 1960 și 1969, pe locul uneia din 1792.

Două incinte și o barbacană

Incinta exterioară, numită zwinger, are un diametru maxim de circa 70 de metri și o înălțime de numai 3 metri, ceea ce o face să pară scundă. Se sprijină pe contraforturi și are, din loc în loc, guri de tragere. În sud-vest, deasupra drumului spre Reciu, se află un bastion semicircular.

Incinta interioară este cea impozantă. Are 7 metri înălțime și un traseu oval, alungit pe direcția nord-est – sud-vest, cu un diametru maxim de circa 50 de metri. Poarta de intrare este apărată de un coridor fortificat, barbacana. Pe latura de nord, zidul se sprijină azi pe trei contraforturi masive din beton armat, puse la restaurare.

Cetatea e construită mai ales din piatră de carieră, calcar înecat în mortar, cu piatră de râu pe alocuri și cărămidă în jurul ferestrelor de tragere. Poarta, galeria de apărare a turnului porții și ramele ușilor de la cămări sunt din lemn. Nimic nu a fost ridicat dintr-odată: forma de azi este rezultatul unor etape succesive de construcție și adaptare.

Turnul porții. Înalt de circa 24 de metri, adăpostește trecerea spre curtea interioară, sub o boltă semicilindrică. Spre exterior se vede locașul în care culisa hersa, grilajul de poartă. Pe scări de lemn se urcă la galeria de apărare de sus, unde stau patru clopote; de aici și numele de turnul clopotelor.

Turnul slăninii. Turnul de apărare din sud-est are circa 15 metri și se intră în el pe o ușă de la primul etaj. După ce cetatea și-a pierdut rostul militar, aerul rece de aici a fost bun pentru păstrarea slăninii. I se spune și Fleischerturm.

Capela. Este o sală simplă, cu absida spre răsărit și un portal gotic, singurul element de piatră profilată din clădire. Înăuntru se păstrează o tribună de lemn din 1733, cu parapetul pictat cu motive florale. Niște deschideri înguste din peretele de sud, ca niște metereze, au un rost neclar și ar putea arăta că edificiul a avut la început altă destinație.

Donjonul și pivnița cu butoaie

Cea mai veche construcție a cetății este donjonul, supranumit în epoca romantică turnul Siegfried. Are aproximativ 9 pe 13 metri, ziduri groase de circa un metru și 27 de metri înălțime, dintre care 7 revin acoperișului în patru ape. A fost turn-locuință pentru familiile nobiliare.

Pivnița de la parter este o încăpere boltită amplă, pe a cărei boltă de piatră se văd și azi urmele cofrajului de lemn folosit la construcție. Inițial se cobora în ea doar pe o scară tăiată în grosimea zidului. Astăzi se intră direct, printr-o poartă deschisă la începutul secolului XX în peretele de nord. Etajul întâi era camera de locuit, cu un șemineu ale cărui urme se văd pe peretele de vest. Bolta ei s-a prăbușit.

Astăzi donjonul este muzeu. Colecțiile de artă populară și medievală, donate în mare parte de Zoe și Marius Porumb, cuprind icoane pe sticlă și lemn, ceramică, mobilier, costume, covoare, obiecte de cult, gravuri și vechi tipărituri românești și germane. În pivniță, o expoziție despre viticultură are în centru butoaie de stejar de 5.000–6.000 de litri. Vinurile de Câlnic sunt pomenite încă din secolul al XVI-lea, iar în 1659 documentele amintesc via bisericii evanghelice și via parohiei.

Cum ajungi la Câlnic

Câlnic este în sudul județului Alba, iar cel mai apropiat oraș este Sebeș, aflat spre nord-vest. Sibiul este mai departe, spre sud-est. Cetatea stă pe malul drept al pârâului, la mică distanță de strada principală.

În jurul Câlnicului, satele Petrești, Săsciori, Căpâlna, Rahău, Reciu, Gârbova, Cărpiniș și Miercurea Sibiului au și ele situri și monumente istorice interesante. Cămările de lângă incinta interioară sunt folosite și azi, sub un acoperiș în două ape care urmează curba zidului.