Regiunile României și locurile lor

Ce fel de loc definește fiecare regiune

Cele nouă regiuni nu au nici aceeași mărime, nici același fel de patrimoniu. Aproape jumătate din atlas se află în Transilvania, în timp ce Banatul și Dobrogea au doar câteva locuri fiecare. Diferența mai importantă ține însă de ce domină pe hartă: piatra pictată, lemnul, zidurile de apărare sau ruinele antice.

Transilvania își trage numele dintr-o formulă latinească, „terra ultra silvam”, țara de dincolo de pădure, folosită în acte din 1075. E un podiș înalt închis de Carpați și de Munții Apuseni, pe care romanii, sașii, secuii și principii au lăsat straturi suprapuse. Locul care o definește este biserica-cetate a satelor săsești, de la Biertan la Prejmer, dar regiunea are cel puțin patru zone distincte: Țara Bârsei în jurul Brașovului, satele dintre Târnave, Țara Hațegului și Apusenii. La Densuș, turnul bisericii stă pe altare romane aduse de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Banatul a fost o provincie de graniță, numită după banii care o conduceau. Relieful urcă în trepte, de la câmpia Timișului la Munții Aninei, și împarte locurile în două: castele și conace la câmpie, ca Banlocul din 1793, și orașe miniere la munte. Oravița le adună pe cele mai neobișnuite, o gară din 1847 cu peronul la etaj și un teatru din 1816–1817 făcut după modelul celui de la curtea din Viena.

Crișana e țara celor trei Crișuri, între Mureș, Someș, Apuseni și Tisa. Capătul ei de munte e carstic: Peștera Urșilor a fost descoperită abia în 1975, când o explozie dintr-o carieră de marmură a deschis-o. Capătul de câmpie are orașele, cu Oradea în centru, unde o cetate pentagonală, clădiri baroce și o sinagogă din secolul al XIX-lea stau aproape una de alta.

Maramureșul este lemn. Depresiunea închisă de munți pe cursul de sus al Tisei a păstrat case, porți și biserici cu turle de peste cincizeci de metri, iar opt biserici de lemn din județ au intrat împreună, în 1999, în patrimoniul mondial. Tot aici sunt crucile pictate din Săpânța și fosta închisoare de la Sighet.

Bucovina, „țara fagilor”, a devenit o regiune cu nume oficial abia în 1775, când Habsburgii au anexat colțul de nord-vest al Moldovei. Bisericile ei sunt însă mult mai vechi și sunt pictate pe dinafară: opt dintre ele stau pe lista patrimoniului mondial, șapte din 1993 și Sucevița din 2010. Putna și Cetatea Sucevei completează harta lui Ștefan cel Mare.

Moldova, între Carpații Orientali și Prut, are o geografie de grupuri. Cea mai strânsă se află în Neamț: cetatea de pe stânca Timuș, curtea domnească din Piatra Neamț, cu plăci de ceramică smălțuită încastrate în ziduri, mănăstirea Agapia și casa lui Ion Creangă din Humulești. Regiunea a dat literaturii române o listă lungă de nume, iar pe hartă lista aceasta înseamnă case memoriale.

Muntenia se întinde de la creste până la Dunăre, dar locurile ei sunt mai ales în nord, pe văi: castelele regale de pe Valea Prahovei, ctitoriile domnitorilor Țării Românești de la Curtea de Argeș, cetatea de la Poenari, la care se urcă pe 1.480 de trepte, și Transfăgărășanul. Câmpia adaugă palatul de la Mogoșoaia, terminat de Brâncoveanu în 1702.

Oltenia are granițe pe care le poți urmări cu degetul: Oltul, Dunărea și Carpații Meridionali. Nordul, ferit între munți și dealuri, are mănăstirile Basarabilor și ale lui Brâncoveanu, de la Cozia la Horezu și Tismana, plus peșteri și Transalpina. Sudul are urme romane pe Dunăre, iar Târgu Jiu, coloana lui Brâncuși.

Dobrogea e cea mai veche și cea mai tânără deodată. Histria, întemeiată de coloniști din Milet în secolul VII î.Hr., este socotită primul oraș de pe teritoriul României, iar Delta Dunării, făcută din aluviunile fluviului, e în patrimoniul mondial din 1991.

Regiuni istorice și județe

O regiune istorică nu e o unitate administrativă. Județele împart azi țara pentru administrație, iar regiunile sunt provinciile vechi, cu granițe mutate de mai multe ori de-a lungul secolelor. Cele două hărți se suprapun doar în parte. Bucovina, de exemplu, înseamnă cea mai mare parte a județului Suceava, în timp ce nordul ei, cu Cernăuțiul, e astăzi în Ucraina. Crișana cuprinde tot Bihorul, cea mai mare parte a Aradului și o fâșie din sudul județului Satu Mare. Transilvania propriu-zisă are nouă județe, de la Bistrița-Năsăud la Hunedoara, plus estul Sălajului.

Diferența contează mai ales la Maramureș. Județul de azi cuprinde, pe lângă Maramureșul istoric, și Țara Chioarului, Țara Lăpușului și Codrul, așa că biserici ca Șurdești sau Rogoz stau în județul Maramureș, dar în afara depresiunii de pe Tisa. Între Muntenia și Oltenia, granița e Oltul, nu limita de județ: zonele de la est de Olt din Vâlcea și din județul Olt țin de Muntenia. Iar Moldova din acest atlas înseamnă județele dintre Carpați și Prut fără Suceava, care are pagina ei, la Bucovina.

Harta de sus desenează regiunile din contururile județelor, așa că marginile ei urmează limitele județene, nu pe cele istorice exacte. Fiecare loc din atlas are o singură regiune, iar pe paginile locurilor apare și județul, util pentru drum. Pentru căutări după tipul de loc, categoriile, de la cetăți la peșteri, adună locurile din toate regiunile, iar harta cu toate locurile le pune pe amândouă grilele la un loc.