Biserica de lemn din Desești

Patru personaje pe scaune

Într-un colț al iadului pictat în pronaos, două figuri de diavoli chinuie o fată întinsă pe un pat. Inscripția de alături lămurește păcatul: „Fata care doarme dumineca”. Puțin mai sus stau cele patru personificări, așezate ca niște dregători. Niciuna nu apare în cărțile de iconografie după care lucrau zugravii vremii. Sunt o particularitate a iadului maramureșean, iar zugravul care le-a pictat aici le-a reluat cinci ani mai târziu la Rogoz.

Biserica de lemn cu hramul Sfânta Paraschiva din Desești este considerată unul dintre monumentele caracteristice Maramureșului secolului al XVIII-lea. Din decembrie 1999 face parte din patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte șapte biserici de lemn din județ.

Un an pe care nu-l știe nimeni sigur

Când a fost ridicată? Răspunsurile diferă. Istoricul Marius Porumb o datează la mijlocul secolului al XVIII-lea, vicarul greco-catolic Tit Bud scria în 1911 că a fost construită în 1770, iar Joby Patterson propune același an. Alexandru Baboș o așază în 1780. Un lucru e sigur: pictura și iconostasul au fost terminate în 1780, deci zidirea a venit, cel mai probabil, cu câțiva ani mai devreme.

Biserica a fost greco-catolică până în 1948, când regimul comunist a interzis acest cult. De atunci aparține Bisericii Ortodoxe Române, iar parohia greco-catolică din Desești o revendică. În 1996, 1997 și 1998 au avut loc lucrări ample de restaurare, atât la structură, cât și la pictura murală.

Ce face Deseștiul special e întâlnirea, în aceeași biserică, a doi dintre cei mai cunoscuți pictori ai Maramureșului din acel secol.

Zugravii și inscripțiile lor

Primul este Radu Munteanu, originar din satul Ungureni, din zona Lăpușului. Cea mai veche lucrare cunoscută a lui este o icoană a Muceniței Paraschiva, pictată în 1754 la Sălnița. În altarul de la Desești, o inscripție îi pomenește pe zugravii „Radu Munteanu și Gheorghie” și spune că pictura a fost plătită de boierii satului. Alta, în pronaos, are data: „1780, au plătit această tindă de o au zugrăvit gazdele satului az pisan Radu Munteanu zugravu”, adică „am scris eu, Radu Munteanu”.

Un singur cuvânt din această inscripție a stârnit o mică dispută. Ioan Bârlea, care a copiat inscripțiile bisericii în 1909, și mai târziu Anca Pop Bratu au citit „jupânese”, adică boieroaice. Lectura corectă este „gazdele”, adică stăpânii satului. Diferența contează, pentru că arată cine a plătit pictura: nobilii locali, aceiași care apar ca ctitori în toate cele trei inscripții.

Al doilea este Alexandru Ponehalschi, al cărui nume pare de origine poloneză. Activitatea lui e atestată din 1751, când picta o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul pentru biserica din Bârsana. Conducea probabil un atelier itinerant. Iconostasul de la Desești nu poartă semnătura lui, dar seamănă atât de mult cu tâmplele semnate de el la Călinești-Căieni, Sârbi-Susani, Budești-Susani și Berbești, încât îi este atribuit prin analogie stilistică. Inscripția de pe el notează data, 7 iunie 1780, numele donatorilor (popa Eanoș Părșinar, jupâneasa Marica și fiul lor Ștefan) și suma: 35 de forinți.

Există și o diferență față de celelalte tâmple ale lui Ponehalschi. Doar la Desești, în primul registru, scena Coborârii de pe cruce a fost înlocuită cu Învierea, iar în centrul celui de-al doilea registru apare Dumnezeu-Tatăl în locul Maicii Domnului.

Cum citești pereții

Pronaosul. Localnicii îi spun „biserica femeilor”, pentru că de aici urmăresc ele slujba. Judecata de Apoi se întinde pe toți cei patru pereți. În centru, pe peretele de est, stă Iisus Judecător, cu apostolii și îngerii care trâmbițează. Râul de foc pornește de sub picioarele Lui și se varsă în gura lui Leviathan. Printre păcătoșii împinși în roabe de diavoli sunt „judele”, „spanul” și „giudecătorii nedrepți”, iar „mincinosului” i se scoate limba. Pe peretele sudic, Moise conduce spre tron cetele de neamuri, fiecare cu eticheta ei: „turci”, „nemți”, „tătari”, „frânci” și altele.

Naosul. Pe poalele bolții se succed cinci scene din Geneză, de la Facerea lui Adam până la Cain care îl ucide pe Abel. Arborele patriarhilor acoperă tot peretele vestic. Ciclul Patimilor e cel mai bogat, cu șaisprezece scene. În registrul de jos al peretelui de nord apare lupta lui Nestor cu Lie, un personaj negativ pictat adesea, în bisericile maramureșene, în costum de husar. Tot în registrul de jos sunt David care îl ucide pe Goliat și Iudita cu Holofern.

Altarul. În mijlocul bolții, Fecioara Maria apare ca orantă, înconjurată de cei patru evangheliști. Pe peretele de răsărit este Sfânta Treime la Mamvri. Pe latura de nord, unde se pregătesc darurile pentru slujbă, au fost pictate Jertfa lui Avraam și Iisus-Viță-de-Vie.

Icoanele. Biserica păstrează paisprezece icoane pe lemn. Cea mai veche, un Iisus Pantocrator, este din secolul al XVII-lea, iar o pereche de icoane cumpărate de popa Ștefan și soția sa Todora poartă anul 1752.

Drumul până la Desești

Biserica se află în satul Desești, în Maramureșul istoric, în județul Maramureș. Este biserică de parohie, nu muzeu.

Pictura acoperă pereții tuturor celor trei încăperi, așa că biserica se citește cel mai ușor în ordine, din pronaos spre altar. Ținuta trebuie să fie cea potrivită pentru o biserică în care se slujește.

Pe tavanul pronaosului se mai văd arhanghelul Mihail și proorocul Daniel, alături de mucenițele Varvara, Iuliana și Marina.