Mănăstirea Bârsana

O biserică de 57 de metri, din lemn

Mănăstirea Bârsana nu este o ctitorie veche, dar a fost construită după tradiția locală, cu materialul și formele pe care Maramureșul le folosește de secole. Turla bisericii se vede de departe pe valea Izei.

Locul are, totuși, o istorie mai veche decât clădirile. Actele medievale vorbesc despre o mănăstire în zona Bârsanei încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea, iar ansamblul de azi se sprijină pe această amintire.

Este o mănăstire ortodoxă de maici.

Mănăstirea din acte

Primul document care pomenește o mănăstire în zonă este din 21 iulie 1390. Se referă la proprietățile familiei voievodale Dragoș și descrie un drum care se bifurca: un braț ducea în satul Bârsana, celălalt la o mănăstire. Același act amintește de Valea Mănăstirii și de Dealul Popii, nume de locuri care arată că o comunitate religioasă era deja cunoscută în împrejurimi.

Pe 6 noiembrie 1405, un act de proprietate menționează un „câmp al mănăstirii”. Alte mențiuni apar în actele familiei Dragoș între 1408 și 1480. Ultimul dintre aceste documente îl pomenește pe Bartolomeu Dragfi, voievod al Transilvaniei. Despre clădirile acelei mănăstiri, despre cum arătau și când au dispărut, actele nu spun mai mult.

Piatra de temelie din 1993

Reînvierea vine cinci secole mai târziu. În 1993, episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Justinian, a sfințit piatra de temelie a noii biserici. S-a hotărât atunci ca mănăstirea să poarte hramul „Soborul Sfinților celor 12 Apostoli”, iar pe 30 iunie 1993, o zi de miercuri, hramul a fost prăznuit pentru prima dată.

Cu același prilej a fost prezentată viitoarea stareță, monahia Filofteia Oltean, venită de la Mănăstirea Râmet. Diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit preot și numit slujitor al bisericii mănăstirii. La început, lucrările au fost supravegheate de părintele Gheorghe Urdă, parohul ortodox din Bârsana.

Ce cuprinde ansamblul

Ansamblul a fost construit din lemn, după tradiția locală, sub direcția arhitectului Dorel Cordoș, ca un grup de construcții așezate în aceeași incintă, fiecare cu rostul ei.

Poarta maramureșeană este prima pe care o întâlnești. Este construită în forma specifică regiunii și deschide drumul spre restul incintei.

Turnul cu clopotnița și biserica sunt piesele centrale. Biserica, cu înălțimea ei de 57 de metri, dă silueta după care recunoști mănăstirea de pe drum.

Altarul de vară este locul slujbelor ținute în aer liber, sub cerul văii. Capela, construită pe mai multe niveluri, completează spațiile de rugăciune.

Restul incintei ține de viața de zi cu zi a comunității: chiliile, casa maiștrilor și casa artiștilor, care funcționează ca atelier. Mai recent, în incintă a fost amenajat și un muzeu.

Toate aceste clădiri sunt de lemn. Asta face din Bârsana un loc bun pentru a înțelege cum arată tradiția constructivă a Maramureșului atunci când e folosită pentru un ansamblu nou, mare, ridicat în aceeași generație.

Sărbătoarea mare a mănăstirii este pe 30 iunie, ziua Soborului Sfinților celor 12 Apostoli, ocrotitorii așezământului. Este momentul în care la Bârsana vin cei mai mulți pelerini. Ansamblul are condiții de cazare și masă și numeroase facilități, gândite atât pentru turiști, cât și pentru pelerinii care sosesc la marile sărbători ale anului.

Biserica veche din sat, altă clădire

Cine caută „biserica de lemn din Bârsana” găsește de fapt două lucruri diferite. Biserica nouă, de 57 de metri, este cea din complexul monahal ridicat după 1993. Biserica veche este o clădire separată, mult mai mică, aflată în sat, pe dealul numit Jbâr, în afara incintei mănăstirii. Ea a aparținut vechii mănăstiri a Bârsanei, cea din acte, și este monument istoric înscris din decembrie 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO, alături de alte șapte biserici de lemn din Maramureș.

Povestea ei e una de drumuri. A fost ridicată în 1711, în locul numit „Părul Călugărului”, de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fiii săi și cu alți săteni, ca mulțumire pentru că scăpaseră de ciuma mare din anul dinainte. Pe atunci era biserică greco-catolică, iar hramul ei este Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Prin 1739 a fost mutată pe valea Izei, pe locul unui cimitir apărut după luptele cu tătarii din 1717. Prin 1795 a fost adusă a doua oară din loc, în sat, în mijlocul unui cimitir apărut după ciuma mică din 1742 sau după o epidemie de mai târziu.

Biserica e din bârne, cu plan dreptunghiular, absida altarului poligonală și streașină dublă. Pe latura de vest are un pridvor pe două niveluri, cu arcade pe stâlpi sculptați, iar turnul are camera clopotelor deschisă, cu arcade, sub un acoperiș piramidal înalt. Înăuntru, bolta naosului are secțiune poligonală, nu semicilindrică, cum se întâlnește de obicei.

Interiorul a fost pictat în 1806 de Toader Hodor, zugrav din Vișeu de Mijloc, pe pânză fixată pe pereții de lemn. Pictura lui aduce în Maramureș motive baroce și rococo: în naos, Facerea în 20 de episoade, pusă în paralel cu Patimile în 18 episoade, iar pe boltă, înălțarea la cer a Sfântului Ilie în carul tras de cai înaripați. Ușile diaconești ale tâmplei sunt decupate după siluetele arhanghelilor Mihail și Gavril.

Drumul pe valea Izei

Comuna Bârsana, numită în maghiară Barcánfalva, are două sate, Bârsana și Nănești, și puțin peste 4.100 de locuitori la recensământul din 2021. Mănăstirea se află la sud-est de Sighetu Marmației, la ieșirea din satul Bârsana, spre podul Slătioarei. Locul e ușor de recunoscut: aici luncile largi ale Izei încep să se strângă, iar valea se îngustează spre localitatea Strâmtura, al cărei nume vine chiar de aici.

Din Sighet drumul urmează valea Izei în amonte. Ținuta trebuie să fie potrivită unei mănăstiri de maici: umeri acoperiți, fără pantaloni scurți. Biserica veche de pe dealul Jbâr ține de sat, nu de mănăstire.