Biserica fortificată din Viscri

Slănina din bastion

Până prin anii 1960, catul de sus al bastionului de est al cetății din Viscri servea la păstrarea slăninii. Etajele de dedesubt fuseseră transformate încă din secolul al XIX-lea în locuințe cu încălzire. Slănina din bastion ține de ce a fost Viscriul: cetatea unei comunități de țărani sași, care și-a apărat aici biserica, grânele și proviziile.

Viscri nu a fost niciodată proprietate nobiliară. Satul apare târziu în documente, pe la 1400, sub numele „Alba ecclesia”, într-un registru de impozite al comitatului Rupea. Un secol mai târziu era trecut printre comunele libere ale Scaunului Rupea, cu 51 de gospodării, trei păstori, un dascăl și doi săraci. Poziția retrasă explică de ce a intrat atât de târziu în acte.

O capelă mai veche decât satul

Când coloniștii germani au ajuns aici, în ultimul sfert al secolului al XII-lea, după domnia regelui Geza al II-lea, au găsit deja pe promontoriu o capelă mică. Era construită din calcar alb-verzui, dreptunghiulară, cu o absidă semicirculară spre est și cu tavan plat. Monedele și cerceii de tâmplă din mormintele dimprejur o datează între 1100 și 1120. Ea aparținea unui grup de secui care păzeau acest punct al graniței regatului maghiar.

Capela le-a scutit pe noii veniți de munca ridicării unei bazilici cu trei nave, așa cum s-au construit în cele mai multe sate săsești în secolul al XIII-lea. Au adaptat-o în etape. Mai întâi au adăugat o tribună în partea de vest, sprijinită pe arcade purtate de trei coloane. Din ea au rămas trei capiteluri romanice din prima jumătate a secolului al XIII-lea, păstrate astăzi în cor; cel mai mare servește drept cristelniță.

Enigmele construcției au fost lămurite abia de săpăturile din 1970–1971 conduse de arheologul Mariana Dumitrache.

Turnul greavului și corul ridicat

În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, familia greavului, conducătorul obștii, și-a ridicat un turn de locuit la câțiva metri vest de capelă. E construit din bazalt gri, alt material decât capela, iar temelia lui taie un mormânt, semn că a apărut după ce locul încetase să fie cimitir. Parterul nu are deschideri. Intrarea, pe latura de est, se făcea pe o scară mobilă, iar etajele sunt legate prin scări de piatră tăiate în grosimea zidului.

Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, un anume magister Akus a vrut să cumpere satul, fără succes. În secolul al XIV-lea cetatea a trecut în stăpânirea obștii, care a demolat absida capelei și a construit un cor nou, cu absidă semicirculară sprijinită pe șapte contraforturi. Fortificarea propriu-zisă a venit la începutul secolului al XVI-lea. Pereții capelei au fost prelungiți până la turnul greavului, care a devenit astfel parte a bisericii. Corul a fost înălțat și înconjurat de un al doilea rând de contraforturi, unite sus prin arcade, pe care stătea un cat de apărare cu deschideri pentru aruncarea proiectilelor. Bolțile din această perioadă s-au fisurat însă sub propria greutate și au devenit periculoase.

Ziduri, turnuri și mobilier pictat

În 1743, bolțile au fost înlocuite cu un tavan casetat în sală și unul cu stucatură în cor, iar catul de apărare de deasupra corului a fost demolat. O inscripție de pe arcul triumfal amintește anul acelor lucrări.

Mobilierul. Stranele cu picturi gotice și renascentiste de-a lungul peretelui de vest datează din 1694, tribunele de lemn cu balustrade pictate din 1717, iar stranele de pe latura de sud din 1783. Au o valoare etnografică aparte și dau interiorului un aer intim.

Incinta ovală. Din zidul secolului al XIII-lea s-au păstrat sectoarele de sud, est și nord-est, înalte de 5,5 până la 7 metri, din piatră de râu și de câmp. La începutul secolului al XVI-lea, latura de sud-est a primit două turnuri și două bastioane, iar în spatele intrării a fost așezat turnul de poartă, cu patru caturi.

Turnurile de pe pantă. Partea de vest, mai abruptă, a fost întărită în secolul al XVII-lea cu un zid și două turnuri: cel de nord, construit în 1630 de arhitectul Johann Hartman, și cel de vest, ridicat în 1648–1649. Ultimul nivel al turnului de vest servea drept locuință pentru preot pe timp de asediu.

În secolul al XVIII-lea s-a adăugat un al doilea rând de ziduri, păstrat azi doar până la un metru înălțime. Pe interior, coridorul de apărare a fost înlocuit atunci cu un șopron lung, cu 19 intrări mari, în care se țineau hambarele de cereale. Cetatea a fost restaurată temeinic în 1970–1971, când a fost refăcut și coridorul de apărare al bastionului de est.

Vizita la Viscri

Satul Viscri ține de comuna Bunești, în județul Brașov, în zona Rupei. Biserica este în centrul satului, pe un promontoriu, iar drumul urcă pe panta lină până la poarta din sud-est. Intrarea pentru pietoni, cu o ușă de lemn întărită cu benzi de fier, se face pe trepte largi de piatră, pentru că pământul din curte este mult mai ridicat decât cel de afară.

Biserica aparține Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România și poate fi vizitată. În interiorul zidurilor funcționează un muzeu cu costume tradiționale săsești, mobilier, țesături și obiecte de olărit din viața de zi cu zi.

Ferestrele înguste ale catului de sus al bastionului de sud și-au păstrat ramele de stejar și butucii rotitori cu care puteau fi închise.