Cetatea Rupea

Pe un masiv de bazalt

Numele vechi al cetății, Kuholom, vine de la piatra pe care stă: bazaltul. Cetatea Rupea, cunoscută și drept Cetatea Cohalmului, domină orașul din zona rezervației geologice „Bazaltele de la Rupea”. Zidurile sunt îmbinate direct cu stânca.

Locul e locuit de foarte demult. Pe deal s-au găsit unelte de piatră, fragmente de ceramică și urne funerare, din Paleolitic și din Neoliticul timpuriu.

De la Rumidava la Castrum Kuholm

În vremea dacilor, pe aceste locuri a fost ridicată o davă, cunoscută ca Rumidava sau Ramidava. Ptolemeu o pomenește sub numele de Ramidava și o socotea una dintre cele mai importante cetăți din sudul Daciei. Cucerită de romani, dava a devenit castrul roman Rupes, cuvânt care înseamnă „stâncă” sau „piatră”, probabil pentru că stătea pe un masiv de piatră. De aici vine și numele orașului format în jurul dealului. Castrul făcea parte din centura de fortificații romane care apăra zona comercială și drumurile ce legau Valea Târnavelor, Valea Oltului, Râșnovul și Hoghizul.

Pe vestigiile dacice s-a format mai târziu așezarea prefeudală, odată cu cetatea de sus, din secolele X–XIII. Cetatea medievală a crescut apoi prin construirea cetății de mijloc și a celei de jos, începând din secolul al XIV-lea.

Prima atestare documentară este din 1324: sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei s-au refugiat atunci în cetate, numită Castrum Kuholm. Documente din secolul al XV-lea o descriu ca un centru comercial și meșteșugăresc important, cu 12 bresle. Poziția era strategică, la întâlnirea drumurilor care legau Transilvania de Moldova și de Țara Românească prin pasurile din sud-est, iar cetatea a servit atât ca fortificație, cât și ca refugiu pentru satele de pe dealuri și din vale.

Asedii, ciumă, furtună

Istoria de mai târziu e o succesiune de lovituri. Între 1432 și 1437, cetatea a fost atacată și jefuită de turcii otomani. În 1643 un incendiu devastator a transformat-o în ruine și a fost părăsită. La sfârșitul aceluiași secol, sașii s-au întors să se adăpostească aici, iar de data aceasta cetatea a fost predată armatelor habsburgice fără luptă. În 1716, zidurile ei au adăpostit supraviețuitorii epidemiei de ciumă izbucnite în localitatea de dedesubt.

Abandonul definitiv a venit în 1790, după ce o furtună puternică i-a distrus acoperișul. Paradoxul e că, în perioada interbelică, orașul de la poalele ei a devenit un puternic centru cultural săsesc, în timp ce cetatea de deasupra rămânea în paragină.

În anii regimului comunist, cetatea a scăpat de distrugerea completă, deși autoritățile voiau să refolosească bazaltul pentru lucrări în oraș. Ultima încercare de restaurare din acea perioadă datează din 1954, după care monumentul a fost lăsat complet în părăsire. În 2009 s-a semnat un contract de finanțare cu fonduri nerambursabile pentru reabilitarea și extinderea infrastructurii turistice a orașului Rupea, din care a făcut parte și reabilitarea cetății. Din iunie 2013, cetatea este restaurată în întregime.

Sus, la mijloc și jos

Fortăreața se împarte în trei părți mari, cetatea de sus, cea de mijloc și cea de jos, așezate una deasupra celeilalte. Zidurile formează mai multe incinte, întărite din loc în loc cu turnuri poligonale, iar mai multe porți interioare controlau circulația dintre ele. De-a lungul timpului, cetății i s-au adăugat două curți interioare și trei turnuri de apărare, iar incinta centrală a primit un reduit și o capelă.

Cetatea de sus. Este partea cea mai veche, din secolele X–XIII, ridicată după toate probabilitățile pe ruinele davei dacice. Are peste 1.500 de metri pătrați, iar zidurile ei, îmbinate cu rocile naturale, sunt baza întregului sistem de apărare. Se intra printr-un culoar foarte îngust, pe sub Turnul Pulberăriei, cel cu vârful îngroșat. Înăuntru se văd urmele încăperilor în care locuia populația refugiată în timpul asediilor; cele mai cunoscute sunt Camera judelui și Camera preotului, deși astăzi sunt greu de identificat.

Cetatea de mijloc. A fost construită în secolul al XV-lea și lărgită la începutul secolului al XVII-lea. Aici sunt capela, Turnul cu gratii, Turnul Cercetașilor și un turn pentagonal care servea drept poartă de intrare. În curtea interioară adăugată atunci a fost săpată, în 1623, fântâna cetății, adâncă de 59 de metri și nesecată până azi.

Cetatea de jos. Este cea mai nouă, construită începând cu secolul al XVIII-lea. Din această etapă datează locuința paznicului, din 1850, și magazia militară de la începutul secolului al XIX-lea.

Planurile cetății mai numesc Turnul Slăninii, specific cetăților săsești, Turnul Slujitorilor, magazia cu pulbere, Turnul Ungrei, Portița Cercetașilor, Camera judelui regal, Camera judelui scaunal și Turnul Scribilor. Cu atâtea nume, o hartă a incintelor te ajută să te orientezi.

Urcarea prin cetate

Cetatea se află deasupra orașului Rupea, în județul Brașov, iar intrarea se face de jos. Ai de urcat, așa că încălțămintea comodă contează.

Pentru că ansamblul are formă de spirală ascendentă, vizita urmează aceeași ordine: cetatea de jos, apoi cea de mijloc, la final cetatea de sus, cea mai veche.