Cetatea Șoimoș

Un balcon care poartă numele unei regine

În curtea interioară de la Șoimoș a rămas întreg un balcon. Restul palatului din jurul lui s-a ruinat, zidurile au crăpat, iar puntea de la intrare a devenit nesigură, dar balconul reginei Isabela a trecut prin secole și încă îi poartă numele. E un bun punct de plecare pentru a înțelege cetatea: un loc militar care, pentru o vreme scurtă, a fost și reședință de principi.

Cetatea Șoimoș se află pe malul drept al Mureșului, vizavi de Lipova, pe dealul Cioaca Tăutului. Este monument istoric. Ce vezi astăzi sunt ruine, consolidate pe alocuri în ultimii ani, dar suficient de întregi cât să poți citi planul unei fortificații medievale cu mai multe incinte.

Trei secole de stăpâni

Cetatea a fost ridicată spre sfârșitul secolului al XIII-lea de o familie nobiliară, după primele invazii ale tătarilor. Prima mențiune scrisă vine din 1278, când banul Pál dăruiește „Castrum Somos” fiilor fratelui său. Rolul ei a crescut sub voievodul Ladislau Kán al II-lea, care a stăpânit-o prin doi oameni de încredere, amândoi comiți de Arad: Alexandru, pomenit în 1310, și Dominic, pomenit în 1311. După 1315 a devenit domeniu regal și reședință a comiților și vicecomiților de Arad.

În secolul al XV-lea cetatea a schimbat des proprietarii. Regele Vladislav I a dat-o familiei Ország, apoi, în 1456, a intrat în posesia lui Iancu de Hunedoara. Ulterior a fost dăruită căpitanului husit ceh Jan Giskra, în 1471.

Din 1509 a ajuns la Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg, care și-a exploatat cu duritate domeniul. În 1514 cetatea a fost asediată de răsculații români și maghiari conduși de Gheorghe Doja. După o rezistență scurtă, garnizoana condusă de voievodul de Ciuci s-a întors împotriva oamenilor lui Hohenzollern și a trecut de partea insurgenților. Potrivit tradiției, tabăra răsculaților se afla pe Dealul Cioilor, în apropiere.

Cel mai liniștit episod a venit după 1541, când Transilvania a devenit principat autonom. Șoimoșul a fost atunci reședința principelui minor Ioan Sigismund și a mamei sale, regina Isabela. Cetatea a fost întărită și înfrumusețată în stilul Renașterii, iar în exterior i s-au adăugat bastioane.

Între turci, Mihai Viteazul și Moise Secuiul

Pacea renascentistă nu a durat. Turcii au ocupat cetatea în 1552, după asedii repetate. În 1595 a fost recucerită de György Borbély, căpitanul lui Ștefan Báthory, iar în 1599–1600 a trecut în stăpânirea lui Mihai Viteazul.

Episodul cel mai neobișnuit îl are în centru pe Moise Secuiul, care conducea rezistența împotriva generalului Gheorghe Basta. Înfrânt lângă Teiuș în 1602, s-a refugiat la Șoimoș. A considerat însă cetatea prea nesigură și a făcut un schimb cu pașa Bektaș din Timișoara: i-a cedat Șoimoșul în schimbul cetății de la Kladovo.

Un conducător tocmai înfrânt a socotit fortăreața prea expusă ca să-și lege soarta de ea și a preferat să o dea turcilor.

Abia în 1688 cetatea a fost eliberată definitiv de sub turci. Stricăciunile din timpul asediului și de după el nu au mai fost reparate niciodată, iar nimeni nu s-a mai ocupat de conservarea zidurilor. Odată cu perfecționarea artileriei, în secolul al XVIII-lea, o fortăreață pe deal nu mai însemna mare lucru din punct de vedere militar. În 1784, în apropierea ei s-au ciocnit răsculații lui Horia cu trupele imperiale și nobiliare. Patru ani mai târziu, în 1788, cetatea a fost părăsită definitiv.

Ce rămâne de văzut

Sus, planul se citește ușor. Turnurile interioare au o formă aproximativ triunghiulară, iar intrarea tradițională venea dinspre vest.

Șanțul și puntea. Drumul de la vest trece peste un șanț de apărare lat și adânc, pe locul fostei punți suspendate, sprijinite pe niște piloni uriași. Poarta fortificațiilor exterioare era întărită cu un turn de apărare.

Curtea interioară. Are dimensiuni considerabile, aproximativ 35 pe 22 de metri, și este dominată de turnul porții și de turnul vechi, înalt de câteva etaje.

Palatul reginei Isabela. Ocupă latura de nord a curții și a fost bogat împodobit cu sculpturi renascentiste. În curte se mai văd profile de piatră sculptate cu grijă, rămase de la apartamentele princiare de la etaj, iar balconul care poartă numele reginei s-a păstrat intact.

Ruina păstrează două straturi care se deosebesc ușor. Turnurile masive și șanțul aparțin cetății de graniță ridicate după invaziile tătarilor, iar piatra sculptată din curte vine din anii în care aici locuia o curte princiară. Diferența se vede cel mai bine dacă privești întâi turnul vechi, apoi resturile de ancadramente de la palat.

Priveliștea. De sus se deschide valea Mureșului spre defileu și, în cealaltă direcție, câmpia Aradului.

Urcarea spre ziduri

Punctul de pornire este Lipova, orașul de pe malul stâng al Mureșului, în județul Arad. Cetatea stă chiar în fața lui, pe dealul de peste râu, așa că o vezi din oraș înainte să pornești. Odată trecut Mureșul, urcarea până la ziduri se face pe jos.

Intrarea istorică, de la vest, peste vechea punte, este periculoasă din cauza stării proaste a punții. Calea folosită acum merge de-a lungul șanțului, până la o spărtură în zidul dinspre est. Încălțămintea cu talpă bună face diferența pe o asemenea potecă, iar copiii trebuie ținuți aproape în preajma zidurilor și a șanțului.

Dealul Cioilor, unde tradiția așază tabăra oamenilor lui Doja din 1514, e chiar în apropiere.