Lacul Ursu

Apa caldă de sub apa rece

În Lacul Ursu apa se încălzește spre adânc: la un metru sub suprafață are deja 30–40 de grade. Căldura nu vine din pământ. Lacul este heliotermal: apa sărată, foarte concentrată, acumulează căldura soarelui, iar peste ea stă un strat de apă dulce, adusă de pâraie. Cele două nu se amestecă, iar apa dulce de deasupra ține căldura prinsă dedesubt, ca un capac. Fenomenul a fost descris prima dată de Kalecsinszky Sándor, care a studiat Lacul Ursu între 1898 și 1901 și a arătat că apa e încălzită de soare. Stratul de apă dulce e întreținut de ploi și de pâraiele Toplița Rotundă și Pârâul Auriu, care se varsă permanent în lac.

Lacul Ursu este cel mai mare lac heliotermal din Sovata și cel care a făcut renumele stațiunii. Are o suprafață de aproximativ 46.000 de metri pătrați și 18,4 metri adâncime, iar apele lacurilor de aici sunt clorurate și sodice, cu concentrații între 40 și 250 de grame de sare pe litru.

Un lac născut dintr-o ocnă prăbușită

Sovata stă pe sare. Zăcămintele erau exploatate încă din Antichitate, iar romanii scoteau sarea numai de la suprafață, din gropi cu patru laturi adânci de 12–15 metri, și lăsau în urmă excavații care se transformau în lacuri. Prima mențiune a localității vine din 13 septembrie 1578, într-un act prin care principele Cristofor Báthory acorda privilegii paznicilor ocnelor de sare de la Sovata.

Lacul Ursu s-a format odată cu prăbușirea unei exploatări de sare, iar golul a fost umplut apoi cu apa pâraielor care coboară de pe versanții din jur. Nu este singurul lac apărut astfel. Lacul Negru, de pe strada Bradului, s-a format în 1710, tot prin surparea unei ocne, și este considerat primul lac al Sovatei.

Ca loc de vindecare, Sovata este pomenită într-un document din 1597. În 1876 s-a obținut autorizația ca apa lacurilor să fie folosită pentru băi, iar în 1884 localitatea a fost atestată oficial ca stațiune balneară. Lacul a ajuns și în stema orașului, adoptată în 2011: în vârful scutului apare o blană de urs argintie, care îl reprezintă.

Lacurile vecine și paznicii sării

Lacul Ursu nu e singur. În jurul lui sunt Aluniș, cu aproximativ 9.000 de metri pătrați, Verde, cu 5.000, apoi Negru, Roșu, Mierlei și Șerpilor, toate cu ape sărate. Apele lor sunt clorurate și sodice, iar heliotermia, încălzirea apei sărate de către soare sub un strat de apă dulce, apare la mai multe dintre ele.

Oamenii au venit aici tot pentru sare. Stema orașului amintește prin cornul de lună argintiu de „paznicii sării”, coloniști așezați în secolul al XVI-lea ca să păzească ocnele. Romanii exploatau și ei zăcămintele, iar în apropiere se aflau castrul de la Sărățeni și o așezare romană pe dealul Földvár, datată în secolele I–III. Primele băi sărate ale stațiunii au funcționat pe locul unde astăzi curge Izvorul Ghera.

Apa sărată a ajuns repede în tratamentele stațiunii. Băile calde, în cadă sau în bazin, și împachetările cu nămol sunt recomandate mai ales pentru afecțiuni reumatismale și ginecologice, pentru recuperarea după traumatisme și pentru unele boli ale sistemului nervos periferic.

Rezervația de pe sărături

Din 2000, zona este arie protejată de interes național, o rezervație naturală de tip mixt întinsă pe 79 de hectare. Terenul este alcătuit din aglomerate vulcanice și masive de sare. Lacul Ursu e monument al naturii. În rezervație intră și lacurile Aluniș, Paraschiva, Mierlei, Roșu și Verde.

Pădurea de pe sare. Masivul de sare de lângă lac este acoperit cu un strat de argilă pe care a crescut o pădure amestecată: gorun, stejar, fag, frasin, carpen, paltin de munte, molid, pin, jugastru, plop tremurător, cireș sălbatic, alun. De aici vine și numele rezervației, „arboretele de pe sărături”.

Florile. Printre speciile de ierburi sunt unele protejate la nivel european, precum papucul doamnei și crinul de pădure, dar și ghiocei, ciuboțica cucului, lăptucul oii și țâța vacii.

Animalele. În pădurile din jur trăiesc urși bruni, cerbi, căprioare, mistreți, lupi, râși și pisici sălbatice. Printre păsări sunt cocoșul de munte, mierla de apă, alunarul și dumbrăveanca, iar în pâraie trăiește păstrăvul de munte.

Muntele de sare. În spatele lacurilor Roșu și Verde se ridică Muntele de Sare, cu un aspect spectaculos, parte a aceluiași masiv care a dat naștere lacurilor.

Sovata, stațiunea din jurul lacului

Sovata stă în Depresiunea Praid-Sovata, la poalele sud-vestice ale Munților Gurghiului, pe cursul superior al Târnavei Mici, la confluența cu râul Sovata, la 475–530 de metri altitudine, în estul județului Mureș. Orașul este înconjurat de dealuri și de păduri de fag, stejar, carpen și brad. Clima e subalpină. Verile sunt răcoroase, cu o medie de 18,5 °C în iulie, iar iernile blânde, cu o medie de −3,5 °C în ianuarie. Sovata funcționează ca stațiune tot anul, iar lângă cabana Aluniș este amenajată și o pârtie de schi.

Stațiunea are plaje pe malurile lacurilor Ursu și Aluniș, iar apa sărată din lacuri este folosită pentru băi calde și tratamente.

În apropierea lacului stau și câteva clădiri cu istorie proprie. Vila Bernády a fost construită în 1904 și cumpărată în 1929 de György Bernády, fost primar al Târgu Mureșului. Vila Magistraților, ridicată în 1920 pentru Casa Regală, adăpostește astăzi un centru de pregătire a magistraților. Tot în stațiune se află Turnul Belvedere și două biserici de lemn din anii 1929–1932.