Lacul Roșu

Trunchiuri de brad în apă

Țărușii cenușii din apă sunt brazii pădurii care creștea în vale înainte să existe lacul. Apa i-a acoperit curând după ce valea a fost blocată, iar lemnul s-a pietrificat. Ei sunt și cea mai bună dovadă că lacul este foarte tânăr.

Lacul se află la 983 de metri altitudine, într-o depresiune cu climă predominant subalpină, la poalele vârfului Hășmașul Mare, aproape de Cheile Bicazului.

O alunecare de teren și un an disputat

Lacul Roșu este un lac de baraj natural. S-a format după ce un versant s-a prăbușit și a închis valea, iar apa s-a strâns în spatele acestui dig de pământ. Masa care a alunecat era argilă depusă pe versantul de nord-vest al muntelui Ghilcoș în ultima glaciațiune.

Când și cum s-a petrecut exact e încă discutat, pentru că zona era pe atunci greu accesibilă și neexplorată economic. Geologul Franz Herbich, un nume cunoscut în Ținutul Secuiesc, a datat formarea în 1838, iar argumentul este cutremurul din ianuarie 1838, care s-a repetat în februarie și ar fi putut declanșa alunecarea. Cutremurul din 23 ianuarie 1838 este de altfel cel mai des legat de lac: o magnitudine apreciată la 7,5 Mw și o intensitate de VIII grade. O altă variantă propune anul 1837, cu furtuni foarte violente și ploi puternice, despre care a scris Ferenc Puskás în lucrarea sa despre istoria Borsecului.

În primii ani, lacul a fost mai mare și se întindea cam încă un kilometru în susul văii. Barajul natural s-a erodat în timp, iar nivelul apei s-a stabilizat la cel de azi.

Ultimele măsurători cunoscute sunt din 1987. Atunci lacul avea un perimetru de 2.830 de metri, o suprafață de 114.676 de metri pătrați, adică puțin peste unsprezece hectare, și un volum de 587.503 metri cubi de apă. Nu e un lac mare.

Lacul Ucigaș

Numele românesc vine de la Pârâul Roșu, care trece prin straturi colorate în roșu de oxizii și hidroxizii de fier.

Celelalte nume au o poveste mai întunecată. În maghiară lacul se numește Gyilkos-tó, „lacul ucigaș”, iar în germană Mördersee. Potrivit legendei, surparea ar fi acoperit un sat cu pământ și ar fi omorât oamenii și animalele de acolo, iar apa s-ar fi colorat în roșu de la sângele vărsat. De aici, cele două nume care circulă și azi: Lacul Roșu și Lacul Ucigaș.

Istoria denumirilor e lungă. În 1864 lacul apare ca Lacul Pietrei Roșii, mai târziu ca Lacul Ucigaș, iar din 1936 numele oficial este Lacul Roșu. Vechea denumire maghiară era Veres-tó, adică tot Lacul Roșu, iar forma Gyilkos-tó apare prima dată în descrierea Ținutului Secuiesc a lui Orbán Balázs. Muntele Ghilcoș este pomenit pentru prima dată în 1773, ca teren al contelui Lazăr.

Munții din jur și pâraiele

Lacul e prins între munți din toate părțile. La nord sunt Suhardul Mic și Suhardul Mare, la sud-vest Munții Podu Calului, la nord-vest Munții Licaș și Kis-Havas, la nord-est Csíki-Bükk, iar la est Muntele Ucigaș.

Apa vine din patru pâraie mari și alte douăsprezece cursuri temporare. Cele mai importante sunt Verescheul (Roșul), Licașul, Suhardul, Pârâul Oii și Ucigașul. Râul Bicaz iese din lac și merge mai departe spre Cheile Bicazului, la nord-est.

Ca tip de lac, este cel mai important de acest fel din țară. Pe locul al doilea este lacul Bălătău, puțin cunoscut și rar pomenit în literatura științifică.

Împrejurimile au un microclimat blând. Temperatura medie multianuală este de 8 grade, peste media de 6 grade a depresiunilor dintre munți. Valea este aproape ferită de vânturi, iar aerul e curat, bogat în aerosoli naturali. Această combinație a fost socotită benefică pentru oboseala fizică și psihică, insomnii și neurastenii. Începând cu anii 1900, turismul balnear și de recreere a adus aici dezvoltarea serviciilor turistice, iar localitatea de pe malul lacului poartă azi chiar numele lacului.

Cheile Bicazului, chiar în aval

Râul care iese din lac intră aproape imediat între pereți de piatră. Cheile Bicazului încep la marginea estică a stațiunii Lacu Roșu și coboară spre localitatea Bicaz-Chei, în partea centrală a Munților Hășmaș, tăiate în calcare din Jurasic. Pe lângă calcar, de-a lungul traseului apar jaspuri, cenuși vulcanice și conglomerate, iar culorile și formele variate ale rocilor fac din drumul prin chei unul dintre cele mai remarcabile itinerare turistice din Carpații românești. Cheile sunt monument al naturii: partea din Harghita este ocrotită sub numele „Cheile Bicazului și Lacul Roșu”, în zona de protecție integrală a Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș.

Alpinistul Emilian Cristea a împărțit cheile în patru sectoare. Între chei merge de la marginea stațiunii până la Poarta de Piatră, sub peretele Suhardului Mic, cu peștera Suhard deasupra confluenței cu pârâul Cupaș. Polițele Bardosului sunt dominate de Piatra Altarului, numită și Turnul Bardosului, iar drumul trece aici printr-un tunel și apoi în serpentine. Gâtul Iadului este porțiunea cea mai strâmtă, cu aspect de canion, sub Piatra Surducului. Sfârșitul Cheilor se deschide într-o zonă mai largă, până la confluența cu pârâul Șugău, la intrarea în Bicaz-Chei.

Cum ajungi la Lacul Roșu

Lacul este în județul Harghita, la est de Gheorgheni, pe cursul de sus al râului Bicaz, în Munții Hășmaș. Dinspre Gheorgheni drumul urcă spre est până la lac. Drumul care leagă Gheorgheni de Bicaz, deci Transilvania de Moldova, trece pe lângă lac și apoi prin chei, așa că dinspre Moldova străbați întâi Cheile Bicazului și abia la ieșirea din ele ajungi la lac.