Biserica de lemn din Ieud Deal

Inscripția din pod

În podul bisericii, pe tălpile care susțin turnul, cineva a început să scrie cu litere chirilice „În anul Domnului 18…” și s-a oprit. A reluat apoi pe o altă talpă, mai bine luminată de fereastra dinspre apus: „În anul Domnului 1827 maistori Cionca Alexa cu Iusco Ion crâsnicu”. Aceasta este grinda la care trimitea vicarul greco-catolic Tit Bud când, în 1911, susținea că biserica din deal de la Ieud ar data din 1364 și ar fi cea mai veche din Maramureș.

Inscripția vorbea însă despre o reparație a turnului. Data de 1364 apăruse deja în 1900, în șematismul Diocezei române unite de Gherla, și a rămas în cărți și în tradiția satului multă vreme. Istoricul Radu Popa a pus-o sub semnul întrebării, spunând că astfel de datări „se întemeiază pe creații livrești” și propunând o construcție de după invazia tătară din 1717. Academicianul Marius Porumb a ales o cale de mijloc: o biserică probabil ridicată în secolul al XVII-lea și refăcută în al XVIII-lea.

Biserica atrăsese atenția cercetătorilor de la început. Istoricul Ioan Mihalyi de Apșa a numărat-o în 1900 printre cele mai frumoase din Maramureș, Ioan Bîrlea i-a adunat inscripțiile în 1909, iar în 1941 Victor Brătulescu i-a descris structura și pictura, cu 18 imagini și 8 schițe. Tot atunci, arhitectul N. Chioreanu a făcut primele relevee.

Întrebarea datei a fost închisă în 1997. Cercetătorul islandez Ólafur Eggertsson a analizat inelele anuale ale lemnului și a datat ferm biserica în al doilea deceniu al secolului al XVII-lea.

Familia Balea și satul de nobili

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită de familia nobilă locală Balea. Ieudul este atestat documentar din 1365 și a fost domeniu al voievodului Balc, nepotul lui Dragoș Vodă. Satul are două biserici de lemn: cea din deal, numită astfel pentru că stă pe un versant pietros, și cea din șes, mai nouă cu un secol.

Biserica din deal a fost multă vreme lăcaș greco-catolic. În 1774, conscripția parohială nota că ambele biserici din Ieud fuseseră renovate în 1764–1765 de nobilul Mihai Balea, vicecomite al Maramureșului. Cercetările din 1997 au confirmat că atunci au fost schimbate tălpile. Probabil tot atunci au fost mărite ferestrele, iar iconostasul a primit trei uși în loc de două. Două ferestre originale, mult mai mici, s-au păstrat între streșini, spre apus.

În podul bisericii a fost găsit în 1921 Codicele de la Ieud, cunoscut și ca Zbornicul de la Ieud. Unii istorici l-au socotit prima scriere românească, iar subiectul a iscat polemici.

Cum a fost ridicată

Biserica a fost gândită ca un lăcaș mare pentru vremea ei: 7,15 metri lățime și 11,87 metri lungime, pentru aproximativ 340 de credincioși, cu spațiul împărțit egal între femei și bărbați. Planul merge de la vest la est: tinda femeilor (pronaosul), biserica bărbaților (naosul) și altarul.

Pereții sunt din bârne de molid, fasonate cu securea și barda și îmbinate în cheotori netede „în dinte ascuns”, apoi rigidizate cu cuie de lemn. Tălpile și portalurile, cele mai expuse la umezeală, sunt din stejar. Între bârne s-au scobit șanțuri pentru etanșare. Cheotorile din colțuri arată mâna unor meșteri specializați în biserici, chiar dacă cele din colțul de sud-est al navei au fost reparate în 1959.

Fără pridvor. La începutul secolului al XVII-lea, în Maramureș nu se ridicau pridvoare, iar la Ieud Deal nu s-a adăugat unul nici mai târziu. Intrarea se face direct, prin vest, printr-un portal fără decor.

Bolta naosului. Înălțimea navei este egală cu lățimea ei, o proporție întâlnită și la alte biserici maramureșene de la începutul secolului al XVII-lea.

Altarul. Are 4,15 metri lățime și 3,6 metri adâncime și se încheie cu cinci laturi scurte. În fața iconostasului, o solee marchează trecerea spre spațiul sacru.

Zugravul Alexandru Ponehalschi

Pe dinafară, biserica este aproape austeră. Înăuntru, pictura acoperă tot: altarul, naosul și pronaosul. Ansamblul nu este nici datat, nici semnat, dar istoricul de artă Anca Pop-Bratu l-a atribuit zugravului itinerant Alexandru Ponehalschi, recunoscut după stilul din bisericile pe care le-a semnat la Călinești Căeni (1754), Sârbi Susani (1760), Budești Susani (1760), Berbești (1769); iconostasul din Desești (1780) îi este atribuit pe aceeași cale. Ea a plasat pictura în 1782, pe baza unei icoane datate, însă renovarea lui Mihai Balea indică mai degrabă anul 1765. Ansamblul este considerat cea mai reprezentativă lucrare a lui Ponehalschi și unul dintre cele mai bune din Maramureș.

Sub ferestrele navei, pe pereții de nord și de sud, se văd texte în limba română scrise cu litere chirilice. Ele cuprind îndemnuri teologice adresate credincioșilor și au fost citite ca mărturii ale păstrării tradiției ortodoxe într-o perioadă de frământări religioase în Maramureș. Multe icoane din biserică sunt tot opera lui Ponehalschi.

Pictura a fost restaurată și conservată între 2007 și 2009.

Drumul spre Ieud și vizita

Ieudul se află pe Valea Izei, între Sighet, Vișeu și Borșa, iar biserica din deal stă deasupra satului, pe un versant pietros. Numele îi vine chiar de la acest amplasament. Ține minte că biserica din șes, a doua biserică de lemn din sat, este în vale, așa că le poți vedea pe amândouă în aceeași vizită.

Interiorul e luminat doar de ferestrele mici în unghi ascuțit.

În 1999, biserica a fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, împreună cu alte șapte biserici de lemn din Maramureș.