Mocănița de pe Valea Vaserului

Locomotiva care împinge la deal

Principiul acesta simplu a funcționat timp de decenii pe linia cunoscută drept Mocănița de pe Valea Vaserului, iar garnitura încărcată coboară așa până la Vișeu de Sus.

Oficial, ea se numește Calea ferată forestieră Vișeu de Sus (CFF Vișeu). Pornește din oraș și urcă pe Valea Vaserului până în Carpați, la stația Coman, aproape de granița cu Ucraina. Este clasată monument istoric și, lucru rar, încă servește pentru ce a fost construită: transportul lemnului. Turiștii merg pe aceleași șine.

Țipțerii și plutele de pe Vaser

Legătura dintre oraș și pădure e veche. Potrivit unei legende locale, un tată și fiul său au mers cândva să taie lemne, iar un copac l-a lovit mortal pe fiu. În amintirea lui, tatăl a ridicat o biserică pe acel loc, în jurul ei au apărut case, iar așezarea s-a numit la început „Între Râuri”, fiindcă stătea între Vișeu și Vaser.

Lemnul de pe Valea Vaserului se exploata cu mult înainte de calea ferată. În secolul al XVIII-lea, după 1770, la Vișeu și Borșa s-au înființat centre forestiere, iar muncitorii au fost aduși din regiunea Zips, din ordinul împăratului Iosif al II-lea. Ei sunt cunoscuți ca țipțeri. Băieții începeau munca în pădure de la 14 ani: plantau molid, îngrijeau pepinierele, tăiau, construiau drumuri și poduri de lemn. Transportul se făcea pe apă. Lemnele tăiate sus erau coborâte pe jgheaburi cu apă, adunate în stăvilare la Măcârlău și Făina, legate în plute și trimise pe Vaser, apoi mai departe pe Tisa. Plutăritul era munca cea mai căutată de bărbați, iar tăierea și curățirea trunchiurilor cea mai grea.

Muncitorii forestieri, numiți butinari, stăteau în pădure toată săptămâna și coborau doar sâmbăta. Unii rămâneau sus două-trei luni la rând. Dormeau în cabane numite „finlandeze”, cu focul în mijloc și paturile așezate în cerc, ca să se încălzească și să-și usuce hainele iarna. Din această lume a pădurii vin și poveștile țipțerilor despre fata pădurii, omul alb și piticul pădurii.

Din 1932 până la inundația din 2008

Construcția căii ferate a început în 1932, într-o perioadă în care liniile forestiere erau la modă în Europa, mai ales în zona Carpaților. Ecartamentul ales a fost de doar 760 mm, specific regiunilor accidentate, ca linia să poată urma meandrele Vaserului.

În 1961, după terminarea tuturor lucrărilor, rețeaua însuma 79 de kilometri, din care linia principală avea 46 de kilometri, iar restul erau ramificații, depozite și linii de garare. Pentru lemne se foloseau atunci șapte locomotive cu abur pentru ecartament îngust și două pentru ecartament normal, cele mai multe construite la Reșița.

În anii ’80 și ’90, cele mai multe locomotive cu abur din România au fost scoase din uz și abandonate. Pe Vaser, unele au rămas în serviciu.

Turismul a crescut după 2000. La început, fundația elvețiană „Hilfe für die Wassertalbahn” a ajutat la organizarea unui birou de turism, iar între 2002 și 2008 activitatea turistică a fost administrată de o societate condusă de Leopold Langtaler. Inundațiile din 27 iulie 2008 au marcat o cotitură, după care linia a revenit la numele inițial, CFF Vișeu de Sus. Din 2008, calea ferată a fost concesionată unei firme locale din domeniul lemnului, cu sprijinul aceleiași fundații elvețiene.

Măriuța și celelalte locomotive

Pe linie circulă astăzi patru locomotive cu abur funcționale, la care se adaugă câteva nefuncționale și mai multe locomotive diesel. Fiecare are o poveste.

Măriuța. Este cea mai veche și cea mai iubită de turiști. A fost construită în 1910 la fabrica Orenstein & Koppel din Berlin.

Krauss. Aproape la fel de veche, fabricată la Linz, în Austria, în 1921.

Elveția și Bavaria. Două locomotive construite la Reșița în 1954, uzina din care au venit și cele mai multe mașini folosite odinioară la lemne.

Cozia-2 și Cozia-1. Cozia-2 este un model de Reșița din 1955, preluat pentru transportul lemnului încă din 1962. Cozia-1 a fost construită la Reghin în 1986, printre ultimele locomotive cu abur fabricate în țară, și lucrează de atunci fără întrerupere.

Pe Valea Vaserului cu trenul

Gara se află în Vișeu de Sus, oraș așezat la 427 de metri altitudine, la confluența Vișeului cu Vaserul. Valea Vaserului începe în partea de est a orașului și se întinde pe aproximativ 40 de kilometri, ca un defileu săpat în șisturi cristaline în Munții Maramureșului, sub culmea Toroiaga, al cărei vârf urcă la 1.930 de metri. Traseul turistic regulat merge din Vișeu de Sus până la Paltin, locul unde se țin Nopțile Muzicale de la Paltin.

Pe drum, valea are și câteva repere istorice. La Făina se află o capelă ridicată în 1909 în amintirea împărătesei Elisabeta (Sissi). Mai aproape de oraș, la confluența Vaserului cu râul Miraj, se află un cimitir militar din Primul Război Mondial, amenajat în 1917 de soldații germani, unde 105 morți identificați au fost reînhumați până în iulie 1917. Soldații au lucrat doar cu unelte de mână și lemn tăiat pe loc, iar în 2011 pe terasa rămasă a fost ridicat un triptic ortodox în memoria tuturor celor căzuți pe vale.

Râul Vaser este unul dintre puținele râuri din țară în care pescarii pot practica toate tehnicile cu momeli artificiale, de la lansetă la muscă.