Biserica din Densuș

Altare romane sub un turn creștin

Intri și dai de patru stâlpi groși care țin turnul, cu laturile fasonate ale pietrelor încă vizibile. Aproape toată biserica Sfântul Nicolae din Densuș e făcută din piese de piatră luate din ruinele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, aflată la mică distanță. De aici îi vine înfățișarea stranie.

Nicolae Iorga a numit-o „fără pereche în toată românimea”.

Planul este aproape pătrat, cu laturi de circa șase metri. Peste naos se ridică un turn în patru secțiuni distincte, sprijinit pe stâlpii din altare romane, iar în jurul lui rămâne un spațiu îngust acoperit cu o boltă de sprijin. Spre est se deschide o absidă adâncă, semicirculară atât în interior, cât și pe dinafară. Întreaga construcție e acoperită cu plăci de piatră, nu cu țiglă sau șindrilă. Sub această încărcătură de materiale refolosite se recunosc totuși trăsăturile romanicului târziu.

Cine a ridicat-o și când

Specialiștii în arheologie medievală o socotesc parte din familia bisericilor cneziale românești din secolele XII–XIV. Ca ctitori sunt indicați nobilii hațegani din familia Mușana, iar construcția este datată în ultima treime a anilor 1200.

Există și o altă poveste, mai veche. În 1775, ofițerul austriac Sylvester Joseph von Hohenhausen a lansat ipoteza că edificiul ar fi fost la origine un monument funerar ridicat în secolul al II-lea în memoria generalului Longinus, încreștinat apoi în secolele IV–V. Ideea a fost preluată de istoriografia bisericească, însă rămâne o ipoteză, nu un fapt dovedit.

În secolele XIV–XV au fost adăugate încăperi pe latura sudică. Pe latura sudică a altarului s-a construit un diaconicon scund, cu boltă semicilindrică. Pronaosul de vest și coridorul de pe latura de sud sunt mai târzii și se află astăzi în ruină.

Cel mai vechi preot cunoscut pe nume este Dalc, care la 2 iunie 1360 a participat la un scaun de judecată ținut la Hațeg. Astăzi biserica are două hramuri, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Prooroc Ieremia. Nu se știe care a fost cel inițial; dublarea ar putea fi legată de o refacere majoră a lăcașului.

Pictura semnată de Ștefan

Pe stâlpul din stânga intrării, sus, un meșter și-a scris numele în slavonă: „A pictat Ștefan”. Sub fereastra de pe latura de sud-est a absidei, o altă inscripție dă data exactă: 23 octombrie 1443. Ștefan este considerat unul dintre primii zugravi români cunoscuți. A pictat tot altarul, primele două registre de sus din naos și icoana de hram, iar felul în care i-a redat pe ierarhii din altar îl leagă de tradiția picturii de la Curtea de Argeș.

Alți doi zugravi au lucrat alături de el. Unul, probabil ajutorul lui Ștefan și format în mediul local, a pictat registrul de jos. Celălalt, tot un meșter local, a pictat stâlpii într-un stil naiv, dar plin de farmec.

Pe stâlpi. Caută-o pe Sfânta Marina lovind un drac, o reprezentare populară a Sfintei Treimi și pe Sfântul Apostol Bartolomeu purtându-și propria piele pe un băț.

În altar. Pictura s-a păstrat mai bine în registrul de jos, unde se văd Sfinții Arsenie și Atanasie. Pe boltă apare Maica Domnului cu Pruncul pe tron, încadrată de arhangheli și prooroci.

Deasupra ușii. În nișă sunt Maica Domnului ținând Pruncul cu obrazul lipit de al ei și Sfântul Nicolae în veșminte de arhiereu.

Decorul din naos e împărțit în patru registre, cu figuri care se micșorează pe măsură ce cobori: doi sfinți mici corespund unuia mare de deasupra, iar pe rândul de jos stau câte trei. Pe latura de nord sunt sfinți tămăduitori, fiecare cu un vas și o linguriță. Pe peretele de vest a existat o Judecată de Apoi, probabil a lui popa Simeon, care în 1789 a pictat și iconostasul de lemn; ea s-a pierdut aproape în întregime.

Trei confesiuni într-o singură biserică

Între 1566 și 1720, frescele au fost acoperite cu var. În acest interval, biserica a servit atât comunitatea ortodoxă, cât și nobilimea locală trecută la calvinism. Un document din 20 ianuarie 1702 consemnează că nobilii din Densuș, Ciula Mare, Peșteana, Răchitova și Ostrov au întemeiat o parohie calvină românească, păstorită de Tokai Istvan.

La începutul secolului al XVIII-lea, biserica a trecut la greco-catolici. După revolta condusă de călugărul Sofronie de la Cioara, la 1761–1762 apărea ca neunită, apoi a revenit uniților. După 1948 a fost preluată de Biserica Ortodoxă Română.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, clădirea era atât de degradată încât localnicii voiau să o dărâme pentru a ridica alta. Autoritățile austro-ungare au oprit demolarea și au declarat-o monument istoric în 1870. Varul de pe fresce a fost îndepărtat în mare parte la săpăturile și decapările din 1961–1962. Din 1991, biserica se află pe lista monumentelor propuse pentru patrimoniul UNESCO.

Drumul în Țara Hațegului

Densușul se află în sud-vestul județului Hunedoara, în Țara Hațegului. Din orașul Hațeg drumul merge spre sud-vest, iar biserica se vede pe o ridicătură în marginea satului. Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de unde au fost aduse pietrele, e în aceeași zonă.

Biserica este mică, iar interiorul se vede repede, dar detaliile de pe stâlpi cer timp și lumină.

Pe latura de sud se văd ruinele coridorului și ale pronaosului adăugate mai târziu, lângă zidurile din piatră romană.