Mănăstirea Prislop

Piatra spartă a domniței

Undeva la Prislop se păstrează, în mai multe bucăți, piatra funerară a domniței Zamfira. Inscripția ei era scrisă și cu litere latine, și cu litere chirilice, ca și viața celei pe care o pomenea. Zamfira era fiica lui Moise Vodă, domn al Țării Românești, ucis în lupta de la Viișoara. După moartea tatălui s-a retras la Prislop. Toți soții ei fuseseră nobili transilvăneni care nu erau ortodocși.

Îngrijorată de mântuirea sufletului, a dat bani pentru o mănăstire ajunsă aproape ruină. În 1564 a rezidit biserica „din temelie” și a înzestrat-o cu odoare scumpe și cu moaște de sfinți. Din toate, pare să se fi păstrat până azi doar o icoană.

Ca femeie, Zamfira nu avea dreptul să ctitorească o mănăstire de călugări. A putut, în schimb, să refacă una care exista deja.

Începuturi necunoscute

Nimeni nu știe exact când a apărut mănăstirea. Pământurile pe care stă țineau de nobilii români din Ciula, așa că ei sunt cei mai probabili ctitori laici. Tradiția i-a atribuit întemeierea lui Nicodim de la Tismana, căruia i se pun în seamă multe mănăstiri. Singura urmă a trecerii lui prin Ungaria medievală este o însemnare pe Evangheliarul său, scris „în Țara Ungurească” în 1404–1405. O legătură directă între Nicodim și Prislop nu se poate face.

Vechiul lăcaș, despre ale cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, s-ar fi aflat undeva în pădurea din jurul clădirilor de azi.

Doi egumeni din secolul al XVI-lea și începutul celui următor au făcut carieră. Ioan a ajuns în 1585 mitropolit la Bălgrad, adică Alba Iulia, iar Teofil a devenit în 1615 episcop la Vad. Probabil tot în secolul al XVII-lea a funcționat la Prislop o școală pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate.

Sihastrul din peșteră

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, se spune, a trăit aici un călugăr pe nume Ioan, de loc din satul vecin, Silvașu de Sus. Urmând pilda lui Nicodim de la Tismana, și-a săpat chilia și locul de rugăciune într-o peșteră de sub munte. A murit acolo spre sfârșitul secolului. Biserica Ortodoxă Română l-a cinstit mai târziu ca făcător de minuni, sub numele de Sfântul Ioan de la Prislop. Moaștele lui ar fi fost duse cândva într-o mănăstire din Țara Românească, probabil la Tismana.

Un stareț la Marea Unire

La începutul secolului al XVIII-lea, odată cu Unirea cu Roma a Bisericii românilor din Ardeal, Prislopul a devenit mănăstire greco-catolică. Biserica a primit atunci o nouă pictură, semnată de zugravul Simion din Pitești, din care s-au păstrat doar câteva fragmente. În secolul al XIX-lea, mănăstirea a fost administrată de preoții din satele vecine, iar în 1901 episcopul greco-catolic de Lugoj, Demetriu Radu, s-a ocupat de refacerea ei.

În 1911 a venit ca egumen ieromonahul Leon Manu, călugăr bazilian, fost stareț la mănăstirea de la Máriapócs. A restaurat biserica și a strâns o mică obște. În 1918 a scos la Hațeg gazeta „Țara Hațegului”, a fost ales președinte al Consiliului Național Român din Hațeg și a făcut parte din Marele Sfat Național de la Alba Iulia. După 1948, regimul comunist l-a hăituit și l-a închis la Cluj, Jilava, Timișoara și Gherla, unde a murit în 1958. După Prislop, Leon Manu a fost misionar printre greco-catolicii români din orașul Aurora, în statul Illinois, apoi, întors în țară în 1934, proto-egumen la Moisei, la Bixad și la Nicula, unde a fost ultimul stareț greco-catolic. Moartea lui la Gherla, în martie 1958, a fost ținută secret și trecută în actele închisorii abia în februarie 1959. Locul mormântului nu se cunoaște, iar familia a primit certificatul de deces abia în 2005. Procesul lui de beatificare a început în 2018.

În 1948, la Prislop mai trăia o mică obște de călugări bazilieni, condusă de starețul Teodosie Bonteanu.

Anii lui Arsenie Boca

În octombrie 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite, preoții greco-catolici au fost arestați, iar lăcașul a trecut la Biserica Ortodoxă. Pe 25 noiembrie 1948, mitropolitul Nicolae Bălan l-a mutat aici, de la Sâmbăta de Sus, pe călugărul Arsenie Boca. L-au însoțit doi novici tunși în monahism chiar la Prislop: Dometie Manolache și Leonida Plămădeală, cel care avea să devină mitropolit al Ardealului sub numele de Antonie Plămădeală. Leonida venise ca refugiat din Basarabia. Dometie a rămas la Prislop până în 1952, când a fost mutat la Sihăstria „Afteia” de la Cioara.

Arsenie Boca a fost stareț, iar după ce mănăstirea a devenit, la mijlocul anilor 1950, una de maici, a rămas duhovnic. În 1959, comuniștii au risipit obștea, iar el a fost scos din monahism și trimis cu domiciliu obligatoriu la București.

Mănăstirea a fost reînființată în 1976, ca așezământ de maici. Din 1991, aici funcționează Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Ecaterina”, pentru călugărițe, cu cinci ani de studiu.

Drumul spre Silvașu de Sus

Mănăstirea se află în apropierea satului Silvașu de Sus, în județul Hunedoara, în părțile Hațegului, unde starețul Leon Manu își scotea gazeta în 1918.

Prislopul este mănăstire activă de maici. În ultimii ani, mormântul părintelui Arsenie Boca din cimitirul mănăstirii atrage un pelerinaj special.

Biserica din secolul al XVI-lea, cea refăcută de Zamfira, este monumentul istoric al ansamblului.