Biserica fortificată din Hărman

Pelicanul de deasupra portalului

Portalul principal, pe fațada de vest, este gotic târziu, iar pelicanul din lunetă e un vechi simbol al sacrificiului. De o parte și de alta a portalului ies în relief două turnulețe, vizibile și dinăuntru, și dinafară, în care urcă scări în spirală spre tribune.

Până să ajungi la portal, treci însă prin trei rânduri de apărare. Asta face Hărmanul ce este: o biserică săsească închisă într-o cetate.

Muntele mierii

Satul se află în partea de est a județului Brașov, în Depresiunea Brașovului, în Țara Bârsei. Numele lui are multe forme: Herman în vechime, Huntschprich în dialectul săsesc, Honigberg în germană, adică „Muntele mierii”, Szászhermány în maghiară și Mons Mellis în latină.

Istoria cetății se leagă de cavalerii teutoni, care au stat în Țara Bârsei în primele decenii ale secolului al XIII-lea, la Feldioara, Prejmer, Râșnov și Sânpetru. Prima atestare documentară a Hărmanului este însă din 21 martie 1240, la cincisprezece ani după alungarea teutonilor. Atunci regele Béla al IV-lea a dăruit mănăstirii cisterciene, pentru cheltuielile capitlului ordinului, câteva biserici din Țara Bârsei, „cu toate veniturile, drepturile și cele ce țin de ele”: cetatea Feldioara (Castrum Sanctae Mariae), Sânpetru, Prejmer și „muntele Hărman”, adică Mons Mellis. Hărmanul era deci, încă de atunci, o parohie cu venituri.

O bazilică cisterciană, mereu transformată

Biserica evanghelică a fost construită în secolul al XIII-lea pe baza unei bazilici romanice mai vechi. În 1240, când a fost preluată de cistercienii de la Cârța, bazilica cu trei nave era probabil încă în lucru. Din etapa aceea se păstrează majoritatea elementelor de construcție.

Interiorul e un amestec de epoci. Ferestrele cisterciene, cu patru lobi traforați, stau deasupra celor în arc frânt. Nava centrală, acoperită la început cu tavan, a fost boltită abia în 1595, după un incendiu care a devastat și satul, și cetatea; odată cu bolta, arcul triumfal semicircular a devenit arc frânt. Corul își păstrează bolta inițială în cruce, iar absida, o semicalotă. Colaterala de est are un portal gotic târziu cu arc trilobat.

Corul era flancat la început de două capele cisterciene, pentru rugăciunea călugărilor. În secolul al XV-lea, capela de nord a devenit sacristie. Bolta ei, în leagăn, cu nervuri de teracotă, pornește de pe console sculptate ca niște capete: bărbați cu mustață și femei cu gura întredeschisă.

Fresca acoperea odată toată biserica, până sub tavan. Azi se mai vede doar pe bucăți, pe pereții lungi ai navei și pe cel de răsărit.

Cel mai important ansamblu de pictură e într-o capelă din turnul de est. Pictura a fost făcută între 1460 și 1470, acoperită cu var după Reformă și curățată abia în anii 1920. Iconografia amestecă pictura apuseană cu cea bizantină. Tema dominantă este Judecata de Apoi, iar în jurul ei apar scene din viața Fecioarei Maria, sfinți apostoli și Răstignirea.

Turnul de 32 de metri și cămările de provizii

În secolul al XV-lea comunitatea a încercat să transforme bazilica în stil gotic. Lucrările s-au oprit după ce turnul-clopotniță a fost înălțat. Cu cei 32 de metri ai săi, a devenit cel mai înalt din Țara Bârsei.

La parter, turnul e un portic boltit în cruce, cu nervuri groase, de profil tipic cistercian. Nivelurile trei și patru au câte trei nișe cu metereze, iar clopotele stau la nivelul al cincilea. Etajele de sus, adăugate două secole mai târziu, sunt din tuf calcaros. Drumul de strajă al turnului a rezistat până în secolul al XVIII-lea. Orologiul, din secolul al XVI-lea, are un singur arătător și indică doar orele. Turnulețele de la colțurile acoperișului arătau, ca la alte biserici, că Hărmanul avea dreptul de a judeca și de a pedepsi, ius gladii.

Partea cea mai pitorească a exteriorului sunt cămările de provizii, ridicate deasupra colateralelor, cu scările lor mobile.

Trei inele de ziduri

Fortificația a fost ridicată în secolul al XV-lea, ca un triplu cordon de ziduri concentrice, asemănător celui de la Sânpetru. Zidul exterior, de doar 4,5 metri, apăra baza incintei și mărginea șanțul cu apă. Al treilea zid, din afara șanțului, nu s-a mai păstrat. Zidul interior are 12 metri. Avea șapte turnuri ieșite în afară. Pe toată incinta circula un drum de strajă, ca la Prejmer, care lega toate turnurile, cu guri de turnare alternând cu metereze închise cu rame de lemn. Spre nord, unde terenul era mlăștinos, zidul e mai scund și are doar guri de turnare.

În fața intrării era o barbacană cu două herse, deasupra căreia se afla turnul măcelarilor. Clădirea cu gangul scund de intrare, asemănătoare celei de la Prejmer, a fost adăugată la începutul secolului al XVII-lea.

Drumul spre Hărman

Satul este la est de Brașov, în aceeași depresiune, iar biserica se găsește ușor după turnul ei de 32 de metri. Ansamblul este monument istoric, iar satul este cunoscut mai ales pentru el. Ordinea firească a vizitei e cea a unui atacator de odinioară: întâi zidurile și turnurile, apoi curtea, portalul cu pelicanul și, la urmă, capela pictată din turnul de est. Prejmerul și Sânpetrul, pomenite de atâtea ori în istoria Hărmanului, sunt și ele în Țara Bârsei.