Biserica fortificată din Prejmer

Odăile din zid

Pe partea dinăuntru a zidului de incintă, deasupra pivnițelor, se înșiră patru niveluri de odăi, legate între ele prin scări și coridoare. La nevoie, aici se retrăgeau aproximativ 1.600 de oameni, cu provizii cu tot. Spre deosebire de un castel, Prejmerul nu a fost reședința nimănui.

Și avea nevoie de el. Prejmerul era prima așezare pe care o întâlneau oștile venite dinspre pasul Buzău. Între secolele al XIII-lea și al XVII-lea, satul a fost distrus de peste 50 de ori. Pe aici au trecut, de-a lungul Evului Mediu, mongoli, tătari, oști otomane, cazaci și moldoveni. Cetatea, în schimb, a căzut o singură dată, în 1611, cucerită de Gabriel Báthory.

Numele satului păstrează urmele acestor straturi. Românii îi spuneau odinioară Prajmar sau Preșmer, sașii Torteln, germanii Tartlau, maghiarii Prázsmár. Teutonii au ridicat aici o fortăreață în 1212–1213, iar până în 1225 Prejmerul devenise cea mai estică așezare a sașilor transilvăneni. Comunitatea germană a rămas mare multă vreme: în 1930 germanii erau aproape jumătate din locuitorii comunei. Cei mai mulți au plecat după 1989.

Cavalerii teutoni și cistercienii

Povestea începe pe la 1211, când regele Andrei al II-lea al Ungariei pomenește, într-un document adresat cavalerilor teutoni, râul Târlung, lângă care avea să crească Prejmerul (în germană Tartlau). Cavalerii au primit drepturi asupra ținutului și au început biserica. După ce au fost alungați în 1225, șantierul a trecut la cistercieni. În 1240, regele Béla al IV-lea a cedat biserica din Prejmer, cu toate veniturile ei, capitulului mănăstirii Cîteaux din Burgundia, abația-mamă a ordinului.

Construcția urmează stilul gotic burgund adus de cistercieni la mănăstirea Cârța. Planul este rar: o cruce greacă, cu patru brațe egale în jurul unui careu central, încununat de un turn octogonal. Fiecare braț avea două travee, una pătrată și una poligonală, iar corul era flancat de câte două perechi de capele. În Transilvania este singura biserică de acest fel.

Biserica, cu hramul Sfânta Cruce, a fost la început romano-catolică. Comunitatea săsească a trecut apoi la confesiunea de la Augsburg, așa că lăcașul este astăzi luteran. În 1461 a primit un turn-clopotniță deasupra centrului, iar între 1512 și 1515 crucea greacă a fost modificată prin adăugarea a două nave laterale inegale.

Ziduri de 12 metri și Orga morții

După ce regele Sigismund de Luxemburg a cerut ridicarea de sisteme de apărare în Țara Bârsei, biserica a fost înconjurată cu o incintă înaltă, apărată de un șanț lat cu apă. Fortificarea puternică datează din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Zidurile, ridicate în formă de cerc, au 3–4 metri grosime și 12 metri înălțime, cu bastioane, porți de fier și poduri care se ridicau.

Drumul de strajă. De-a lungul zidului, un drum de strajă permitea aprovizionarea celor care luptau la creneluri. Astăzi îl poți parcurge, urcând pe multele scări dintre odăi.

Intrarea. Se trece printr-un tunel boltit lung de circa 30 de metri, apărat odinioară de o hersă cu grilaj de lemn întărit cu fier și de uși masive de stejar. La dreapta intrării stă o barbacană mare.

Guri de tragere și galerii. Apărarea era completată de guri de tragere, de balcoane de apărare și de un drum acoperit, înconjurat de parapet. Se pare că un tunel lega biserica de exteriorul cetății.

Orga morții. Pe lângă gurile de foc din ziduri, cetatea avea o armă neobișnuită: mai multe arme așezate laolaltă, care trăgeau toate deodată. Efectul asupra atacatorilor era o mare panică și pierderi grele.

Tripticul din 1450

În biserică se păstrează cel mai vechi triptic din Transilvania, datat în jurul anilor 1450–1460. Toată compoziția înfățișează Patimile lui Hristos. Răstignirea ocupă centrul, de patru ori mai mare decât celelalte panouri și în mare parte aurită.

Pe fața panourilor laterale apar Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Biciuirea și Judecata lui Caiafa. Pe spate sunt Femeile care plâng, Punerea în mormânt, Învierea și Mironosițele. Figurile sunt simple, cu gesturi reținute, aproape statuare, iar roșul capătă o strălucire aparte pe fondul aurit. Pictorul este necunoscut; se presupune că s-a format în școala vieneză.

Restul interiorului este simplu, fără urme de fresce; picturile adăugate în secolul al XIX-lea au fost îndepărtate la restaurare.

Vizita la Prejmer

Prejmer se află în Țara Bârsei, la nord-est de Brașov, într-o comună prin care trece Oltul. Biserica fortificată este în centrul satului, iar în comună mai sunt satele Lunca Câlnicului și Stupinii Prejmerului.

Restaurarea făcută între 1960 și 1970, condusă de arhitecta Mariana Angelescu și inginerul Alexandru Dobriceanu, a readus ansamblul la forma inițială, după numeroase intervenții, ultimele din secolul al XVIII-lea. Pe lista monumentelor istorice, zidul interior cu odăile, zidul exterior, barbacana, drumul de strajă și galeria boltită sunt înscrise fiecare separat, ca piese de sine stătătoare ale ansamblului. Astăzi locul funcționează ca muzeu. Poți vedea o parte din odăile din zid și poți ajunge pe drumul de strajă.

Pentru odăile de sus, încălțămintea comodă contează: drumul trece pe multe scări și pe coridoarele care leagă încăperile de-a lungul zidului. Pastorul Thomas Tartler a scris în 1750 o cronică a comunei Prejmer, tradusă parțial în românește de preotul Ioan Ludu, unul dintre deputații de la Alba Iulia din 1918.