Cetatea Râșnov

Izvorul știut doar de ei

Cel mai mare neajuns al cetății a fost, multă vreme, apa: pe deal nu exista niciun izvor, iar asediile lungi goleau rezervele. Secretul refugiaților a ținut până în 1612. Atunci a căzut și cetatea.

Cetatea Râșnov stă pe dealul calcaros de la sudul orașului, deasupra vechiului drum comercial care lega Brașovul, prin trecătoarea Bran, de Câmpulung, fosta capitală a Țării Românești. Este una dintre cele mai bine păstrate fortificații din Transilvania și o cetate țărănească, a comunității care se refugia între zidurile ei.

Teutonii, tătarii și Sigismund

Primii coloniști sași au fost aduși în Țara Bârsei în timpul șederii cavalerilor teutoni (1211–1225), iar o parte s-a așezat la Râșnov, alături de populația românească. Cea mai veche porțiune a cetății datează din această perioadă, probabil pe locul unei fortificații de lemn ridicate de teutoni. Structurile de piatră păstrate azi sunt din secolul al XIV-lea.

După alungarea teutonilor, regalitatea maghiară a încredințat cetatea cavalerilor ordinului Sfintei Cruci. Până la construirea cetății Bran, la sfârșitul secolului al XIV-lea, Râșnovul era prima fortificație de pe drumul Branului după intrarea în Transilvania.

Prima mențiune documentară vine din 1335. Tătarii au pustiit atunci Țara Bârsei, dar cetatea de pe Tâmpa de la Brașov și cea de la Râșnov au rezistat și au salvat oamenii refugiați în ele. În 1427, împăratul Sigismund de Luxemburg a vizitat cetatea, a dat-o în administrarea comunității și a ridicat Râșnovul la rangul de târg.

Asediul din 1612

În 1421 a venit primul asediu otoman. Cetatea a rezistat, iar turcii s-au întors spre Brașovul încă nefortificat, pe care l-au jefuit. Au încercat din nou fără succes în 1436 și 1441.

Singura predare a venit în aprilie 1612. Totul începuse în martie, când principele Gabriel Báthory a pornit o campanie în Țara Bârsei împotriva sașilor. Cetatea era apărată de oameni din Râșnov, Ghimbav și Cristian, împreună cu un detașament de ostași români care luptaseră în armata lui Radu Șerban. Tunurile lui Báthory au făcut doar mici stricăciuni zidurilor. Decisiv a fost altceva: o parte din trupe au ocupat panta estică și au tăiat drumul spre izvorul tăinuit.

Pe 3 aprilie 1612, fruntașii comunității au predat cetatea, cu condiția să li se respecte privilegiile și să nu fie instalată acolo o garnizoană străină. A doua zi, Báthory i-a alungat pe localnici și și-a pus propriii soldați. Două încercări de recucerire, în vara aceluiași an, au eșuat. Râșnovenii și-au recăpătat cetatea abia în iunie 1613, după ce sașii au plătit o răscumpărare de 3.000 de florini pentru Râșnov și Bran.

Lecția a fost învățată. Între 1623 și 1640, în centrul cetății a fost săpată direct în stâncă o fântână adâncă de 98 de metri. Se spune că ar fi săpat-o doi prizonieri turci cărora li se promisese libertatea; lucrarea a fost de fapt a unor meșteri sași plătiți de primăria Râșnovului.

Două curți și casele refugiaților

Cetatea ocupă aproximativ 3.500 de metri pătrați și este încadrată de opt turnuri patrulatere și unul poligonal, din piatră și cărămidă legate cu mortar. Pe trei laturi, zidurile stau deasupra unor pante abrupte, de circa 150 de metri. Acolo unde urcușul era ușor, s-au săpat șanțuri în stâncă, iar pantele au fost defrișate.

Curtea exterioară. Numită și „grădina cetății”, era locul unde stăteau vitele. Avea o intrare pentru arme și alimente și alta, pe sub turnul pătrat, pentru animale. Partea de acces este cea mai veche, construită numai din piatră.

Curtea interioară. Aici erau căsuțele locuitorilor, folosite ca adăpost și cămară în timpul asediilor, cu nume precum „a școlii” sau „a preotului”. Pe vârful colinei s-a ridicat o școală, iar în 1650 o capelă ale cărei ziduri se mai văd. Din cauza invaziilor dese, cetatea a fost numită „a doua vatră a Râșnovului”.

Necazurile nu s-au oprit în 1613. Campaniile otomane din 1658–1661, cea din 1690, în care turcii au venit însoțiți de armata lui Constantin Brâncoveanu, și răscoala curuților au repetat același scenariu: refugiu în cetate, apoi refacerea satului. Ciuma din 1718 a ucis la Râșnov 1.161 de oameni. În 1718, un incendiu a pornit din oraș și a urcat până la cetate, distrugând case din curtea interioară și capela. Cutremurul din 1802 a dărâmat o parte din turnuri. Ultima dată când localnicii s-au refugiat aici a fost în 1848–1849. Apoi cetatea a fost părăsită, cu un singur paznic care trăgea clopotul la incendii.

Urcarea la cetate

Râșnovul se află în partea de sus a Țării Bârsei, la sud-vest de Brașov, pe drumul spre Bran. Cetatea este pe dealul de la sudul orașului, iar accesul se face doar dinspre est, pe latura care nu are pante abrupte.

În interior a funcționat un muzeu cu arme, unelte, armuri, mobilier și copii ale documentelor vechi, între care o mască de tortură și un jug folosit pentru transportul prizonierilor. Râșnovul găzduiește și un Festival de Film Istoric, cu proiecții, târg de carte și concerte.

În iulie 2001, lângă unul dintre turnurile de la intrare a fost găsit un tezaur ascuns de peste 400 de ani: cuțite, catarame, vârfuri de săgeți, un compas, trei căni de cositor (una cu anul 1600 pe capac) și 416 monede de argint bătute între 1509 și 1610.