Biserica fortificată din Ighișu Nou

Lăcașurile unui par de lemn

Lângă portalul de vest al bisericii din Ighișu Nou se văd două locașuri mici, săpate în zid. În ele se fixau capetele unui par de lemn așezat de-a curmezișul ușii, ca s-o blocheze din interior. Portalul avea și o hersă, un grilaj care cobora în fața intrării. Parul și hersa au dispărut de mult, locașurile au rămas. Era o biserică în care satul se închidea când venea pericolul.

Biserica evanghelică fortificată din Ighișu Nou, în județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIV-lea. Este monument istoric, împreună cu incinta care o înconjoară.

Satul cu multe nume

Ighișu Nou a avut de-a lungul timpului o mulțime de nume: Ibișdorful Săsesc, Ibișdorf sau Ighișdorful Săsesc în română, Eibesterf în dialectul săsesc, Sächsisch-Eibesdorf sau Eibesdorf în germană, Szászivánfalva în maghiară. Prima mențiune scrisă vine dintr-un document din 1305 al Capitlului de la Alba Iulia, în care comitele Gregor, fiul lui Apa, și un alt Gregor, fiul lui Nicolae, își împart câteva pământuri și sate. Satul se numea atunci Isantelke.

Comitele Gregor a murit în 1325 fără urmași, iar satul a devenit o așezare liberă a sașilor. În 1359 apare în documente ca Villa Ysopis, adică „orașul lui Ysop”. Numele german are o etimologie necunoscută; o ipoteză îl leagă de un „sat al lui Ybes”, de unde Eibesdorf.

Astăzi Ighișu Nou ține de municipiul Mediaș.

Biserica din interiorul incintei

Satele săsești din sudul Transilvaniei și-au fortificat bisericile începând din secolul al XIII-lea, într-o regiune aflată mereu sub amenințarea invaziilor tătare și otomane. În multe sate nu existau ziduri de oraș, așa că biserica și incinta din jurul ei au devenit refugiul comunității. Ighișu Nou se înscrie în acest model.

Sașii fuseseră aduși în regiune de la mijlocul secolului al XII-lea, când regele Géza al II-lea a chemat coloniști germani să apere granițele de est ale Regatului Ungariei. Odinioară, în satele săsești și secuiești existau circa 300 de biserici fortificate. La începutul secolului XXI mai rămăseseră aproximativ 150, una dintre cele mai dense rețele de fortificații medievale păstrate din Europa. Rolul lor defensiv a durat până în 1788, anul ultimei incursiuni otomane în Transilvania.

Fortificațiile acestea nu formează un tip unic. Unele biserici au doar ziduri de incintă, altele sunt ele însele întărite, iar multe le combină pe amândouă. La Ighișu Nou apar ambele elemente: un turn al bisericii cu guri de tragere pe toate nivelurile și o incintă cu bastion și zwinger. Iar meșterii satelor au împrumutat adesea forme din orașele din jur, cum se vede la bastionul de aici.

În satele săsești, biserica ocupă aproape mereu un loc ușor de apărat, de obicei pe o colină, iar construcțiile sunt din piatră și cărămidă roșie, acoperite cu țiglă de argilă arsă. La Ighișu Nou, colina se simte cel mai bine din colțul de sud-est, unde bastionul privește în jos, spre pantă.

Biserica stă în interiorul unei incinte. Odinioară se intra prin portalul vestic, cu cinci arcuri frânte sprijinite pe colonete, ale căror capiteluri sunt decorate cu motive vegetale. Azi intrarea se face prin latura de sud.

În golul ferestrei de sud-est se vede cât de groși sunt pereții: în jur de doi metri.

Înăuntru, cele două părți ale bisericii arată epoci diferite. Nava a fost reamenajată după 1970, când i s-a adăugat un tavan cu stucaturi. Corul, în schimb, și-a păstrat vechea boltă cu penetrații, sprijinită pe colonete bogat decorate.

Tabernaculul. Pe peretele de nord se află un tabernacul împodobit cu motive vegetale, deasupra căruia apare un Vir Dolorum, imaginea lui Hristos pătimitor. Meșterul lui nu este cunoscut, dar mâna lui a fost recunoscută și în bisericile de la Boian, Dupuș, Valea Viilor și Bazna, așa că tabernaculul de aici face parte dintr-o mică familie de lucrări ale aceluiași atelier.

Bastionul și turnul de vest

Incinta fortificată, cu turn de poartă, bastion, turn semicircular și zwinger (o incintă suplimentară, tipică fortificațiilor medievale), datează din secolul al XVI-lea.

Bastionul rotund. Stă în colțul de sud-est și domină panta lină a colinei. A fost construit în 1515 și supraînălțat în secolul al XVII-lea. Meterezele de la ultimul etaj sunt ascunse în spatele unor frontoane decorative din cărămizi zidite oblic, la fel ca la Turnul Olarilor din Sibiu. Detaliul e ușor de recunoscut dacă ai trecut prin Sibiu.

Turnul de vest. Are șase niveluri, iar fiecare dintre ele avea guri de tragere. În turn atârnă clopote, iar unul dintre ele a fost turnat în 1496, după cum arată inscripția de pe el.

Muzeul sașilor plecați

Povestea satului nu se oprește la ziduri. Mulți dintre sașii din Ighișu Nou au plecat, iar familiile lor au lăsat în urmă obiecte. Preotul local le-a strâns într-un muzeu, amenajat într-o clădire de lângă biserică, în partea de sud-vest. Exponatele, donate de familiile plecate, completează ce spune biserica despre comunitatea care a ridicat-o și a apărat-o timp de secole.

Drumul spre Ighișu Nou

Satul face parte din municipiul Mediaș, în județul Sibiu, așa că Mediașul este punctul firesc de plecare.