Biserica fortificată din Valea Viilor

Un cor care a devenit turn

Partea de răsărit a bisericii nu mai arată a cor. Zidurile de cărămidă ridicate în jurul lui urcă pe trei niveluri. Deasupra, un al patrulea nivel iese puțin în afară, pe un șir de console și pe arce întinse între contraforturi, cu un parapet pe structură de lemn. Între cele două acoperișuri ale turnului trece un drum de strajă.

Valea Viilor este o biserică pentru care apărarea a contat la fel de mult ca rugăciunea. Comunitatea săsească a satului a construit-o pe vremea când regiunea aparținea Regatului Ungariei. A fost la început romano-catolică, cu hramul Sfântul Petru, și a devenit luterană după Reformă. Din 1999, satul și biserica fac parte din situl UNESCO al satelor cu biserici fortificate din Transilvania.

Wurmloch, din 1263

Satul apare prima dată în documente în 1263, ca posessio Barwmlak. Germanii îi spun Wurmloch, sașii Wormloch, maghiarii Nagybaromlak, iar în vorbirea de zi cu zi i se mai zice Vorumloc. Numele românesc trimite la viile din jur, într-o zonă cunoscută pentru viticultură.

În 1305, după moartea comitelui Apafi, fiii lui, Gregor și Iacob, și-au împărțit moșiile, între care și terra Baromlak. În 1357, Gebhard din Vorumloc conducea preoții din decanatul Șeica într-o dispută cu episcopul de Alba Iulia pe tema zeciuielii. În 1411, abatele de la Cluj-Mănăștur revendica și el satul ca posesiune proprie.

O biserică mai veche, romanică, a existat aici. Resturi ale ei se puteau vedea cândva sub podeaua sacristiei, iar construcția avea în jur de zece metri lungime, mai puțin de jumătate din biserica actuală. O biserică gotică este menționată în 1414. Lângă ea a existat și o capelă închinată Sfântului Chiriac, atestată în 1446.

Cum s-a fortificat biserica

Biserica de azi a fost ridicată în secolul al XV-lea și transformată în cetate pe la 1500. Pe nava ei s-a adăugat un nivel de apărare cu parapete. În jurul anului 1520, intrarea principală din vest, de sub clopotniță, a fost zidită. În fața ei s-a ridicat un contrafort care, la zece metri înălțime, se leagă de alte două și formează un drum de strajă.

În locul intrării vechi au fost deschise două uși, una la sud și una la nord. Fiecare a primit un grătar de apărare și un turn mic, rotund, cu scară în spirală, care urca până la nivelul fortificat. Un al treilea turn, lângă contrafortul din colțul de sud-vest al navei, ducea spre clopotniță, ea însăși plină de mecanisme de apărare.

Biserica a avut și necazuri mai târziu. Un cutremur din 1738 a stricat-o, iar reparațiile s-au terminat în 1742. Au urmat renovări în 1781 și 1826. În 1969–1970 s-a consolidat zidul de incintă pe latura de sud-est și s-a refăcut drumul de strajă de pe latura de nord. Turnul corului a fost consolidat în 1987, iar între 1996 și 1997 s-au reparat drumurile de strajă de la clopotniță și de la cor.

În interior și pe ziduri

Bolțile. Nava, nu foarte mare, are o boltă cu o rețea complicată de nervuri, care se sprijină pe șapte perechi de pilaștri lipiți de pereți. Corul are o boltă de același fel.

Amvonul. Datat 1528, este lucrat într-o vreme de trecere de la gotic la Renaștere și păstrează ceva din amândouă.

Altarul. Pictura altarului a fost realizată în 1779 de un artist din Sighișoara.

Incinta. Biserica este înconjurată de o singură incintă ovală, ridicată pe la 1500, cu creneluri sprijinite pe arce de cărămidă. Zidurile au șase–șapte metri înălțime, cu metereze și guri de aruncare pe console. S-au păstrat trei bastioane, orientate spre punctele cardinale. Ca monument istoric, zidul cu bastioanele are o fișă separată de cea a bisericii.

Cum citești zidurile

Cel mai simplu e să faci întâi un tur pe dinafară, între biserică și incintă. Pornește de la vest, unde stă intrarea zidită pe la 1520, și caută contrafortul ridicat în fața ei. La zece metri deasupra solului, el se unește cu alte două și ține drumul de strajă, așa că de jos se vede limpede cum o ușă a fost sacrificată pentru un punct de pază.

Mergi apoi spre sud și spre nord. La fiecare dintre cele două intrări deschise atunci stă câte un turnuleț rotund, cu scara în spirală care urca la nivelul fortificat de deasupra navei. Ultima oprire e la răsărit, la corul-turn. De aici se înțelege cel mai bine ce a însemnat fortificarea: partea cea mai sfântă a bisericii a devenit și cea mai greu de cucerit.

Pe lângă incintă, uită-te la console. Ele sprijină meterezele și gurile de aruncare, iar ritmul lor pe zid arată unde stăteau apărătorii.

Intrarea prin turnul de poartă

Satul Valea Viilor ține de comuna cu același nume, în județul Sibiu. Biserica și incinta ei sunt monumente istorice, listate separat.

Intri ca apărătorii de altădată, printr-un gang boltit de sub turnul de poartă de pe latura de vest. Gangul putea fi închis cu o hersă, un grătar de lemn întărit cu fier. Uită-te în sus când treci pe sub el.

În lista sitului UNESCO, Biertan este primul nume, cel la care Valea Viilor a fost adăugată în 1999.