Castelul Kálnoky din Micloșoara

Leii de la ușă

Pe latura de nord-vest a castelului se vede o ușă cu un cadru de piatră restaurat recent, pe unde se intra odinioară din pridvorul deschis. Capetele de lei de la baza lui, lucrate naiv, susțin semicoloane ornate, iar sus, între volute și motive vegetale, stă cartușul cu deviza.

Castelul Kálnoky din Micloșoara este un castel din secolul al XVII-lea, construit în stil renascentist și transformat în stil clasicist în 1780 și în 1830. Se află la numărul 201 din sat și este monument istoric în județul Covasna. După secole și mai mulți proprietari, a ajuns din nou la urmașii familiei care l-a construit.

Familia Kálnoky la Micloșoara

Familia Kálnoky apare ca proprietară la Micloșoara încă din 1588, iar locul a devenit unul dintre centrele domeniilor familiei. Săpăturile arheologice arată că, înainte de castelul de azi, aici exista o curte nobiliară. Este posibil ca Bálint Kálnoky, cel care a dobândit moșia, să fi ridicat deja o casă mai simplă la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Primele lucrări mari sunt legate de István Kálnoky al III-lea, jude la tabla regală în secolul al XVII-lea. În 1648, el a notat în jurnal începerea lucrărilor la „casa de piatră de la Micloșoara”. Atunci s-a construit o clădire dreptunghiulară, cu două niveluri, în stil renascentist târziu, ale cărei laturi de est, sud și nord au fost întărite cu două bastioane mari și două mici, cu plan poligonal.

Fiul lui, Sámuel Kálnoky I, a extins castelul în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea. Catolic, Sámuel a sprijinit așezarea iezuiților în Transilvania, iar pentru decorarea castelului a chemat, probabil, un meșter din vestul Ungariei. Pentru el s-a făcut și balconul închis din axul fațadei de sud, care amintește de cel de la Sânmiclăuș și stă pe două console de piatră sculptate și pe o țeavă de tun din piatră. Pe ancadramentul balconului, monograma SK într-o cunună păstrează amintirea ctitorului.

Ultimul proprietar din familia Kálnoky a fost contele Dénes Kálnoky I (1814–1888), jude regal al Scaunului Micloșoarei. Nu a avut urmași, iar castelul a trecut la Ferenc Seethal, fiul surorii lui, Franciska.

Sala mare și stucaturile

Cea mai prețioasă parte a interiorului este sala mare, numită „palat”. Stucaturile cu vrejuri din această sală, realizate în timpul lui Sámuel, au aceleași motive și aceeași tehnică ca stucaturile bisericii iezuite din Trnava. La cercetarea zidurilor s-au descoperit resturi de stucatură în trei ambrazuri de fereastră.

Interioarele s-au schimbat mult de-a lungul secolelor. Încăperile mari, deschise una în alta, alternau cu camere mai intime, formate prin legarea bastioanelor de corpul principal. Au fost acoperite cu tavane drepte și cu bolți semicilindrice cu penetrații, iar pietrele cioplite ale cadrelor și stucaturile descoperite recent le dădeau decorul.

Multe uși au și azi ancadramente renascentiste târzii, din andezit roșu. Tot din andezit roșu sunt cadrele de uși și ferestre de la exterior, iar cea mai importantă piesă de piatră este fereastra renascentistă, cu fronton și decor crestat, de pe bastionul de sud-est.

Fortăreață, apoi conac clasicist

Castelul a fost gândit și pentru apărare. Zidurile bastioanelor de colț, ambrazurile de tragere, zidurile de piatră ale pivnițelor, mai groase de doi metri, șirul ferestrelor și șanțul cu apă îl protejau.

Fațada principală privește spre nord-est. Înfățișarea ei de azi se datorează lui Ferenc Seethal: între 1902 și 1905, după planurile inginerului Győző Gyárfás, sub conducerea zidarului Péter Kreigher din Sfântu Gheorghe, s-au construit porticul cu coloane și cele două case de scări de la colțuri. În timpanul triunghiular al porticului se afla cândva blazonul familiei Kálnoky; azi se mai văd doar urmele reliefului. În axul fațadei iese în afară un balcon clasicist, la care urcă scări cu baluștri în formă de fus. Până la începutul secolului XX, pe locul porticului se afla perechea unui mic balcon.

În secolul al XVIII-lea au fost zidite pridvoarele deschise și s-au făcut decorurile incizate și pictate ale fațadelor: pilaștri, baluștri și blocuri de piatră desenate pe tencuială, colorate și uneori completate cu ornamente vegetale. Cercetarea zidurilor din 1997 a scos la lumină și stâlpii pătrați de piatră ai arcadelor, cu muchii teșite și capiteluri cu motive vegetale.

Proprietari, naționalizare și întoarcere

Castelul era înconjurat de un mare parc englezesc din secolul al XIX-lea, din care au rămas doar câțiva arbori din specii mai rare în zonă. După moartea lui Ferenc Seethal, în 1939, castelul a fost cumpărat de Eugen Savu, ministrul de finanțe al guvernului Goga (1937–1938), care l-a pierdut la naționalizare.

Statul a încercat să folosească clădirea drept cămin cultural, iar una dintre încăperi a fost transformată în scenă. În 1974 a fost restaurată din bani publici. La sfârșitul anilor 1990, castelul a revenit urmașilor familiei, iar Tibor Kálnoky, întors din Germania, l-a renovat. Autoritatea locală din Baraolt a încheiat cu el un contract pe 49 de ani, iar castelul este folosit acum în turism.

Chiar după transformările clasiciste, castelul nu și-a pierdut caracterul renascentist târziu. Structura și decorul lui arată bine gustul pentru confort și dorința de reprezentare a unui mare nobil secui de la cumpăna secolelor XVII și XVIII.

Vizita la Micloșoara

Castelul se află în satul Micloșoara, la numărul 201, în județul Covasna; DN13 trece prin apropiere. Castelul este proprietatea familiei și funcționează ca loc turistic.

Pe fațada de sud stă balconul închis cu monograma SK, sprijinit pe țeava de tun din piatră.