Castelul Bánffy din Bonțida

O galerie de statui după Ovidiu

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, sculptorul Johann Nachtigall a avut de transpus „Metamorfozele” lui Ovidiu în statui mari de piatră, pentru curtea de onoare a unui castel transilvan. Statuile au decorat grajdurile și manejul de la Bonțida, iar parcul din jur a fost amenajat cu alei, lac și fântâni arteziene.

Clădirile de aici adună mai multe epoci. Nucleul este renascentist, extinderile din secolul al XVIII-lea sunt baroce, iar în secolul al XIX-lea au venit fațade neoclasice și romantice, printre ele galeria neogotică din 1855. E un castel pe care îl citești strat cu strat.

Din fastul acela, Bonțida a păstrat mai ales zidurile. Statuile care au supraviețuit sunt la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Restul a ars, a fost jefuit sau a fost cărat cărămidă cu cărămidă.

Un domeniu dăruit de un rege

Domeniul a intrat în posesia familiei Bánffy de Losonc în 1387, când regele Sigismund de Luxemburg l-a dăruit lui Dionisie, fiul lui Toma Losonci. Pe locul castelului de azi a existat mai întâi un conac din secolele XV–XVI, atestat documentar după 1640.

Ansamblul actual a fost început de Dionisie Bánffy al II-lea (1638–1674), comite de Dăbâca și Cluj, cumnat și consilier al principelui Mihai Apafi I. Între 1668 și 1674, conacul cu plan în formă de L a fost înconjurat cu ziduri de incintă dreptunghiulare, turnuri rotunde în cele patru colțuri și un turn de poartă înalt. După ce Dionisie a fost decapitat, lucrările au fost continuate de moștenitorul lui, viitorul guvernator Gheorghe al III-lea. Ansamblul renascentist e cunoscut dintr-un inventar întocmit în 1736.

Între 1704 și 1711, în războiul condus de Francisc Rákóczi al II-lea, castelul a fost avariat și a avut nevoie de reparații în mai multe locuri.

Barocul lui Dionisie al IV-lea

În 1735 domeniul a fost moștenit de Dionisie Bánffy al IV-lea, care avea atunci doar 12 ani. După o vreme petrecută la curtea de la Viena, s-a întors în Transilvania în 1747, ca mare comis al împărătesei Maria Tereza, și a pornit reconstrucția castelului în stil baroc, între 1747 și 1751.

Prima a fost ridicată curtea de onoare din fața clădirii porții, după modelul barocului vienez. Avea plan în formă de U și cuprindea manejul, grajdul, remiza și locuințele servitorilor. Tot atunci s-a făcut parcul, proiectat de Johann Christian Erass în spiritul barocului francez, cu forme clare și geometrice.

Aripa de nord, clădirea principală, a fost terminată de fiul lui Dionisie, Gheorghe al V-lea. O inscripție deasupra balconului dinspre curte poartă anul 1784.

În 1820 József Bánffy a demolat turnul de poartă, iar din material a construit o moară de apă pentru săteni. Tot atunci, aspectul de azi al clădirii Miklós s-a fixat, iar clădirile de pe laturile de vest și de est au primit fațade neoclasice. În 1855, tot la cererea lui, arhitectul Anton Kagerbauer a refăcut fațada vestică în stil romantic, neogotic. Parcul a fost și el remodelat, cu forme mai libere, în maniera grădinilor englezești. În 1858 castelul a fost vândut baronului Miklós Bánffy, bunicul scriitorului și omului politic cu același nume, ultimul proprietar dinaintea naționalizării, care a restaurat fațada vestică și turnul de nord-vest între 1935 și 1937.

Focul din 1944 și focul din 1963

În al Doilea Război Mondial castelul a fost spital militar. În 1944, trupele germane aflate în retragere au atacat, jefuit și incendiat întregul ansamblu. Au pierit mobilierul, galeria de portrete, cunoscută în epocă, și biblioteca. Contele Miklós Bánffy inițiase negocieri pentru ca Ungaria și România să schimbe tabăra împreună, iar distrugerea castelului este presupusă a fi fost o răzbunare a guvernului german.

În anii ’50, într-o latură încă folosibilă a fost instalată cooperativa agricolă din Bonțida. Fără întreținere, clădirile s-au degradat grav, iar sătenii au folosit cărămizile castelului ca material de construcție. Direcția Monumentelor Istorice a încercat în anii ’60 o reabilitare, dar nu a avut fonduri. Castelul a devenit depozit de materiale, parcul s-a transformat în pășune, copacii în lemne de foc.

Apoi a venit filmul. În 1963, Liviu Ciulei a turnat aici „Pădurea spânzuraților”, iar pentru o scenă scurtă cu foc, scenografii au incendiat una dintre clădiri. Pagubele au fost masive.

Renașterea după 1999

În 1999, la propunerea Fundației Transylvania Trust, World Monuments Watch a inclus castelul pe lista celor mai periclitate 100 de situri din lume. În același an, un acord între Ministerul Culturii din România și Ministerul Patrimoniului Cultural din Ungaria a făcut posibilă începerea lucrărilor.

Din 2001, prin programul de specializare în reabilitarea patrimoniului construit, a fost restaurată clădirea bucătăriei. În 2005 a fost inaugurat Centrul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, în clădirea Miklós, iar în 2008 centrul a primit Marele Premiu Europa Nostra al Uniunii Europene. Principesa Margareta a României și-a asumat în 2007 rolul de patron spiritual al centrului.

Proprietara castelului, contesa Katalin Bánffy, fiica lui Miklós Bánffy, trăiește în Maroc. În 2008 a semnat cu fundația un contract de concesiune pe 49 de ani.

Vizita la Bonțida

Bonțida este o comună din județul Cluj, la nord-est de Cluj-Napoca, iar DN1C trece prin apropiere. Ansamblul este încă în reabilitare, iar în clădirea Miklós funcționează centrul de specializare, așa că părți din castel pot fi închise. În Cluj, la secția de donații a Muzeului de Artă, de pe strada I. C. Brătianu, se află statuile salvate din fostul parc baroc.