Castelul Corvinilor

Inscripția de pe coloană

Pe coloana din Sala Cavalerilor, inscripția stă pe o bandă sculptată, iar textul latin începe cu „Hoc opus fecit fieri Magnificus” și îl privește pe Iancu de Hunedoara, omul care a făcut din această cetate de pe stâncă reședința familiei sale.

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Stă pe o stâncă de calcar de aproximativ 7.000 de metri pătrați, înconjurată la vest și la sud de pârâul Zlaști, iar la est și la sud de un șanț mare. De la nord la sud, cu tot cu Turnul Njeboisa, are în jur de 120 de metri. În interior sunt cinci bastioane, două săli, douăzeci și opt de camere de locuit, nouă camere în foișor, o brutărie și o cazemată, plus capela și două terase. Temnița și osuarul se află la subsol.

De la Voicu Corbu la Matei Corvin

Pe 18 octombrie 1409, regele Sigismund de Luxemburg i-a dăruit nobilului Voicu (Vojk) Corbu domeniul regal al Hunedoarei, cu o fortificație deja existentă. Voicu, probabil venit din Țara Românească, fusese cavaler la curtea regelui. Se presupune că fiul său era Iancu de Hunedoara, care avea să devină unul dintre cei mai importanți lideri politici și militari ai Europei secolului al XV-lea.

După 1440, Iancu a transformat fortăreața în castelul ancestral al familiei. Capela, începută în 1442, este cea mai veche parte a acestei faze. Au urmat ziduri noi, turnurile rotunde Pustiu, al Tobosarilor și Capistrano, turnurile de poartă, aripa rezidențială și Sala Cavalerilor, din 1452. Prietenul lui Iancu, predicatorul Ioan de Capistrano, locuia într-o celulă din bastionul de nord-vest.

Primul fiu al lui Iancu, Ladislau, se spune că s-a născut în castel în 1433, pe scaunul de piatră din nișa celei de-a doua ferestre dinspre nord. Matei Corvin, al doilea fiu, a primit castelul în martie 1457. După 1458 a construit Loggia Matia și podul de acces sprijinit pe cinci piloni înalți. Anul 1480, sculptat deasupra porții principale, marchează încheierea lucrărilor sale.

Incendii, restaurări și un împărat

În secolele următoare, castelul a schimbat mulți stăpâni. A fost asediat și parțial distrus în 1534, incendiat parțial în 1599, în timpul luptelor lui Mihai Viteazul, apoi transformat de Gabriel Bethlen, care a ridicat Palatul Mare, Turnul Alb și Bastionul Munițiilor.

Din 1724 castelul a trecut în proprietatea statului, iar din 1918 aparține României.

În 1817, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina Augusta au stat aici trei zile, iar împăratul a dat 30.000 de guldeni pentru reparații. Imediat după terminarea lor, un fulger a lovit capela. Pe 13 aprilie 1854, la ora 23:00, un incendiu pornit în camerele dinspre nord a cuprins, ajutat de vânt, toată clădirea. De la aceste incendii vine și numele de Castelul Negru.

Restaurarea a început în 1868, cu arhitectul Ferenc Schulcz, și a fost continuată de Imre Steindl, constructorul Parlamentului din Budapesta, mai interesat de o reînnoire decât de o restaurare. O nouă etapă a pornit în 1956, pe baza cercetărilor istoricului și arhitectului Oliver Velescu. În 2024 a început o nouă renovare generală.

Legenda fântânii și a corbului

Fântâna. În curte se află o fântână adâncă de 28 de metri. Legenda spune că au săpat-o trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la apă. După 15 ani de muncă, promisiunea a fost încălcată. Multă vreme, inscripția arabă de pe contrafortul capelei a fost citită ca un reproș: „Poate că aveți apă, dar aproape niciun sentiment”. Specialistul Mihail Guboglu a tradus-o altfel: „Cel care a săpat această fântână este Hassan, care locuiește ca prizonier cu giaurii, în fortăreața de lângă biserică”.

Corbul cu inel. Stema familiei arată un corb cu un inel de aur în cioc. Potrivit legendei, Iancu ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund, care i-ar fi dat mamei lui, Elisabeta Morzsinay, un inel pentru copil. Un corb a furat inelul, iar Iancu a ucis pasărea și l-a recuperat. În Loggia Matia se păstrează o frescă din secolul al XV-lea, în trei scene, în care apar un bărbat cu un inel și un corb cu o panglică în cioc. Frescele au fost descoperite în 1883 de Stefan Möller.

Dracula. Castelul este uneori numit „adevăratul castel al lui Dracula”, dar Vlad al III-lea nu l-a deținut niciodată. A ajuns aici doar în legătură cu Matei Corvin, care l-a ținut închis, probabil și pentru o vreme la Hunedoara.

Pe podul peste Zlaști

Castelul este în partea de sud-vest a Hunedoarei, pe ultimele ramificații estice ale Munților Poiana Ruscă. Orașul este lângă DN66. Intrarea principală se face pe latura de vest, pe un pod puternic de lemn sprijinit pe piloni de piatră, care traversează defileul pârâului Zlaști și se termină cu un pod mobil. La capătul lui, după statuia Sfântului Ioan Nepomuk, citești o inscripție latină cu anul 1664.

Înăuntru se vizitează Sala Cavalerilor, Sala Dietei (cu medalioane pictate, între ele portretele lui Matei Basarab și Vasile Lupu) și galeria lungă de 33 de metri, pe arcade, care duce spre Turnul Njeboisa. Muzeul castelului a fost deschis în 1974 și are colecții de arheologie, etnologie, arte decorative și carte veche.

Castelul Vajdahunyad din Parcul Orașului din Budapesta, ridicat în 1896, copiază în bună parte acest castel, cu tot cu Turnul Njeboisa.