Biserica din Strei

Două pietre romane la baza turnului

Constructorii medievali ai bisericii din Strei au folosit ce găseau la îndemână, iar în jur se găsea destul: cimitirul satului stă parțial peste o „villa rustica” romană. De aici vin și blocurile masive de la baza turnului, care nu seamănă cu restul zidăriei.

Biserica e mică și construită din piatră brută. Are un turn-clopotniță pe fațada de vest, o navă scurtă și un altar dreptunghiular. Se află în satul Strei, lângă orașul Călan, și este considerată unul dintre cele mai vechi și mai reprezentative monumente de arhitectură din Transilvania.

Capela unei curți de cnezi

Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost capela de curte a familiei cneziale locale. Urmele construcțiilor medievale ale acestei curți au fost descoperite la nord-vest de biserică, la mică distanță. Lăcașul seamănă întru totul, prin felul în care sunt așezate volumele, cu biserica de la Sântămăria Orlea și pare să fie o replică mai modestă a acesteia.

Data construcției a fost discutată mult. Turnul masiv cu acoperiș conic, ferestrele cu coloane cu baze și capiteluri pătrate de la etajul al treilea și cele două ferestre romanice înguste sunt forme romanice. Bolta în cruce pe ogive din altar și portalul de vest în arc frânt sunt inovații gotice timpurii. Din această combinație s-a tras concluzia că biserica datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea. Alte opinii o plasează în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, iar primul document care o pomenește este din 1392.

O datare mult mai veche a circulat cândva. Ofițerul austriac Joseph von Hohenhausen o socotea o capelă păgână, ctitorie a nobilului roman Caius Clodius Secondianus, și o plasa în timpul împăratului Hadrian. Datarea a fost infirmată, dar urmele romane din jurul bisericii sunt reale.

Ce s-a adăugat și ce a dispărut

Biserica are trei părți așezate pe axa vest-est: turnul etajat, nava dreptunghiulară, inițial tăvănită, și altarul. Nava măsoară 6,45 pe 5 metri, iar altarul decroșat 3,22 pe 2,80 metri. Zidurile au în medie 0,85 metri grosime; cele ale navei și altarului, din piatră brută sau fățuită, sunt tencuite, iar celelalte lasă mortarul la vedere. Coiful turnului este tot din piatră și formează în interior o mică cupolă; la exterior are o formă piramidal-conică.

Clădirea de azi nu e completă.

Din faza inițială datează turnul, nava și absida altarului. Bolta de lemn și acoperișul actual sunt adăugiri târzii.

Restul poveștii s-a aflat săpând. Cercetările arheologice din 1969–1970 și din 2000 au arătat că în secolul al XV-lea, în dreptul intrării de vest, a fost lipit de biserică un spațiu încăpător, socotit multă vreme pronaos. În realitate era o curte patrulateră închisă, fără acoperiș, cu accesul dinspre interiorul bisericii, parte a unui sistem defensiv sau a unui complex monahal. A fost dezafectat în jurul anului 1717, când pe latura de nord a apărut o capelă reformată, demolată la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În secolul al XIX-lea s-au tăiat cele trei ferestre de pe latura de sud și s-a construit un pridvor pentru a feri intrarea de ploaie, desființat ulterior. Învelitoarea de șiță a fost refăcută în 1999, după reparații în 1906, 1963 și 1980. Sub cimitir, arheologii au găsit și o necropolă din secolele XI–XIII, legată de o biserică de lemn mai veche.

Meșterul Grozie

Odinioară biserica era pictată și pe dinafară. Astăzi se păstrează decorul din interior, restaurat între 1970 și 1972 de pictorul Nicolae Sava. Este opera unui grup de trei zugravi, într-un stil încă ancorat în tradiția romanică, cu aluzii la goticul vremii, peste care se adaugă iconografia bizantină și elemente nord-italiene. Influențele acestea au fost valorificate într-o manieră locală.

În altar. Scena „Iisus în glorie” și cortegiul apostolilor ocupă absida. Altarul este boltit în cruce pe ogive masive de piatră, cu muchii teșite, iar în pereții de nord și de sud are câte o firidă, folosite ca proscomidiar și diaconicon.

În navă. Se văd „Buna Vestire”, Sfântul Nicolae și alți sfinți, sub bolta de scânduri adăugată mai târziu.

Inscripția. În absida altarului, lângă un portret, un text identificat abia de câteva decenii spune: „Grozie, fiul meșterului Ivaniș, a pictat biserica”. Inscripția este datată în al treilea sfert al secolului al XIV-lea, iar lectura ei nu e unanimă. Virgil Vătășianu și Grigore Ionescu l-au văzut pe Grozie drept ctitor. Ecaterina Cincheza-Buculei îl socotește șeful echipei de constructori și citește altfel: „(Amb)rozie meșter, iar Ivănița a zugrăvit biserica”.

Drumul până la Strei

Strei este un sat care aparține orașului Călan, în județul Hunedoara. Biserica stă în cimitirul satului, iar turnul ei de piatră, cu coiful conic, este reperul după care o recunoști.

Pe dinafară se văd turnul cu coif de piatră și stelele romane de la bază, ferestrele romanice înguste de pe latura de sud și din axul altarului și portalul de vest în arc frânt. Grozie și apostolii lui sunt înăuntru.

Pentru o comparație directă, cea mai apropiată rudă a ei ca formă este biserica de la Sântămăria Orlea, în Țara Hațegului. Văzute una după alta, cele două arată cum aceeași schemă, cu turn la vest, navă scurtă și altar pătrat, a fost construită la scară mare și la scară mică.