Cetatea Alba Carolina

Un oraș mutat pentru o fortăreață

Pe Dealul Citadelei din Alba Iulia, cetatea de azi este a treia fortificație ridicată în același loc. Prima a fost castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina, din anul 106. A doua, cetatea medievală Bălgrad, din secolele XVI și XVII. A treia, cea care se vede acum, a fost construită de Habsburgi la începutul secolului al XVIII-lea și a primit numele de Alba Carolina.

Vechiul oraș medieval a fost mutat spre est, unde se află astăzi orașul de jos.

De la Viena la Alba Iulia

Asediul Vienei din 1683 a pus capăt expansiunii otomane spre vestul Europei. Habsburgii au înaintat apoi spre est. În 1687 au luat Ungaria, în 1688 Transilvania. Marile fortărețe au început însă abia după ce otomanii au renunțat la pretențiile asupra Transilvaniei, prin tratatele de la Karlowitz (1699) și Passarowitz (1718).

Inspiratorul cetății a fost mareșalul Eugeniu de Savoia, cel care a adus în Imperiul Habsburgic sistemul de fortificații pus la punct de Vauban în Franța lui Ludovic al XIV-lea. Alba Carolina făcea parte dintr-o rețea mai largă de puncte fortificate, menite să apere noile provincii.

Pregătirile au început în 1711, cu ridicarea topografică a orașului și a cetății medievale. Planul inițial a fost aprobat de Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714 și trimis, împreună cu ordinul de începere, generalului Stephan Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. În iulie același an, Viena a cerut un plan nou, adaptat observațiilor ei.

Proiectul tehnic i-a aparținut arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, care a condus și lucrările până la moartea lui, de ciumă, în 1717. După el au urmat inginerii militari Iosif de Quadri, între 1717 și 1727, și Konrad von Weiss, între 1727 și 1738.

Douăzeci de mii de iobagi

Piatra de temelie a fost pusă la 4 noiembrie 1715, la bastionul Carol, dedicat împăratului. Construcția a durat până în 1738, în domnia lui Carol al VI-lea. Zidarii și pietrarii au fost italieni, iar pentru sculpturile porților și ale bastioanelor a venit o echipă vieneză condusă de Johann König. Munca grea au făcut-o peste 20.000 de iobagi români aduși din toată Transilvania, în serii de câte două săptămâni. Cărămida s-a făcut pe loc, piatra brută a venit de la Șard, cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteș. Zidurile, ușor înclinate și fără denivelări, trebuiau să facă ghiulelele să ricoșeze.

Proiectul nu a fost dus până la capăt. Banii s-au îndreptat spre cetăți mai apropiate de granița cu otomanii, iar după 1738 circa 10% din planul inițial a rămas neconstruit: a patra linie de apărare și fortul de pe Dealul Furcilor nu au mai fost făcute. Lucrări mai mici au urmat în 1747, 1812 și pe tot parcursul secolului al XIX-lea.

În 1849, trupele maghiare conduse de generalul Bem au asediat cetatea timp de trei luni. Populația s-a refugiat atunci, după cum avea dreptul, în șanțurile interioare.

Steaua cu șapte colțuri

Cetatea are trei sisteme de apărare, cu trăsături ale primului și celui de-al doilea sistem Vauban. Corpul principal este un heptagon neregulat, iar cele șapte bastioane îi dau forma de stea tipică acestor fortificații.

Bastioanele. Cel mai mare este Trinitatea, cu un blazon încoronat, cu câmpuri multiple și frunze de acant. Celelalte poartă numele Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano și Sfânta Elisabeta. Au 12 metri înălțime și lungimi între 106 și 142 de metri și nu sunt egale, pentru că au fost adaptate terenului.

Șanțul interior. Între bastioane și a doua linie se întinde un șanț lat de 27 de metri.

Ravelinele și contragărzile. A doua linie este formată din raveline, numite după bastioanele de lângă ele, cu excepția celui de pe flancul sudic, Francisc de Paula. Linia exterioară este alcătuită din contragărzi groase de 22 de metri, cu cazemate pentru artilerie și tuneluri cu metereze, încăperi pentru trupă, depozite și grajduri.

Pe latura de est, spre oraș, unde terenul coboară abrupt, contragarda ia forma unor valuri înalte de pământ, sprijinite la bază de un zid scund de cărămidă.

Porțile și clădirile dinăuntru

Planul a fost trasat în jurul a șase porți, trei spre est și trei spre vest; cea principală se află la est. Porțile vestice duceau la terenul de instrucție al armatei. Statuile și reliefurile lor, în stil baroc, se inspiră din faptele eroilor antici și din războaiele austro-turce. Artera principală de circulație trece prin porțile III, IV, V și VI.

Sub conducerea lui Iosif de Quadri au fost ridicate și clădirile din interior: depozitul de provizii, casele comisariatului și ale comandantului, două depozite de pulbere, palatul princiar transformat în arsenal și biserica Ordinului Trinitarian, din 1719, astăzi Biblioteca Batthyaneum.

Plimbarea prin cetate

Cetatea se află în orașul Alba Iulia, pe Dealul Citadelei, deasupra orașului de jos. Intrarea firească este dinspre est, pe la poarta principală, iar de acolo artera principală te duce de la o poartă la alta. Totul se face pe jos.

Statuile și reliefurile porților, privite una câte una, se citesc ca o poveste despre eroi antici și războaie cu turcii.

O ultimă curiozitate: dintre guvernatorii Transilvaniei din anii în care se construia cetatea, unul a fost Ștefan Wesselényi, între 1731 și 1732, numele unei familii care a lăsat urme și în alte colțuri ale Transilvaniei.