Mănăstirea Cârța

Abația de la capătul lumii cisterciene

În catalogul abațiilor cisterciene întocmit de Leopold Janauschek, Cârța poartă numărul 539. Igrișul, abația din care au venit călugării, se afla în Câmpia Banatului.

Azi nava bisericii e ruină. Corul, în schimb, este folosit și acum de comunitatea evanghelică săsească. Între cele două, între ruina și spațiul încă viu, se vede bine drumul de opt secole al locului.

Mănăstirea se află în Țara Făgărașului, în județul Sibiu, și se numea în latină monasterium beatae Mariae virginis in Candelis de Kerch.

Un dar regal și o fondare datată

Apariția cistercienilor la Cârța este legată de căsătoriile regilor arpadieni. Sub Geza al II-lea s-a înființat în Ungaria abația Cikádor, apoi, în 1179, cea de la Igriș. Documentele ordinului, adunate de Janauschek, datează fondarea abației Cârța în 1202, în vremea regelui Emeric.

O diplomă a cancelariei regale din 1223 arată că pământul abației a fost dăruit de regele Andrei al II-lea, „pentru mântuirea sufletului său”, prin voievodul Transilvaniei Benedict. Teritoriul era mărginit de Olt la nord, de râul Arpaș la est, de Cârțișoara la vest și de Munții Făgăraș la sud. Pentru că Benedict a fost voievod între 1202–1206 și 1208–1209, fondarea se poate plasa în acest interval. Intervalul se strânge și mai mult: pe 14 septembrie 1206, la Capitulul General de la Cîteaux, în Burgundia, apare deja un abate de Cârța, descris ca „abate dincolo de păduri, în Ungaria, fiu al abatelui de Igriș”. Papa Honorius al III-lea pomenește mănăstirea într-un document din 1225. Legătura de filiație cu Igrișul apare în documente din 1206, 1368 și 1430, iar un act emis la Konstanz, pe 17 aprilie 1418, de regele Sigismund amintește că abația fusese întemeiată și înzestrată de predecesorii săi.

Ordinul cistercian era exempt, adică depindea direct de papă. Regele Andrei al II-lea, vasal al Sfântului Scaun, a acordat așezământului privilegii. Spre deosebire de Igriș, Cârța s-a refăcut după marea invazie tătară din 1241. A fost desființată pe 27 februarie 1474 de regele Matia Corvin, în calitate de patron regal, iar bunurile ei au trecut la Biserica Prepoziturii din Sibiu.

Din lemn, apoi din piatră

Primele clădiri au fost ridicate, după obiceiul ordinului, din materiale perisabile, probabil din lemn, în jurul anilor 1205–1206. Câțiva ani mai târziu, cam între 1210 și 1215, alături de ele s-a construit o capelă de piatră, oratoriul, mică (8–10 metri) și cu ziduri masive. Fundațiile ei au fost descoperite în primăvara lui 1927 de istoricul de artă și arheologul Victor Roth și confirmate de săpăturile din 1983–1985.

Construcția de piatră a mănăstirii a început în anii ’20 ai secolului al XIII-lea, cel târziu în jurul lui 1230, și s-a desfășurat în două faze, despărțite de invazia din 1241. În prima fază, încă în spiritul romanicului târziu, s-a trasat planul general, iar zidurile curții interioare au fost ridicate până la 3–4 metri. Stilul arată înrudirea cu mănăstirile Walkenried, din Saxonia Inferioară, și Pannonhalma, din Ungaria.

În 1260, lucrările au fost reluate sub un nou arhitect, format în spiritul goticului matur, cu un atelier de pietrari de proveniențe diferite. Oratoriul a fost demontat, iar pe fundațiile lui s-au ridicat aripa nordică a transeptului, cu perechea ei de capele, și o parte din cor, cu absida poligonală. Pe la 1300, biserica și aripa estică erau gata, iar aripa sudică a mai cerut aproape două decenii.

Goticul care a plecat de aici

Arhitectul și pietrarii care au lucrat la Cârța după 1241 au avut un rol major în răspândirea spiritului și a formelor gotice în Transilvania secolului al XIII-lea. Influența lor, amestecată cu cea a altor ateliere cisterciene trimise în regiune, se recunoaște la mai multe monumente din sudul Transilvaniei: bisericile evanghelice din Sebeș, Prejmer, Bartolomeu, Hărman și Cristian, Capela Sfânta Ecaterina din Brașov, biserica din Hălmeag. În nord, aceeași influență apare la biserica minoriților din Bistrița și la biserica reformată din Sic.

Cârța a fost și stăpân de pământ. Un document din 29 ianuarie 1322, emis de Carol Robert de Anjou, îi atribuia zece așezări, printre care Cârța, Criț, Meșendorf, Cloașterf, Apoș, Cisnădioara, Feldioara, Colun, Glâmboaca și Cârța Românească. Pe malul drept al Oltului, în apropiere, abația a întemeiat satul Cârța (Kerz), populat cu sași, iar pe Valea Hârtibaciului, lângă Agnita, satul Apoș, al cărui nume german, Abtsdorf, înseamnă „satul abatelui”.

Ce vezi azi la Cârța

Ansamblul este monument istoric și cuprinde trei obiective. Primul este biserica evanghelică, din secolele XIII–XIV, transformată în secolul al XV-lea. Al doilea este fațada vestică a bisericii fostei mănăstiri, de la începutul secolului al XIV-lea până în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Al treilea este claustrul, păstrat parțial și în substrucțiile casei parohiale evanghelice, din secolele XIII–XVI.

Cel mai puternic moment al vizitei este trecerea din nava ruinată în corul pe care comunitatea evanghelică îl folosește și azi. Proporțiile de biserică mare de abație ale fațadei vestice se văd abia de la distanță.

Satele Cisnădioara și Feldioara, care i-au aparținut cândva abației, sunt și ele în sudul Transilvaniei.