Transfăgărășan

Poarta Întâlnirii

Pe versantul nordic, la cota 1200, un colț de stâncă străpuns de șosea se numește Poarta Geniștilor, iar inscripția de acolo spune că trupele „s-au dovedit mai tari decât stânca” în martie 1971. Mai sus, o placă marchează locul de întâlnire al celor două subunități de geniu, numit de ei Poarta Întâlnirii.

Transfăgărășanul e un drum croit cu dinamita prin cei mai înalți munți ai României, Munții Făgăraș, ca să lege Muntenia de Transilvania pe axa nord-sud. Monumentele, ridicate la inaugurarea din 1974 și apoi degradate, au fost restaurate integral în septembrie 2009 de militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum”.

Un drum strategic din 1970

Ideea a venit după invazia sovietică a Cehoslovaciei din 1968. România avea deja câteva treceri prin Carpații Meridionali, dar cele mai multe urmau văi de râuri și puteau fi blocate ușor. Noul drum trebuia să lege garnizoanele de la Pitești și Sibiu. Documentele vremii adăugau și alte motive: deschiderea pădurilor din masivul Făgăraș, folosirea pășunilor alpine și un centru turistic la Lacul Bâlea.

S-a discutat inițial un tunel de circa 7 kilometri, pe sub căldarea Bâlea, care ar fi ținut drumul deschis tot anul. A fost abandonat repede, din cauza costurilor. Pe 10 martie 1970, Regimentul 52 Alba-Iulia a început lucrul dinspre nord, iar Regimentul 1 Râmnicu-Vâlcea dinspre sud. Tunelul a fost lăsat în seama specialiștilor din construcțiile hidroenergetice.

Proiectul s-a schimbat pe parcurs. Inițial, drumul ar fi avut o singură bandă, dar în 1971 s-a hotărât să fie construit după normele de drum național de munte, cu două benzi și acostament. Tot atunci s-a renunțat la traseul de pe malul vestic al lacului Vidraru: era mai scurt, dar stătea mai mult în umbră și aduna mult mai multă zăpadă. Drumul a fost mutat pe vechiul drum forestier de pe malul estic, fără bani în plus pentru un viaduct care ar fi scurtat ocolul. Trupele de geniu au fost conduse de generalul Vasile Șlicariu până în 1972, apoi de generalul Emil Andriescu.

Clima de peste 1.600 de metri permitea în mod normal doar patru-cinci luni de lucru pe an, cu vânturi puternice și viscole. Totuși s-a lucrat tot anul. Bilanțul oficial a fost de 40 de morți; foști muncitori vorbesc de cifre mult mai mari.

Pentru construcție au fost folosite 6.520 de tone de dinamită, din care 20 de tone doar la tunel. Drumul trece peste 830 de podețe și 27 de viaducte. Inaugurarea oficială a avut loc pe 20 septembrie 1974, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, însă șoseaua a primit asfalt și ultimele lucrări abia până în 1980.

De la Vidraru la Bâlea

Dinspre sud, drumul urcă valea Argeșului prin Curtea de Argeș. Trece prin fața hidrocentralei Vidraru, săpată în masivul Cetățuia, apoi, aproape de cetatea Poenari, urcă pe serpentine și viaducte și prin trei tuneluri scurte până pe barajul Vidraru. Lacul de acumulare, terminat în 1965, a acoperit vechiul sat Cumpăna, iar drumul îi urmează malul stâng până la coadă.

De aici începe partea înaltă. Șoseaua urcă pe valea râului Capra până în golul alpin, trece pe lângă Cascada Capra și intră în tunelul Capra–Bâlea, sub creasta dintre vârfurile Iezerul Caprei (2.414 m) și Paltinul (2.398 m). Cu 887 de metri, este cel mai lung tunel rutier din țară. Are 4,4 metri înălțime, 6 metri lățime și un trotuar de un metru, cu iluminat electric și ventilație naturală.

Lacul Bâlea. La ieșirea din tunel, drumul ajunge la 2.042 de metri, pe lângă lacul glaciar Bâlea, în rezervația naturală Golul Alpin al Munților Făgăraș. Doar Transalpina urcă mai sus în România.

Căldarea glaciară. Coborârea spre nord este abruptă, cu serpentine care străbat căldarea glaciară. Pe această porțiune, iarna, se produc multe căderi de pietre, mai ales în zona Porții Întâlnirii, înainte de intrarea în căldare.

Cascada Bâlea. Mai jos, drumul trece pe lângă cascada Bâlea, ale cărei trepte însumează în jur de 68 de metri, mai mult decât oricare altă cascadă în trepte din țară, la circa 1.230 de metri altitudine. Urmează cabana Bâlea Cascadă și coborârea spre Cârțișoara.

Sezonul porțiunii înalte

Partea montană înaltă se deschide în fiecare an la 30 iunie și se închide la 1 noiembrie. Iarna drumul este înzăpezit, deszăpezirea nu este practică, iar pe versanți pietrele și avalanșele pot coborî oricând peste carosabil. În acest timp, pe versantul sudic se poate circula până la Piscul Negru, iar pe cel nordic până la Bâlea Cascadă, unde drumul este blocat cu parapete de beton. Porțile tunelului se închid toată iarna.

Lacul Bâlea rămâne accesibil și iarna, cu telecabina care pornește de la Bâlea Cascadă.

Cum conduci pe Transfăgărășan

Dinspre sud, punctul de plecare este Bascov, lângă Pitești, apoi Curtea de Argeș și satele din comuna Arefu, spre Vidraru. Dinspre nord, drumul pleacă din drumul național care leagă Sibiu de Brașov, aproape de Cârțișoara, și urcă direct spre Bâlea Cascadă.

Vara, circulația este restricționată pe întuneric, pentru că traseul are multe viraje și ace de păr, fără elemente reflectorizante, iar riscul de cădere în gol este mare. Viteza recomandată este de 40 km/h. Restricțiile pentru telecabină și pentru zona Bâlea se schimbă mai ales la începutul și la sfârșitul sezonului.

Înainte de construirea barajului, pe valea Argeșului mergea un drum de pământ și o mocăniță între Căpățâneni și satul Cumpăna; în apropierea satului dispărut a fost ridicată noua cabană Cumpăna.