Mănăstirea Moldovița

Biserica din spatele zidurilor

Moldovița stă într-o incintă cu ziduri groase, turn de colț și turn-clopotniță la intrare, ridicate în secolele XVI–XVII, astfel încât biserica apare abia după ce treci pe sub poartă. Petru Rareș a vrut ca locul să arate ca o mică fortăreață, și așa a rămas.

În mijlocul curții se ridică biserica „Buna Vestire”, înaltă și zveltă, cu pereții acoperiți de pictură pe dinafară. Galbenul și albastrul domină. Din toate bisericile pictate ale Bucovinei, Moldovița este cea la care tonurile calde ies cel mai mult în evidență, mai ales pe peretele dinspre sud, care s-a păstrat în stare bună.

Ansamblul cuprinde, pe lângă biserică, un paraclis de iarnă din secolul al XIX-lea, chilii din secolele XIX–XX și clisiarnița, casa egumenească de pe latura de nord. Toate șase sunt monumente istorice, iar biserica face parte, din 1993, din grupul bisericilor pictate din nordul Moldovei aflat în patrimoniul mondial UNESCO, alături de Arbore, Pătrăuți, Humor, Probota, Sfântul Ioan cel Nou din Suceava și Voroneț.

Două mănăstiri, un singur hram

Începuturile mănăstirii nu se cunosc exact. Tradiția o pune în vremea primilor Mușatini, iar sub Alexandru cel Bun locul era deja o așezare călugărească ocrotită și înzestrată de domnie. Moldovița avea și un rost economic. Un privilegiu comercial dat în 1408 de Alexandru cel Bun negustorilor din Liov fixa în satul Moldovița locul unde se plăteau taxele vamale pentru mărfurile venite din Transilvania. Mănăstirea stăpânea la Baia cinci mori, o sladniță pentru bere și o piuă de sumane, iar negustorii ei făceau negoț cu sare și miere până la gurile Dunării, de unde aduceau pește.

Spre sfârșitul secolului al XV-lea, o alunecare de teren a dărâmat vechea biserică. Ruinele ei se văd și azi, la vreo 500 de metri de mănăstirea actuală, spre pârâul Ciumărel și valea Ciumârnei.

Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, a reluat ctitoria în 1532. A ales un loc puțin mai jos, mai la șes, și a păstrat hramul vechi, Buna Vestire. Tot atunci a ridicat zidurile și turnurile de apărare. Între 1610 și 1612, episcopul Efrem de Rădăuți a construit clisiarnița pe temeliile unor locuințe mai vechi, ca reședință pentru el, ca loc de păstrare a odoarelor și ca școală pentru copiști și miniaturiști.

Cronica starețului Agaton notează și evenimente politice petrecute aici: o misiune diplomatică a hanului tătar în 1595, înscăunarea lui Ștefan Tomșa în 1621 și a lui Miron Barnovschi în 1628.

Fresce cu soldați, corăbii și sfinți

Pictura interioară a fost făcută în 1537, la cinci ani după terminarea zidurilor. Majoritatea specialiștilor o atribuie zugravilor coordonați de Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareș. Stilul este post-bizantin, cu influențe gotice și chiar renascentiste, iar figurile au o căldură omenească rară pentru epocă.

Peretele sudic. Aici se adună cele mai multe priviri. Arborele lui Iesei pornește de la Iesei, culcat la baza zidului, și urcă cu toată genealogia lui Hristos în jurul Sfintei Familii. Mai jos, Asediul Constantinopolului amintește de intervenția Fecioarei care, potrivit tradiției, a salvat orașul în anul 626. Scena pictată arată însă mai degrabă căderea orașului din 1453, cu armate și corăbii care îți dau timp să le cauți una câte una.

Absida estică. Deasupra ferestrei înguste, o procesiune de sfinți urcă spre Fecioara pe tron, cu Pruncul în brațe.

Pridvorul. Arcade înalte îl deschid spre lumină. Peretele vestic din interiorul lui este acoperit în întregime de Judecata de Apoi, cu râul de foc și cu marea care își dă înapoi morții la judecată. Moldovița și Humor sunt ultimele biserici construite cu pridvor deschis și cu o încăpere ascunsă deasupra gropniței.

Interiorul. Tabloul votiv îl arată pe Petru Rareș cu familia lui. Deși este un portret oficial, pictorul a încercat să redea și ceva din trăirea interioară a personajelor.

Piatră de Ardeal într-o biserică moldovenească

Arhitectura urmează stilul fixat în epoca lui Ștefan cel Mare, dar îl duce mai departe: dimensiuni mai mari, o tendință clară spre înălțare. Elementele de gotic târziu transilvănean de la ferestre și uși arată că la construcție au lucrat și pietrari din Ardeal. Bizantinul și goticul conviețuiesc aici fără să se încurce unul pe altul.

În clisiarniță a funcționat școala de copiști a episcopului Efrem. Clădirea de pe latura de nord continuă, într-un fel, interesul pentru carte și artă pe care Petru Rareș îl moștenise de la tatăl său.

În 1968, mănăstirea a apărut pe un timbru poștal românesc.

Drumul spre Vatra Moldoviței

Mănăstirea se află în comuna Vatra Moldoviței, în nordul județului Suceava, pe valea râului Moldovița. Zona este traversată de DN17A, drumul național din apropiere, care leagă valea de restul Bucovinei.

Ruinele vechii mănăstiri a lui Alexandru cel Bun, spre pârâul Ciumărel, nu impresionează prin mărime, dar arată cât de aproape de locul de azi a stat prima biserică.

Sucevița și Voroneț fac parte din același grup de biserici pictate. Frescele interioare de la Moldovița sunt socotite, alături de cele de la Voroneț, cel mai important document artistic al celor două domnii ale lui Petru Rareș. La Voroneț domină albastrul, aici galbenul.