Mănăstirea Sucevița

O cetate cu o biserică la mijloc

Incinta Suceviței este un patrulater de 100 pe 104 metri, închis de ziduri înalte de șase metri, sprijinite de contraforturi. Pe creasta lor trecea un drum de strajă, iar meterezele lăsau loc pentru apărare. În cele patru colțuri stau turnuri, iar deasupra gangului de intrare se ridică un al cincilea, cu un paraclis în interior și stema Moldovei pe fațadă.

Abia după ce treci de poartă apare biserica, înaltă, cu turla pe naos, pictată pe toate fețele.

Locul avea două roluri în același timp. Era mănăstire, dar și reședință domnească. În incintă se mai văd încăperi ale vechii case domnești și beciurile de sub ea. Ansamblul ocrotit ca monument istoric are cinci părți: biserica „Învierea Domnului”, chiliile din secolul al XVI-lea, paraclisul ridicat odată cu biserica, turnurile de nord-est și nord-vest, zidul de incintă din secolele XVI–XVII.

Movileștii și piatra adusă cu carul

Tradiția spune că pe valea râului Sucevița, între dealuri, exista încă de la începutul secolului al XVI-lea o biserică de lemn și o mică schivnicie. Mănăstirea de piatră apare în documente la 1582, în vremea voievodului Petru Șchiopul. Biserica de azi a fost ridicată între 1583 și 1586.

Ctitorii au fost Movileștii, o familie de mari boieri și cărturari care a dat domnitori atât Moldovei, cât și Țării Românești. Sunt pomeniți Ieremia, Gheorghe și Simion Movilă, iar Ieremia Movilă este înmormântat aici. Sub ei, Sucevița a funcționat întâi ca atelier de copiere a manuscriselor, apoi ca centru de tipar.

Despre piatra zidurilor circulă o legendă. Se spune că o femeie, ca să-și răscumpere niște păcate pe care povestea nu le mai știe, a cărat-o timp de treizeci de ani cu un car tras de bivoli. Documentele nu spun nimic despre ea, dar istorioara a rămas legată de numele mănăstirii.

Astăzi aici trăiește o comunitate de maici.

Arhitectură între Bizanț, gotic și lemn

Biserica păstrează planul trilobat și stilul fixat în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis în fața intrării. Ca în celelalte biserici moldovenești ale vremii, elementele bizantine se împletesc cu cele gotice, la care se adaugă amintiri din vechile biserici de lemn ale Moldovei. Un incendiu a avariat construcția în 1831, iar refacerea a durat până în 1840.

Pridvoarele laterale. Pe laturile de sud și de nord au fost adăugate mai târziu două pridvoare mici, deschise, cu stâlpi legați prin arcuri în acoladă. Sunt de factură muntenească și arată cât de strânse erau legăturile cu Țara Românească.

Detaliile de piatră. Firidele absidelor, chenarele gotice ale ușilor și ferestrelor și ocnițele de pe turlă (doar acolo, inclusiv pe baza ei în formă de stea) se văd bine doar de aproape. Proporțiile mari ale clădirii le fac să pară discrete, deși sunt lucrate cu grijă.

Pictura. Pereții, pe dinăuntru și pe dinafară, sunt acoperiți de o narațiune biblică amplă, din Vechiul și din Noul Testament. Ctitorul picturii a fost Ieremia Movilă, iar zugravii au fost doi pictori moldoveni, Ioan și Sofronie. Frescele datează din jurul anului 1601, ceea ce așază Sucevița printre ultimele monumente decorate în stilul moldovenesc al picturii exterioare. Scenele sunt așezate în registre, unele peste altele, iar un ocol lent al bisericii, fațadă cu fațadă, este felul firesc de a le citi. Lumina dimineții și cea a după-amiezii cad diferit pe pereți, așa că aceleași scene arată altfel la ore diferite.

Biserica „Învierea Domnului” face parte din grupul bisericilor pictate din nordul Moldovei, alături de Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Humor și Voroneț, grup aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Comorile din spatele zidurilor

Zidurile groase adăpostesc astăzi un muzeu, iar colecția lui spune povestea ctitorilor mai bine decât orice pisanie. Piesele de căpătâi sunt acoperămintele de mormânt ale lui Ieremia și Simion Movilă: portrete bogate, brodate cu fir de argint, în care chipurile celor doi domnitori au fost lucrate cu acul, nu cu pensula. Colecția întreagă este socotită remarcabilă, iar cele două broderii, împreună cu manuscrisele, arată cât de însemnată a fost Sucevița pe vremea Movileștilor, ca loc unde se făceau cărți. Alături sunt expuse argintărie bisericească, cărți vechi și manuscrise împodobite cu miniaturi, urme ale anilor în care la Sucevița se copiau și apoi se tipăreau cărți.

Broderiile cer lumină bună și răbdare.

Drumul spre Sucevița

Satul Sucevița, reședința comunei cu același nume, se află în județul Suceava, la vest de Rădăuți, pe valea râului care i-a dat numele. Comuna mai are un sat, Voievodeasa, fosta colonie germană Fürstenthal, unde între 1803 și 1888 a funcționat o fabrică de sticlă. Din Rădăuți drumul se îndreaptă spre vest și intră pe valea Suceviței, iar incinta mănăstirii apare între dealuri, cu turnurile ei de colț. Distanța e de vreo 18 kilometri. Mănăstirea este și al doilea mare punct de oprire pe traseul de drumeție Via Transilvanica, după Putna, așa că pe drum se pot întâlni și drumeți cu rucsacul în spate.

Moldovița este celălalt monument al grupului aflat în aceeași parte a Bucovinei. La Sucevița, abia de pe dinafara incintei se înțelege cât de mult semăna mănăstirea cu o cetate.