Mănăstirea Putna

Plumb pentru gloanțe

Ion Neculce povestește, cu năduf, trecerea cazacilor lui Timuș Hmelnițki pe la mănăstire, la mijlocul secolului al XVII-lea. Biserica lui Ștefan cel Mare a ieșit din acei ani devastată. În cronica lui, Neculce dă vina și pe Vasile Lupu, care, scrie el, ar fi stricat mănăstirea crezând că va găsi bani acolo.

Putna era deja atunci ctitoria și locul de odihnă al domnitorului care o ridicase. Pe 6 iulie 1940, trupele sovietice au încercat să o ocupe și să o alipească RSS Ucrainene, iar atacul a fost respins de Armata Română. Și atunci a fost apărată ca simbol.

Astăzi mănăstirea, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, rămâne un centru religios și cultural important. Din 2021, autoritățile județului Suceava au început să marcheze până aici traseul de pelerinaj Via Mariae.

Ctitoria lui Ștefan, ridicată de două ori

Potrivit vechilor cronici moldovenești, zidirea mănăstirii a început în 1466 și s-a încheiat în 1469. Sfințirea a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”, iar slujba a fost oficiată de mitropolitul Teoctist. Acesta avea să fie înmormântat, în 1478, chiar în pridvorul bisericii. Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile au fost gata abia în 1481.

După distrugerile din vremea lui Timuș, refacerea a fost începută de Vasile Lupu în 1653. Domnia lui s-a încheiat curând, iar lucrările au fost continuate de Gheorghe Ștefan (1653–1658) și terminate sub Eustratie Dabija, în 1662. Neculce notează că Vasile Lupu apucase să ridice zidurile doar de la temelie până la ferestre, înainte să-și piardă tronul. Domnia i-a luat-o logofătul Gheorghe Ștefan, care s-a ridicat cu oaste împotriva lui, iar plumbul de pe acoperiș fusese topit de cazaci tocmai ca să apere cetatea Sucevei de această oaste. Timuș, ginerele lui Vasile Lupu, a murit și el de glonț, notează cronicarul.

Au urmat alte trei mari etape de lucru. Între 1756 și 1760, mitropolitul Iacob Putneanul s-a îngrijit de restaurare. În 1902 a fost refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer. Ultima restaurare amplă s-a desfășurat între 1961 și 1975.

Secolul al XIX-lea i-a adus un alt fel de faimă. În 1871, Putna se afla în Ducatul Bucovinei, iar Asociația Academică România Jună, condusă de Emanuil Logothetti, a organizat aici „sărbătorile de la Putna”. Cu acel prilej, Mihai Eminescu a numit mănăstirea „Ierusalimul Neamului Românesc”.

Clădirile din incintă

Turnul de intrare. Intri pe sub arcul boltit al unui turn cu parter și etaj. Pe fațada estică se află stema Moldovei datată 1471, însă turnul în forma de acum a fost zidit în 1757, în vremea lui Constantin Racoviță; stema de pe fațada vestică, în care apar împreună stemele Moldovei și ale Țării Românești, o confirmă. Pentru că Eminescu, Slavici și ceilalți participanți la serbarea din august 1871 au înnoptat în sala de la etaj, clădirea este cunoscută drept „Turnul Eminescu”.

Turnul Tezaurului. E singura construcție rămasă din vremea lui Ștefan cel Mare, terminată în 1481. În vremuri de tulburare, aici erau adăpostite odoarele mănăstirii.

Paraclisul. Pe latura vestică a incintei stă paraclisul cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, construit în 1759 de mitropolitul Iacob Putneanul pe locul vechii clopotnițe, avariată la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între 1976 și 1983, când i s-au adăugat spații noi, iar frații Mihail și Gavril Moroșan l-au pictat în frescă între 1980 și 1984, sub starețul Iachint Unciuleac.

Casa Domnească. Pe latura sudică, clădirea a fost ridicată între 1982 și 1988 pe temeliile celei vechi, distrusă de Habsburgi. Lucrările au fost începute și supravegheate, în mare parte, de Teoctist Arăpașu, pe atunci mitropolit al Moldovei. Tot pe latura de est se vede și turnul clopotniței, din 1882.

În biserica mănăstirii

Biserica a fost puternic modificată în anii 1653–1662, dar și-a păstrat liniile stilului moldovenesc. Are cinci încăperi, una după alta: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar. În aceeași construcție se întâlnesc elemente bizantine, gotice și renascentiste. Intri prin una dintre cele două uși laterale ale pridvorului, încadrate de portaluri de piatră. Deasupra ușii masive dintre pridvor și pronaos, o pisanie amintește de reconstrucția din vremea lui Gheorghe Ștefan și Eustratie Dabija. Între gropnița cu morminte și naos nu mai există peretele despărțitor obișnuit la bisericile lui Ștefan: în secolul al XVII-lea, el a fost înlocuit cu două coloane masive.

Aici e îngropat Ștefan cel Mare.

Pe dinafară, biserica e încinsă de un brâu răsucit în torsadă. Motivul simbolizează Sfânta Treime și se regăsește și în decorul interior. Odată observat, motivul se recunoaște și pe alte biserici moldovenești.

Muzeul mănăstirii păstrează broderii, manuscrise, icoane și obiecte de cult, multe legate de scriptoria în care călugării de la Putna copiau manuscrise și pictau miniaturi.

Drumul spre Putna

Mănăstirea se află în nordul județului Suceava, la 33 de kilometri nord-vest de Rădăuți, aproape de satul Gura Putnei, iar în incintă se intră pe jos, pe sub turnul de la poartă. Rădăuți e punctul de plecare. De acolo drumul urmează spre vest valea Putnei până în dreptul incintei.

Putna se poate lega într-o singură zi cu Rădăuți și cu mănăstirile din jurul Sucevei.