Peștera Meziad

O gură de peșteră cât o clădire

Gura Peșterii Meziad se deschide la o altitudine de 297 de metri, în versantul de pe Valea Meziadului. Galeriile nivelului inferior păstrează proporțiile ei largi pe primele câteva sute de metri, înainte să se strângă brusc.

Peștera se află în partea de sud-est a Munților Pădurea Craiului, la marginea vestică a Munților Apuseni, în județul Bihor. Satul cel mai apropiat este Meziad, din comuna Remetea, iar orașul mare al zonei este Beiuș. Locul este inclus în situl de importanță comunitară Defileul Crișului Repede–Pădurea Craiului și are statut de monument al naturii și rezervație speologică, cu o suprafață protejată de 0,1 hectare.

Racoviță, 1921 și redeschiderea din 1972

Meziad a fost una dintre primele peșteri amenajate din România și, multă vreme, una dintre cele mai lungi cunoscute în țară. Galeriile însumează 4.750 de metri, repartizați pe mai multe niveluri. Cercetătorii au revenit aici de multe ori: peștera a fost explorată și studiată în repetate rânduri.

În 1921, peștera a fost vizitată de o echipă de geologi condusă de Emil Racoviță, renumitul speolog român. Peștera a fost apoi reamenajată în 1972 și redeschisă turismului. Câteva decenii mai târziu, în 2012, iluminatul a ajuns și în galeriile vizitabile, iar vizita a devenit mai sigură.

Satul are și el o istorie lungă. Numele apare în documente din 1552, sub forma Mezgedt, apoi ca Also-Meszes în 1600, Mizgib în 1692 și Meziád în 1828 și Mezőfalva în 1851. Din Meziad era Teodor Cornea (1877–1933), primar timp de douăzeci de ani și ctitor de școală și de biserică în sat. La 1 decembrie 1918 a fost unul dintre cei 1.228 de delegați oficiali, din 130 de cercuri electorale, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ales pentru cercul electoral Beiuș–Vașcău. Pe drumul spre peșteră treci chiar prin satul lui.

Două niveluri și Podul Natural

Peștera are două niveluri de carstificare, adică două etaje de galerii săpate de apă în timpuri diferite. Le recunoști ușor după formă.

Nivelul inferior. Dimensiunile intrării, înaltă de 16 metri și lată de 10, se continuă aici. Nivelul însumează 1.542 de metri și impresionează prin dimensiuni: galeriile au adesea între 20 și 30 de metri lățime și între 15 și 20 de metri înălțime. După aproximativ 400 de metri însă, pasajele se îngustează brusc. Nivelul inferior continuă prin două galerii greu accesibile, care nu fac parte din traseul turistic.

Nivelul superior. Este mai lung, cu 3.208 metri în total, și se leagă de galeria de jos prin trei zone principale de racord: Galeria descendentă, Galeria de joncțiune și Gâtul Dracului. Prin aceste legături peștera devine o rețea în care urci și cobori între etaje.

Podul Natural. Locul în care cele două niveluri se suprapun este cel mai spectaculos din peșteră. Aici înălțimea totală a golului subteran ajunge la 35 de metri, iar vederea în sus, prin două etaje de galerii, dă cea mai bună idee despre cum a lucrat apa în calcar de-a lungul timpului.

Pe hărțile peșterii apar și alte nume: Galeria Gurilor, Galeria Prăbușirilor, Galeria Tulnicului, Galeria Ponorului, Galeria cu Șanț, Sala Turnurilor, Sala Oaselor. Există și formațiuni cu nume populare, precum Poșta, Pârâul Gropilor sau Valea Peșterii.

Oase, oameni și lilieci

Sala Oaselor nu și-a primit numele întâmplător. În peșteră s-au găsit urme din paleolitic și neolitic, semn că a fost locuită de Homo sapiens, dar și de animale precum ursul de peșteră (Ursus spelaeus), specie dispărută de mult.

O legendă locală merge mai departe. Se spune că, în vremurile de demult, oamenii nu trăiau în sat, ci chiar în peșteră.

Astăzi, cei mai numeroși locuitori ai peșterii sunt liliecii. Peștera oferă condiții prielnice pentru hibernarea lor, în special pentru specia Miniopterus schreibersii, care formează o colonie destul de mare în Sala Liliecilor. Colonia revine în fiecare iarnă, așa că peștera e încă un adăpost activ. Iarna este perioada în care ei au cea mai mare nevoie de liniște, așa că vizitatorii ar trebui să vorbească încet și să nu îndrepte lumina direct spre colonie.

Din Beiuș pe Valea Meziadului

Punctul de plecare firesc este Beiuș, cel mai apropiat oraș, la care se ajunge de pe drumul E79 dintre Oradea și Vârfuri. Din Beiuș, drumul urcă spre nord circa șase kilometri până în satul Remetea, apoi continuă spre Meziad. Peștera se află la vreo trei kilometri dincolo de sat, pe valea pârâului, și la 22 de kilometri de Beiuș. Ultima parte a drumului este un drum forestier, mai dificil după ploi.

Drumul dinspre Beiuș continuă mai departe spre Roșia și Aleșd, așa că Meziadul se poate lega și de o traversare a Pădurii Craiului dinspre nord.

În interior vizita se face pe traseul amenajat, iar galeriile greu accesibile ale nivelului inferior rămân în afara lui.

Pentru o peșteră atât de umedă și de întinsă, încălțămintea cu talpă aderentă și un strat de haine în plus contează mai mult decât orice altceva. Pădurea Craiului are și alte peșteri cunoscute. Beiușul, la 22 de kilometri de Meziad, este o bază bună pentru a le lega între ele.