Sarmizegetusa Regia

Un vas cu numele regelui

La Grădiștea de Munte, pe lângă vasul cu inscripție latină de care se vorbește cel mai des, au ieșit la iveală blocuri de calcar cu litere grecești și monede de aur cu inscripția „KOSON”. Litere latine, litere grecești și o legendă monetară, toate în aceeași capitală de munte.

Sarmizegetusa Regia a fost capitala statului dac și cel mai important centru militar, religios și politic al său înainte de războaiele cu Roma. Era nucleul unui sistem defensiv de șase fortărețe din Munții Orăștiei, pe care Decebal l-a folosit împotriva cuceririi romane. Situl este în satul Grădiștea de Munte, din comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara. În multe texte locul apare și sub numele de Grădiștea Muncelului.

Cetatea de pe Dealul Grădiștei

Capitala a fost construită probabil la mijlocul secolului I î.Hr. Fortăreața stă pe vârful unei stânci, la peste o mie de metri altitudine, și este cea mai mare dintre cetățile dacice. A fost ridicată pe cinci terase, din blocuri masive de piatră, în tehnica numită murus dacicus. Zidul avea 3 metri grosime și, la terminare, 4–5 metri înălțime.

Pentru că urmărește marginile înălțimii, zidul formează un hexagon cu laturile inegale. El închide o suprafață de aproximativ 3 hectare. După cucerire, romanii au refăcut cetatea și au mărit-o, fără să mai respecte traseul și tehnica zidurilor dacice.

Spre vest se întindea o așezare civilă mare, cu locuințe, ateliere, magazii, hambare și rezervoare de apă. Așezarea, cu un cartier de est și unul de vest, se întindea pe câteva zeci de terase săpate în coasta muntelui și este cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până acum. Vasul cu „DECEBALVS PER SCORILO” a fost găsit chiar într-una dintre aceste locuințe. Nobilimea avea apă adusă în locuințe prin conducte de ceramică, iar obiectele găsite arată un nivel de trai ridicat.

Zona sacră și Calendarul

La circa 100 de metri est de cetate, în dreptul porții, se află zona sacră, pe două terase. Spre ea duce un drum pavat cu lespezi de calcar, care se termină într-o mică piață. Sanctuarele au forme și mărimi diferite, unele din calcar, altele din andezit.

Sanctuarele patrulatere. Nu se știe dacă erau șapte sau opt. Romanii le-au distrus în timpul războaielor, iar din ce a rămas nu se poate spune sigur dacă unele erau un singur sanctuar mare sau două mai mici, foarte apropiate.

Sanctuarele circulare. Sunt doar două, dar printre ele se află unul dintre cele mai mari și mai cunoscute sanctuare dacice, numit și Calendarul Circular.

Soarele de andezit. Pe aceeași terasă se vede un pavaj de andezit în formă de soare, cu razele alcătuite din segmente de cerc.

Numele pe care nu-l înțelege nimeni

Toponimul apare în inscripții și la autori antici, până în secolul al VII-lea, în multe forme: Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege. Numele pare să fie dacic, dar s-a păstrat doar prin greacă și latină, iar pronunția și sensul lui sunt necunoscute.

Profesorul Ioan I. Russu l-a descompus în „zermi” (stâncă, înălțime) și „zeget” (palisadă, cetate), cu sensul de „cetatea de pe stâncă” sau „cetatea înaltă”. Vasile Pârvan a respins ideea unei „așezări a sarmaților și geților”, arătând că sarmații au ajuns în zonă abia după Traian, și a propus „Egetusa lui Zarmos”, după un nume tracic cunoscut. Tracologul bulgar Dimităr Decev i-a dat dreptate, comparând numele cu nume de persoane din Licia. Wilhelm Tomaschek, încă din secolul al XIX-lea, se gândise la „casa națiunii getice”, comparând prima parte a numelui cu sanscritul harmyá („vatră, cămin”) și cu armeanul zarm. Niciuna nu a trecut de stadiul de ipoteză.

Apogeul lui Decebal și ce a urmat

Capitala a atins apogeul sub Decebal, regele învins în timpul domniei împăratului Traian. După cucerire, romanii au instalat aici o garnizoană și au început să dărâme cetatea. Noua capitală a provinciei a fost Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, construită la distanță, în locul unde astăzi se află localitatea Sarmizegetusa. Împăratul Hadrian i-a adăugat numele vechii capitale, pentru ca orașul nou să pară continuatorul celui dacic.

Pe versantul însorit al dealului Muncelului, despărțită de cetate doar de o vale îngustă, se afla așezarea de la Fețele Albe, cu propriul sanctuar circular cu stâlpi de piatră. A ars, cel mai probabil, în al doilea război daco-roman, din 105–106.

Celelalte cinci fortărețe ale sistemului sunt Luncani–Piatra Roșie, Costești–Blidaru, Costești–Cetățuie, Căpâlna și Bănița. Toate au fost ridicate între secolul I î.Hr. și secolul I d.Hr., în aceeași tehnică murus dacicus, și fac parte, împreună cu Sarmizegetusa Regia, din patrimoniul mondial UNESCO. Costești–Cetățuie a fost reședința unora dintre regii daci; distrusă în 102, refăcută în grabă, a fost abandonată definitiv în 106, odată cu cucerirea romană.

Drumul spre Grădiștea de Munte

Situl se află în Munții Orăștiei, pe Dealul Grădiștei, în dreptul satului Grădiștea de Munte, din comuna Orăștioara de Sus. În interiorul sitului, poarta cetății și terasele sanctuarelor sunt legate de vechiul drum pavat cu lespezi de calcar.

Situl este fragil. În 2011, o firmă a distrus o parte din el ca să amenajeze o parcare de 3.000 de metri pătrați pentru turiști, fără aprobarea arheologilor, punând în pericol zidul cetății pe circa 30 de metri.