Ansamblul Brâncuși din Târgu Jiu

O axă de la apus la răsărit

Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit stau pe aceeași linie, orientată de la apus spre răsărit. Cine pornește de la masă și merge spre coloană străbate Târgu Jiu de la un capăt la altul.

Constantin Brâncuși (1876–1957) locuia atunci la Paris. Liga Națională a Femeilor Gorjene i-a cerut un monument pentru soldații care apăraseră Târgu Jiu în 1916 împotriva Puterilor Centrale, iar el a acceptat comanda în 1935, fără să primească bani pentru ea. Realizarea monumentului se datorează în bună parte Arethiei Tătărescu, soția primului-ministru Gheorghe Tătărescu.

Ansamblul a fost inaugurat pe 27 octombrie 1938. În 2024 a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

Masa și scaunele

Masa tăcerii. Este o masă rotundă de calcar, înconjurată de douăsprezece scaune în formă de clepsidră. Una dintre lecturi o vede ca masa dinaintea bătăliei, la care se așază cei care urmează să lupte, iar clepsidrele măsoară timpul care curge în tăcere. Alții observă că scaunele nu stau lângă marginea mesei și citesc compoziția ca pe Cina cea de Taină, cu cei doisprezece apostoli în jurul lui Hristos.

Aleea scaunelor. Din grupul mesei, aleea duce spre Poarta sărutului, aflată la est, la intrarea în parc. Este alcătuită din două bănci de piatră și 30 de scaune pătrate, tot în formă de clepsidră, așezate de o parte și de alta în grupuri de câte trei. A fost realizată între 1937 și 1938.

Între masă și poartă, aleea funcționează ca un drum de apropiere: treci printre scaunele goale, în același ritm de câte trei, până ajungi la intrarea în parc.

Poarta sărutului

Poarta este lucrată din travertin de Banpotoc. Are 6,45 metri lățime și 5,13 metri înălțime, iar pe stâlpi se repetă motivul sărutului, care poate fi citit și ca o pereche de ochi care privesc spre interior. Sensul general dat porții este acela al trecerii spre o altă viață.

Poarta a fost inaugurată pe 7 noiembrie 1937, aceeași zi în care a fost inaugurată și biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, aflată pe axa Căii Eroilor. Biserica, ridicată între 1927 și 1938 pe locul uneia din 1777, nu este operă a lui Brâncuși, dar face legătura între componentele ansamblului; arhitecții ei au fost Ion Antonescu, Anghel Păunescu și Iulius Doppellreiter, iar pictura neobizantină în frescă îi aparține lui Iosif Keber.

Coloana fără sfârșit

La capătul estic al axei se ridică Coloana fără sfârșit, numită și Coloana „sacrificiului infinit”. Are 29,33 de metri și este făcută din module romboidale de fontă: 15 întregi, plus o jumătate de modul jos și una sus, în total 16. Modulul neterminat din vârf este socotit elementul care exprimă ideea de infinit.

Brâncuși încercase această formă încă din 1918, într-o versiune din lemn de stejar, aflată azi în colecția Muzeului de Artă Modernă din New York. La Târgu Jiu, modulele au fost turnate la Atelierele Centrale Petroșani și asamblate de prietenul său, inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan. Lucrarea s-a încheiat pe 27 octombrie 1938, ziua inaugurării. Sidney Geist a considerat-o punctul de vârf al artei moderne.

Ani de uitare și o restaurare

În perioada realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca reprezentant al „formalismului burghez cosmopolit”. În anii 1950, autoritățile comuniste au plănuit chiar demolarea coloanei, pentru fier vechi, dar planul nu a fost pus în practică. Abia în 1964 sculptorul a fost „redescoperit” în România ca geniu național, iar ansamblul, lăsat în paragină aproape un sfert de veac, a putut fi îngrijit din nou.

După 1989, coloana avea probleme serioase: se înclina, avea fisuri, metalul era corodat, iar fundația devenise instabilă. În 1996 a fost inclusă pe lista World Monuments Watch, iar între 1998 și 2000 a fost restaurată printr-un efort comun al Guvernului României și al mai multor organizații românești și internaționale.

Există și o tradiție locală despre adevăratele nume ale lucrărilor. Medicul Traian Stoicoiu, al cărui tată fusese coleg de școală primară cu Brâncuși, susținea că sculptorul le gândise ca un omagiu adus întregirii neamului: coloana ar fi fost „Coloana sacrificiului infinit dat de eroii români pentru reîntregirea neamului”, iar poarta, „Monumentul Întregirii neamului”, cu cei opt stâlpi ai săi reprezentând opt regiuni unite cu România. Masa ar fi fost „Masa apostolilor neamului”, cu douăsprezece scaune pentru apostoli și Hristos la mijloc. Tot după el, numărul modulelor coloanei ar trimite la anul intrării României în Primul Război Mondial, iar jumătatea de modul de la capăt, la jumătatea acelui an. Stoicoiu mai spunea că numele acestea nu le-au plăcut comuniștilor. Sunt interpretări transmise oral și rămân interpretări.

Cum parcurgi ansamblul

Totul se face pe jos, prin oraș. Un traseu firesc pornește de la Masa tăcerii, în Grădina Publică, la vest, continuă pe Aleea scaunelor până la Poarta sărutului, la intrarea în parc, și merge apoi pe Calea Eroilor, pe lângă biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, până la Parcul Coloanei, la est. Biserica de pe axă nu face parte din lucrările sculptorului, dar are pictura în frescă a lui Iosif Keber. Componentele sunt în spații publice, în parcuri și pe stradă.

Pentru Coloană, încearcă să te oprești la câteva distanțe diferite: de aproape se văd îmbinările modulelor de fontă, de departe se citește silueta care urcă fără să se termine.