Peștera Muierilor

O cupolă gotică din calcit

În Domul Mic, picăturile de apă au lucrat milenii la rând. Calcitul depus strat peste strat a format o boltă care seamănă cu o cupolă gotică, cea mai cunoscută dintre încăperile Peșterii Muierilor. Puțin mai încolo, pe un perete, scurgerile de oxid de fier au colorat piatra în roșu; locul se numește, firesc, Stânca Însângerată.

Peștera se află în comuna Baia de Fier, din județul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice. A fost săpată de râul Galbenul în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng. Este prima peșteră electrificată din România, iar galeria turistică se parcurge pe lumină artificială.

Numele are o explicație transmisă din bătrâni. Se spune că, în vremuri de război, când bărbații plecau la luptă, peștera adăpostea foarte mulți copii și femei. De aici i-ar fi rămas numele de Peștera Muierilor, folosit și ca Peștera Muierii.

Patru niveluri sub munte

Lungimea totală a peșterii este de aproximativ 7.000 de metri, dispusă pe patru niveluri. Cel mai de jos este rezervație speologică, împărțită în două sectoare: unul nordic, de 1.500 de metri, și unul sudic, de 880 de metri. Nu se vizitează.

Cu 40 de metri mai sus se află etajul superior, amenajat pentru turiști, cu o lungime de 573 de metri. Dincolo de el, o rețea de diverticule foarte greu accesibile duce lungimea acestui nivel până la 1.228 de metri. Pentru vizitator, asta înseamnă o plimbare relativ scurtă, într-o peșteră mult mai mare decât lasă să se vadă.

Ce vezi pe galeria turistică

Domul Mic. Cupola de calcit este piesa de rezistență a traseului.

Sala Altarului. Formațiunile de aici au primit nume împrumutate din biserică: Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare. Ele arată cât de mult a lucrat imaginația celor care au botezat sălile.

Stânca Însângerată. Culoarea roșiatică vine din oxidul de fier dizolvat în apă, nu din vreo întâmplare tragică.

Cupola. Înaltă de 17 metri, adăpostește o colonie de lilieci, care ies noaptea să se hrănească cu insecte în afara peșterii.

Pe traseu mai apar Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele Împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano și Sala Turcului. Ca și în Sala Altarului, numele vin din formele pe care le-au văzut în piatră cei care au explorat peștera.

Urși, lei și hiene

Galeria Urșilor este plină de oseminte. Aici s-au găsit resturi scheletice de urși, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice și mistreți. Peștera este cunoscută și pentru urșii de cavernă complet pietrificați descoperiți în ea.

Imaginea e greu de suprapus peste dealurile Gorjului de azi. Lei și hiene au trăit cândva în aceste locuri, iar oasele lor s-au păstrat în întunericul peșterii până au fost găsite.

În Sala Musteriană au ieșit la iveală numeroase obiecte care aparțin unor culturi din preistorie. Peștera nu a fost doar adăpost de animale.

Femeia din Peștera Muierii

Cea mai importantă descoperire a fost făcută în 1952. Cercetătorii au scos la lumină fragmente de oase care provin, foarte probabil, de la trei indivizi diferiți. Unul dintre ele, craniul unei femei, a fost datat cu radiocarbon la 30.150 de ani, cu o marjă de 800 de ani în plus sau în minus.

Craniul are trăsăturile clare ale omului modern: frunte înaltă, maxilar mic, arcade sprâncenare reduse. În același timp, osul occipital formează o boltă distinctă, o trăsătură asociată de obicei cu neanderthalienii. Fața, păstrată aproape întreagă, arată o femeie cu trăsături aspre. Același amestec de forme moderne și arhaice apare la descoperirile de la Lagar Velho, în Portugalia, și de la Peștera cu Oase, ceea ce poate indica un amestec cu neanderthalienii, trăsături robuste moștenite sau ambele. Împreună cu resturile de la Cioclovina, aceste oase se numără printre cele mai vechi urme ale omului modern din preistoria României.

Cine erau acești oameni rămâne o întrebare deschisă. Unii cercetători îi leagă de grupul Cro-Magnon și de cultura aurignaciană. Alții iau în calcul o cultură regională a Carpaților Meridionali, de la sfârșitul paleoliticului mijlociu și începutul celui superior.

Genetica a adăugat detalii. Un studiu din 2016 a extras ADN din doi molari ai unuia dintre indivizi și a confirmat că este vorba de un om pe deplin modern, cu o linie mitocondrială necunoscută până atunci, din haplogrupul U6, astăzi frecvent în nordul Africii. Un studiu al întregului genom, din 2021, a arătat că femeia este înrudită cu europenii de azi, dar nu este o strămoașă directă a lor. Vârsta ei este estimată la circa 34.000 de ani. Este apropiată genetic de alți europeni din paleolitic și nu este înrudită cu indivizii mai vechi de la Peștera cu Oase. Studiul a mai arătat că vânătorii-culegători din paleoliticul european aveau o diversitate genetică mai mare decât se credea, pierdută abia în timpul ultimei mari glaciațiuni și după ea.

Drumul spre Baia de Fier

Baia de Fier se află în nordul județului Gorj, pe marginea sudică a Parângului, iar peștera este pe teritoriul comunei, pe valea râului Galbenul. Traseul turistic, de 573 de metri, nu este lung și se parcurge fără grabă.

Nivelul inferior este rezervație speologică, iar diverticulele de la etajul superior sunt foarte greu accesibile, chiar dacă se încearcă să fie făcute mai ușor de parcurs.