Mănăstirea Tismana

Stânca, peștera și cascada

Tismana stă pe un vârf de stâncă al muntelui Stârmina, înconjurat de culmi împădurite și stâncoase. Chiar lângă incintă se deschide gura Peșterii Sfântului Nicodim.

În iulie 1657, diaconul Paul de Alep a trecut pe aici împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei. În însemnările lui de călătorie, scrise în arabă, nota că mănăstirea „nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are”.

Nicodim, călugărul de la Athos

Sfântul Nicodim era valah din sudul Dunării, înrudit prin mamă cu domnitorii Basarabi și prin tată cu cneazul Lazăr al Serbiei. La 16 ani a plecat în ascuns din casa părintească, din Prilep, și a ajuns la Mănăstirea Hilandar, de la Muntele Athos. Acolo a învățat slavona și greaca și a deprins caligrafia, pictura, argintăria, arhitectura și zidăria.

În Țara Românească a venit cu un grup de călugări care trăiau în obște. Lui i se atribuie mai multe ctitorii: Vratna și Mănăstirița în Serbia, Vodița și Tismana în Țara Românească, Prislop în Țara Hațegului. Vodița, sora mai veche a Tismanei, a fost distrusă la scurt timp după construire. Tismana a rămas, timp de peste șase secole, și este considerată cel mai vechi așezământ monahal încă în funcțiune din Țara Românească.

Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a prețuit mult pe Nicodim. I-a dăruit cârja sa și trei părticele de moaște și l-a făcut arhimandrit, iar Tismana a devenit „Marea Lavră”, prima arhimandrie din țară.

La Tismana, Nicodim a întemeiat o școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești în mai multe limbi. El însuși a scris și a împodobit, în 1405, un Tetraevanghel pe pergament, ferecat în argint aurit. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească și se păstrează la Muzeul Național de Istorie din București. Nicodim a murit la 26 decembrie 1406 și a fost îngropat în pridvorul bisericii, în mormântul pe care și-l săpase singur. A fost canonizat oficial în 1955.

Domnitori, revolte și incendii

Biserica a fost sfințită la 15 august 1378, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar hrisovul lui Dan I din 3 octombrie 1385 o confirmă. Zidirea a fost sprijinită de Radu I și de fiii săi, Dan I și Mircea cel Bătrân.

În 1406, Mircea cel Bătrân s-a întâlnit aici cu regele Sigismund de Luxemburg, în încercarea unei alianțe împotriva turcilor. În 1458 mănăstirea l-a găzduit pe Vlad Țepeș, iar mai târziu Neagoe Basarab s-a ascuns aici de teama lui Mihnea cel Rău. După un incendiu, a fost rezidită în 1542.

Fiecare domnie a lăsat o urmă. Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb în 1520, Radu Paisie a făcut chenarele și ușile în 1541, iar Matei Basarab a ridicat biserica mică a spitalului, în 1650, și clopotnița. Constantin Brâncoveanu a făcut danii importante.

Pe 12 mai 1818, domnitorul Ioan Gheorghe Caragea a rânduit 26 de panduri pentru paza mănăstirii. Tot aici Tudor Vladimirescu și-a organizat revolta antifanariotă, a întărit garnizoana și a lansat de aici Proclamația de la Padeș, datată 22 ianuarie. Biserica a fost apoi mult schimbată în 1855, de arhitectul Carol Benesch, cu elemente de decorație neogotică.

Ce privești în biserică

Pronaosul. Aici se păstrează pictura lui Dobromir din Târgoviște, din 1564, una dintre cele mai vechi picturi bizantine păstrate în Țara Românească, lucrată în culori vegetale. Peste ea fusese aplicată, în 1766, o frescă nouă. În 1955, în timpul restaurării conduse de George Russu, fresca din 1766 a fost desprinsă de pe perete, iar pictura veche a ieșit din nou la lumină. La cele nouă registre ale Sinaxarului s-a folosit un roșu oriental specific doar Tismanei.

Catapeteasma. Este sculptată în stejar, în stil post-brâncovenesc, din 1766, aurită, cu icoane împărătești din 1844.

Pridvorul. Reconstruit în 1983 după planul lui Nicodim, a fost pictat în 1994 de Grigore Popescu. Aici apar pentru prima dată, laolaltă, sfinții daco-romani canonizați la sfârșitul secolului al XX-lea.

Într-o raclă de argint din 1980 sunt păstrate degetul arătător al mâinii drepte a Sfântului Nicodim și crucea de plumb pe care o purta la gât, alături de moaște ale Sfântului Ignatie Teoforul și ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Aurul din peșteră

În iulie 1944, guvernatorul Băncii Naționale, Constantin Angelescu, a decis ca aurul băncii să fie mutat la Tismana, de teama înaintării sovietice. Casetele au fost puse mai întâi într-o pivniță. Locul a fost socotit nesigur. S-a amenajat atunci un spațiu în peștera mănăstirii. Între 14 și 16 septembrie 1944, în cel mai mare secret, în a doua grotă au ajuns 4.035 de casete, cu 189.673 de kilograme de aur. Alături au stat 51 de casete cu aur polonez, lăsat în păstrare României înainte de invazia germană din 1939.

Urcușul la mănăstire

Mănăstirea se află pe teritoriul orașului Tismana, în județul Gorj, la vest de Târgu Jiu. Drumul urcă spre stânca muntelui Stârmina, iar înainte de intrare trece pe lângă cascada de sub ziduri și pe la gura peșterii. Tismana este mănăstire de maici.

Muzeul păstrează fresca desprinsă din pronaos, icoane vechi pe lemn, cărți și veșminte, ușile bisericii din 1782 și două vitralii dăruite de George Coșbuc în 1916, în amintirea fiului său Alexandru.