Capidava

Unde zidul se oprește în cariera de calcar

Colțul de vest al cetății lipsește. L-au mâncat exploatările masive de calcar din anii 1920, care au mușcat și o bună parte din latura de sud-vest. Restul incintei a rămas totuși destul de complet încât arheologii să-i poată stabili dimensiunile: aproximativ 127 pe 105 metri.

Capidava stă pe malul drept al Dunării, în Dobrogea, lângă satul care i-a păstrat numele. Locul a fost la început un centru fortificat geto-dac. Apoi a devenit castru roman, una dintre verigile liniei de apărare a Dunării, iar mai târziu centru episcopal.

Opt secole de reconstrucții

Fortificația romană a fost ridicată pentru prima dată la începutul domniei lui Traian. În această primă fază, de la începutul secolului al II-lea, avea aproximativ 105 pe 125 de metri. Arheologii au confirmat contribuția legiunii XI Claudia la construcție în primul deceniu al secolului al II-lea. Primele trupe atestate aici sunt cohors I Ubiorum și, începând cu domnia lui Hadrian, cohors I Germanorum.

În jurul anilor 248–250, războiul scitic a lovit cetatea și așezarea din jur. Goții au distrus-o în secolul al III-lea, iar refacerea „din temelii” a venit în a doua jumătate a aceluiași secol. Noile garnizoane erau trupe de cavalerie: cuneus equitum Solensium, equites scutarii și vexillatio Capidavensium.

Au urmat faza constantiniană, cu turnuri în formă de U și rectangulare, apoi epoca lui Anastasius, când a fost refăcută o porțiune a zidului de incintă. Atacurile slavo-avare din 580–581 au închis acest capitol. Fortul a fost părăsit după invazia cutrigurilor din 559, apoi a mai trăit puțin, într-un spațiu redus, până după 612–613, data celei mai târzii monede descoperite, un follis de la Heraclius.

După retragerea romano-bizantină din Dobrogea, în jurul anului 600, a urmat o pauză lungă.

Bizantinii au reluat locul în secolul al X-lea. Deasupra vechii cetăți a apărut un zid de piatră și pământ care apăra o așezare de bordeie, locuită și de populația băștinașă. Cercetătorii au identificat aici șase niveluri de distrugere și reconstrucție, cu șapte niveluri de ocupare, de-a lungul a 200–250 de ani. Pe fiecare nivel au funcționat peste o sută de bordeie de 12–16 metri pătrați, într-o suprafață fortificată de circa 1,5 hectare. Incendiul provocat de pecenegi în 1036 a pus capăt definitiv locuirii.

Vama, satul și teritoriul din jur

Cetatea funcționa și ca punct de vamă, iar prezența unui beneficiarius consularis este atestată aici. În jurul ei s-a dezvoltat o comunitate indigenă de la care vine chiar numele locului, alături de un vicus militar despre care se știu puține lucruri.

O inscripție funerară descoperită la Ulmetum vorbește despre un „territorium Capidavense”, un ținut administrat de aici, cu mai multe ferme și nuclee rurale. Inscripția îl pomenește pe C. Iulius Quadratus, magistrat al acestui teritoriu și fruntaș al locului. Cercetările recente din jurul termelor primului castellum, aflate în proprietate publică, au arătat că ansamblul a fost extins și reparat în deceniile de după construcție. O a doua fază de lucru a fost datată după țiglele legiunii XI Claudia Antoniniana, din vremea împăratului Caracalla. Pentru un vizitator, aceste ștampile sunt cel mai direct fel de a lega pietrele de oamenii care le-au pus: fiecare unitate și-a lăsat numele pe materialul cu care a construit. Pe cărămizi și țigle au apărut ștampilele legiunilor XI Claudia și V Macedonica, iar mai târziu și ale legiunii I Italica.

Ce vezi pe teren

Săpăturile sistematice au început în 1925 și au cercetat integral mai multe zone ale sitului, cu toate fazele lor de construcție.

Poarta de sud. Era intrarea principală în cetate. Lângă ea se află clădirea interpretată inițial drept corp de gardă, despre care s-a stabilit ulterior că era de fapt un horreum, un depozit de provizii.

Biserica romano-bizantină. Datează din secolul al VI-lea și amintește de perioada în care Capidava era și centru episcopal.

Principia și barăcile. Clădirea de comandă romană târzie, împreună cu barăcile târzii și romano-bizantine din jur, arată cum era organizat spațiul militar în ultimele secole ale fortului.

Termele militare și portul. Termele aparțin primului castru, din secolele II–III, și se află la circa o sută de metri est de cetate. Acolo s-au găsit, suprapuse, urme de locuire și morminte din toate perioadele. Portul și necropolele completează imaginea unei așezări legate direct de fluviu.

Drumul până la ruine

Situl se află lângă satul Capidava, din comuna Topalu, județul Constanța. Se ajunge pe drumul care urmează malul Dunării, fie dinspre Cernavodă, din sud, fie dinspre Hârșova, din nord. Ruinele sunt chiar deasupra fluviului, așa că le vezi încă de pe drum.

Termele cercetate sunt în afara incintei, spre est. Situl este în aer liber, deasupra apei, așa că pregătește-te pentru vremea zilei respective.

Din 2015 se desfășoară aici un proiect al autorităților județene, finanțat cu fonduri europene, contestat pentru felul în care ar putea afecta șansele sitului de a intra pe lista UNESCO, alături de restul frontierei romane a Dunării de Jos.