Histria

Un vultur pe un delfin

Pe monedele bătute la Histria în jurul anilor 480–475 î.Hr. apare un vultur așezat pe un delfin. Este simbolul orașului, iar piesele de argint turnat care îl poartă sunt primele monede emise pe teritoriul de azi al României. Pe cealaltă față se văd două capete omenești alăturate și inversate, iar legenda IΣTPI stă încadrată într-un pătrat adâncit.

Numele vine de la Dunăre. Grecii îi spuneau fluviului Istros, latinii Hister, iar sufixul „-ia” arată locul, ca în Gallia sau Hispania. Histria înseamnă, așadar, orașul de lângă Dunăre. În Antichitate i se mai spunea Istropolis, Istriopolis sau Histriopolis.

Treisprezece secole de oraș

Coloniștii veniți din Milet au întemeiat Histria în secolul VII î.Hr., ca port la Marea Neagră. Eusebiu din Cezareea pune fondarea în jurul anului 657 î.Hr., Skymnos în 630 î.Hr. Oricare ar fi anul exact, Histria este considerată prima așezare urbană de pe teritoriul României.

În perioada greacă, orașul era împărțit în două, după un model obișnuit în lumea elenă: acropola și așezarea civilă. Structura s-a păstrat până la final. Histria a luat parte la revolta orașelor pontice împotriva regelui macedonean Lisimah, la războiul împotriva Bizanțului și la conflictul dintre Mithridates al VI-lea Eupator și romani. În jurul anului 260 î.Hr., s-a aliat cu Callatis ca să smulgă orașului Byzantion controlul asupra portului Tomis. Strabon scria că cetatea se afla „la o depărtare de 500 de stadii de gura sacră a Istrului”.

Romanii au stăpânit-o între secolele I și III d.Hr. Orașul avea atunci un zid puternic (doar latura de vest avea zece turnuri și două porți), străzi pavate cu piatră, terme, un gymnasion și un museion. Apa venea prin conducte lungi de peste 20 de kilometri. În secolele V–VI, Histria a ajuns reședință de episcopie.

Sfârșitul a venit în secolul al VII-lea d.Hr., odată cu invaziile avaro-slave. Mai era o cauză, mai lentă: golful în care se afla portul s-a colmatat treptat, iar marea s-a retras. Ce era cândva un golf deschis a devenit lacul Sinoe, parte a complexului lagunar Razim-Sinoe.

Arheologii Histriei

Ruinele au fost identificate în 1868 de arheologul francez Ernest Desjardins. Săpăturile propriu-zise le-a început Vasile Pârvan, în 1914, iar chiar în prima campanie el a găsit o inscripție numită Horothesia, care fixa granițele teritoriului histrian în vremea lui Traian. După Pârvan au condus cercetările Scarlat Lambrino, Emil Condurachi, Dionisie M. Pippidi și Petre Alexandrescu, apoi, până în 2010, Alexandru Suceveanu.

Necropola, aflată în afara orașului, a dat unele dintre cele mai tulburătoare descoperiri. Movilele funerare au un șanț de jur împrejur, o platformă și o centură de pietre din șisturile verzi care ies la suprafață la marginea de est a cetății; unele ajung la patru-cinci metri înălțime. În tumulul XII a fost înmormântat, la cumpăna secolelor VI și V î.Hr., un personaj local important. Ritualul, cu influențe homerice evidente, a inclus sacrificarea a 35 de oameni și a mai multor cai și măgari, veniți cel mai probabil din Imperiul Persan, după analizele specialiștilor.

Ce vezi astăzi între ruine

Vizita se desfășoară, în mare parte, în interiorul zidului roman târziu, care închidea dinspre vest spre lac o suprafață de circa 7 hectare, cu fosta acropolă grecească în ea. Zidul, cu turnuri și bastioane, este primul lucru care te întâmpină.

Zona Sacră. Templele dedicate Afroditei și lui Zeus stau pe o fostă insulă stâncoasă, unită azi cu țărmul. Sunt printre cele mai vechi urme ale orașului.

Bazilica episcopală. În centrul orașului se află una dintre cele mai mari bazilici creștine din regiune, din secolul VI. Are peste 60 de metri lungime și 30 de metri lățime și ocupa aproape 2% din suprafața cetății târzii. A fost scoasă la lumină în 1969, de Alexandru Suceveanu.

Cartierele și termele. Străzile pavate duc printre locuințe și ateliere, mai ales romane, printre terme și bazilici civile. Pe platou se află și cartierul civil cu locuințe din perioada arhaică, din secolul al VI-lea î.Hr.

În 1994, Mircea Angelescu a descoperit aici o friză cu opt divinități ale panteonului greco-roman, cu Zeul Soare pe margine.

Muzeul și lacul

Primul muzeu de sit a fost construit la începutul anilor ’20, după planurile arhitectului G. Simotta, pe vremea lui Pârvan. Terenul fusese ales prost, iar în 1923 clădirea s-a prăbușit. Muzeul de azi a fost înființat în 1982, într-o clădire nouă, și expune amfore, inscripții, vase, sticlă, opaițe, podoabe și basoreliefuri elenistice din săpăturile de la Histria și din împrejurimi.

Histria a fost prima pe lista celor cinci zone de interes arheologic prioritar stabilite în 2000, iar pe 13 februarie 2007 a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului European. Promontoriul pe care stau ruinele face parte și din Rezervația Biosferei Delta Dunării, în zona Istria-Sinoie, de 400 de hectare, ocrotită pentru păsările ei, între care califarul alb.

Drumul spre Sinoe

Situl se află lângă satul Istria, în județul Constanța, la nord de Constanța, pe malul lacului Sinoe. Odată ajuns, totul se face pe jos, iar vizita are două părți distincte: muzeul, cu obiectele mici, și ruinele, cu zidurile, templele și bazilicile. Ordinea contează mai puțin decât timpul; ruinele se întind pe o suprafață mare și cer timp ca să fie văzute fără grabă.

La marginea de est a ruinelor ies la suprafață șisturile verzi din care s-au făcut centurile movilelor funerare. De acolo, cu apa Sinoe în față, se înțelege ușor unde era odinioară golful și de ce portul a murit odată cu el.