Cetatea Poenari

Pe vârful de deasupra Argeșului

Scara de beton, cu balustrade, a fost construită în zilele de azi ca să facă accesibil un loc care, timp de secole, a fost gândit tocmai pentru a fi greu de atins. Cetatea Poenari stă pe un vârf de munte, la aproximativ 400 de metri deasupra văii, deasupra Cheilor Argeșului.

Locul se află în județul Argeș, pe teritoriul satului Căpățânenii Pământeni, lângă Arefu, pe vale mai jos de barajul și lacul Vidraru. Muntele pe al cărui platou stă cetatea se numește chiar Cetatea, iar Munții Făgărașului sunt aproape.

Pentru cei mai mulți vizitatori, Poenari înseamnă Vlad Țepeș. Numele lui atrage aici turiști români și străini, iar ruinele au fost amenajate ca obiectiv turistic.

Cine a ridicat cetatea

Începuturile sunt mai vechi decât Vlad. Cetatea este un monument istoric datat în secolul al XIV-lea. Potrivit tradiției, pe vremea lui Negru Vodă a fost construit aici un singur turn. Mai târziu, Vlad Țepeș a dezvoltat construcția, folosind-o ca loc de refugiu și ca punct de observație, și i-a adăugat turnuri, ziduri și dependințe. Poenari a devenit reședința lui secundară și o fortăreață ridicată împotriva otomanilor. Cetatea apare și într-un document emis de regele ungur Ladislau al V-lea Postumul.

Istoria exactă a construcției nu e simplă. Alte relatări vorbesc despre o cetate mai veche în aceeași zonă, cunoscută drept Cetatea Argeșului, ridicată la începutul secolului al XIII-lea și ajunsă la mijlocul secolului al XIV-lea principala cetate a dinastiei Basarabilor, apoi părăsită. Potrivit acestor relatări, în 1459 Vlad a refăcut și a consolidat construcția de pe stânca abruptă, transformând-o într-una dintre fortărețele sale principale. Diferențele dintre variante țin mai ales de nume și de ordinea etapelor; ce rămâne sigur e legătura strânsă a locului cu Vlad.

Mărimea și poziția au făcut-o greu de cucerit. A fost folosită și după moartea lui Vlad, în 1476, dar a fost părăsită în prima jumătate a secolului al XVI-lea, iar în secolul al XVII-lea era deja în ruină.

Legenda potcoavelor și bătălia pierdută în munți

Cea mai cunoscută poveste a locului e una de fugă. Potrivit legendei, Vlad Țepeș, urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate după ce a potcovit caii cu potcoavele întoarse, cu fața în spate. Urmele duceau astfel în direcția greșită, iar urmăritorii au pierdut drumul.

Locul le amintește unora și de o bătălie mult mai veche, cea pe care Nicolae Iorga a numit-o „Bătălia de la Posada”, din 9–12 noiembrie 1330. Regele Carol Robert de Anjou al Ungariei venise să își pedepsească fostul vasal, pe Basarab I, care din 1327 refuza să mai plătească tributul. Regele a fost înfrânt în timp ce se retrăgea. Un document din 1395 al lui Sigismund de Luxemburg descrie locul ca fiind pe culmile munților, numite în vorbirea locului „posada”, prin strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari. Bătălia apare și în Cronica pictată de la Viena, dar locul ei exact nu a fost identificat, iar „posadă” era un substantiv comun, care însemna trecătoare. Legătura cu Poenari rămâne, așadar, o asociere, nu un fapt.

Ce a rămas din ziduri

Cetatea are o formă alungită, potrivită cu creasta pe care stă.

Avea cinci turnuri, patru rotunde și unul prismatic, iar zidurile au o grosime de 2 până la 3 metri. Pe 13 ianuarie 1913, o alunecare de teren provocată de un cutremur a prăbușit părți ale cetății, care au căzut în râul de dedesubt. Au urmat alte două cutremure, în 1940 și în 1977, care au produs alte stricăciuni. Cetatea a fost apoi ușor reparată, iar zidurile și turnurile ei se văd și azi.

Din 2009, situl este administrat de Muzeul Județean Argeș.

Sus, pe lângă ziduri, rămâne priveliștea: de la nivelul cetății se vede valea Argeșului, adâncită între versanții cheilor. Ruinele sunt mai degrabă un contur decât un castel întreg: forma alungită a incintei și locurile turnurilor arată de ce cetatea era atât de greu de luat.

Urcarea pe cele 1.480 de trepte

Scara pornește de jos, din vale, și urcă până la cetate. Cu 1.480 de trepte și o diferență de nivel de aproximativ 400 de metri, urcarea nu e o plimbare. Ia apă, încălțăminte bună și pauze dese, mai ales vara, și calculează timp și pentru coborâre, care solicită genunchii.

Răsplata e aceeași pe care o căutau cei care au ales locul: o poziție de pe care vezi valea fără să fii ușor de văzut sau de ajuns. Pe trepte îți dai seama, mai bine decât din orice descriere, de ce cetatea era socotită aproape imposibil de cucerit.

Cum ajungi și ce mai e de știut

Cetatea se află pe valea Argeșului, lângă Arefu, sub barajul Vidraru, iar drumul spre ea urcă pe aceeași vale. Ultima parte se urcă numai pe jos.

O copie mai mică a cetății se află la București: replica a fost ridicată în 1906 în Parcul Carol, pentru Expoziția Generală Română. Azi găzduiește Oficiul Național pentru Cultul Eroilor și este deschisă publicului doar de două ori pe an, de Ziua Eroilor și de Ziua Armatei Române, pe 25 octombrie.