Gara din Oravița

Peronul de la etaj

Gara Oravița, cunoscută și ca Gara Oravița Română, este monument istoric și poartă titlul de prima gară din România. Orașul din jur stă la poalele Munților Aninei, la întâlnirea șesului cu dealul.

Pentru un călător de azi, anul 1847 are nevoie de puțin context: prima linie de cale ferată din lume, cea dintre Liverpool și Manchester, fusese deschisă în 1830, iar drumul de fier din Banat a început la doar câțiva ani după aceea.

Cărbune, florini și un drum spre Dunăre

Gara nu a fost gândită pentru turiști și nici măcar, la început, pentru pasageri. Rostul ei era cărbunele. Linia Oravița–Baziaș a fost construită ca să ducă cărbunele de la Anina, prin Oravița, până la Dunăre, la Baziaș. Investiția a costat cinci milioane de florini.

Traseul inițial lega Oravița de Răcășdia, Vrăniuț, Berliște, Milcoveni, Iam, Straja, Iasenova, Biserica Roșie, Biserica Albă, Vracevgai, Socol și, la capăt, Baziaș. Lucrările au durat din 1846 până în 1854, iar linia a fost dată în funcțiune la 20 august 1854. Transportul de pasageri a fost organizat abia din 1856.

Calea ferată a fost exploatată de compania privilegiată a căilor ferate austriece, iar după 1867 de Societatea Privilegiată a Căilor Ferate de Stat Austro-Ungare, cunoscută după inițialele germane St.E.G. Astăzi linia este închisă și niciun operator nu mai circulă pe ea. Porțiunea dintre Iam și Baziaș, care trecea prin teritoriul actual al Serbiei, a fost în mare parte dezafectată.

Oravița nu a ajuns întâmplător capăt de linie. Orașul fusese mult timp un centru minier, cu mine de aramă exploatate atât sub stăpânirea turcească, cât și sub cea austriacă, iar după 1717, când Banatul a trecut sub Habsburgi, aici au fost aduși specialiști mineri din mai multe provincii ale Austriei. Gara a apărut într-un oraș care trăia deja din ce scotea din munte.

Linia care urcă spre Anina

Dacă linia spre Baziaș explică de ce există gara, cea spre Anina explică de ce oamenii pasionați de trenuri ajung până aici. Calea ferată Oravița–Lișava–Anina a fost inaugurată la 15 decembrie 1863 și este prima cale ferată montană de pe teritoriul actual al României (a patra construită, în ordine cronologică). Lucrările au început în 1861, în partea de vest a Munților Banatului, o regiune greu accesibilă.

Traseul pleacă din Oravița, oraș aflat la o altitudine medie de 220 de metri, și urcă pe platoul masivului Semenic pe un culoar pe care nu există niciun alt drum. Pe cei 33,4 kilometri ai traseului, trenul câștigă 339 de metri de altitudine. Linia are 14 tunele, cu o lungime totală de 2,1 kilometri, și 9 viaducte. Unele curbe au raze de numai 104 metri, iar rampele ajung la o declivitate de 21 la mie. Din cauza acestor valori, linia a fost comparată adesea cu celebra cale ferată Semmering din Alpii austrieci.

Traseul cerea locomotive speciale. Tema de proiectare cerea ca locomotiva să tragă pe rampele de 21 la mie până la 110 tone, cu cel puțin 11 kilometri pe oră, iar sarcina pe osie era limitată la 9,5 tone din cauza șinelor slabe. Inginerul Pius Fink a proiectat o locomotivă-tender cu cinci osii cuplate, care să urce rampele fără să depășească rezistența șinelor de atunci. Patru astfel de mașini au fost construite între 1861 și 1867 în fabrica de locomotive a societății St.E.G. Au urmat alte tipuri în anii 1880, apoi, în 1930, locomotive construite la Reșița special pentru linia Oravița–Anina. După 1956 au fost aduse mașini mai puternice, iar în 1977–1978 secția a ajuns să fie tractată cu două locomotive cu aburi deodată. Din 1980, dubla tracțiune diesel-electrică a dus capacitatea liniei la 10.000 de tone pe zi.

Porțiunea face parte din situl „Calea ferată Baziaș-Oravița-Anina”, clasat ca monument istoric. Tot monument istoric este și clădirea gării din Anina, la celălalt capăt al liniei.

Oravița în jurul gării

Viaductul de cale ferată apare chiar în stema orașului, pe fond albastru, sub o cortină roșie cu două măști de teatru. Pe lângă gară, orașul păstrează Teatrul „Mihai Eminescu”, construit în stil baroc vienez în 1816–1817, cel mai vechi teatru din Banat. La inaugurarea lui, în octombrie 1817, au venit împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina Augusta. Astăzi clădirea găzduiește muzeul de istorie a teatrului și a orașului.

Farmacia „La Vulturul Negru”. Pe strada 1 Decembrie 1918 se află cea mai veche farmacie montanistică, fondată în 1793 și atestată din 1796, după placa de la intrare. Ea a fost înființată de farmaciștii din familia Knoblauch.

Lacul Mare și Lacul Mic. Pe pârâul Oravița au fost ridicate, între 1723 și 1733, primele baraje de greutate din România, folosite pentru spălarea minereurilor.

Gara însăși. Peronul de la etaj se vede în întregime abia dinspre linii.

Cum ajungi și ce să verifici

Oravița se află în sud-vestul țării, în județul Caraș-Severin, înconjurată de dealurile Tâlva Mare, Tâlva Mică, Colilia și Prisaca, cu Munții Aninei în spate, iar gara este chiar în oraș, așa că odată ajuns în Oravița o găsești fără să ieși din localitate.

Circulația trenurilor pe linia spre Anina se poate schimba de la un an la altul.

Clima ține cu vizitatorul aici mai mult decât în alte părți ale Banatului montan: iernile sunt mai blânde, iar primăvara vine mai devreme. Uneori bate însă Coșava. Vântul acesta poate fi foarte puternic.