Mănăstirea Cozia

Dungi de piatră și cărămidă

Pe fațadele bisericii mari, rândurile de piatră și cărămidă alternează ca într-o țesătură, iar printre ele apar rozete sculptate în piatră și cadre verticale care împart pereții. Nimic asemănător nu se construise înainte în Țara Românească. Modelul vine din școala Morava, din Serbia, iar biserica seamănă izbitor cu Lazarica, ceea ce arată că Mircea cel Bătrân a adus aici meșteri sârbi.

Biserica are hramul Sfânta Treime și a fost ridicată între 1387 și 1391. Hrisovul prin care a fost sfințită, la 18 mai 1388, este în același timp primul document care pomenește localitatea Călimănești. Întregul ansamblu, cu biserica mare, bolnița și construcțiile din jurul lor, este astăzi monument istoric, iar bolnița are și o fișă separată pe lista monumentelor din județul Vâlcea.

Mircea cel Bătrân și mănăstirea lui

Potrivit legendei, Mircea a construit-o lângă o mănăstire mai veche, atribuită lui Negru Vodă. Ce se știe sigur este că domnitorul a avut grijă continuă de ea. I-a întărit stăpânirea asupra mai multor sate și moșii și i-a dat dreptul să exploateze sarea de la Ocnele Mari. Robii țigani ai mănăstirii lucrau la salină și spălau nisipurile aurifere de pe Olt și de pe Valea lui Stan, pe Lotru. În 1415, un hrisov al lui Mircea îi dădea și vama de la Genune. Până la 1500, domnii care au urmat au mai emis 16 hrisoave care întăreau posesiunile Coziei.

Pisania de piatră a fost pusă în 1707, la o nouă înfrumusețare a bisericii, în zilele lui Constantin Brâncoveanu, când mitropolit al Țării Românești era Teodosie, iar egumen al mănăstirii, Mihail. Textul spune că biserica „lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor” a fost refăcută, și pune ridicarea ei în anul 6809, adică 1301. Istoricii consideră data greșită. Pisania pictată în interior indică anul 6894, adică 1386.

Paul de Alep, care a călătorit prin Țara Românească între 1656 și 1658, nota că numele Cozia ar însemna „fortăreață de pământ”, „din pricina nenumăraților munți din această țară”.

Osemintele lui Mircea cel Bătrân au fost reînhumate aici la 15 mai 1938. Ceremonia a fost oficiată de episcopul Vartolomeu al Râmnicului, în prezența principelui moștenitor Mihai, a lui Nicolae Iorga, a istoricului Ioan Lupaș și a subsecretarului de stat Nae Popescu.

Patru secole de adăugiri

Pictura interioară a fost făcută în 1390–1391 și refăcută între 1512 și 1521, sub Neagoe Basarab. Tot Neagoe a construit fântâna care îi poartă numele. Constantin Brâncoveanu a adăugat în 1706–1707 pridvorul, în stilul care îi poartă numele, iar pisania de atunci consemnează lucrarea, făcută cu episcopul Antim al Râmnicului drept „ostenitoriu”.

Bolnița Sfinții Apostoli. Chiar lângă mănăstire stă biserica bolniței, ridicată de Radu Paisie, cunoscut și ca Petru de la Argeș, fiu al lui Radu cel Mare și domn între 1535 și 1545. Pictura ei a fost lucrată în 1542–1543 de zugravii David și fiul său Raduslav.

Fântâna lui Neagoe. Ridicată în timpul lui Neagoe Basarab, în aceeași perioadă în care pictura bisericii a fost refăcută.

Pridvorul brâncovenesc. Este primul spațiu prin care treci când intri în biserică. Pus în fața unei biserici cu trei secole mai vechi, el arată cum fiecare epocă și-a lăsat amprenta pe același lăcaș.

Școală, pușcărie, grajd

Cozia a fost multă vreme un centru de cultură. Hrisoave din 1415, 1419, 1436 și 1448 arată că aici funcționa o școală mănăstirească încă din 1415, cu starețul Sofronie drept prim dascăl. Logofătul Filos, de la curtea lui Mircea, a compus aici versuri și imnuri religioase și este socotit primul poet român. În 1696, Mardarie Cozianul a alcătuit pentru școală un Lexicon slavo-român. Școala funcționa și mai târziu: la 12 mai 1772, arhimandritul Ghenadie scria că venise la Cozia „din mică copilărie”, iar acolo învățase carte. Un alt fost elev, Barbu, conducea în secolul al XVIII-lea o școală sătească la Jiblea, azi cartier al Călimăneștiului.

În timpul ocupației austriece a Olteniei, mănăstirea a fost o fortăreață greu de cucerit. În secolul al XIX-lea a slujit aici preotul Radu Șapcă, unul dintre participanții de seamă la revoluția de la 1848 din Țara Românească. Prin decretul nr. 519 din 4 mai 1864, Alexandru Ioan Cuza l-a numit curator civil al mănăstirii, iar la 24 ianuarie 1866 Șapcă a ținut aici o cuvântare la aniversarea Unirii.

Au urmat și ani umilitori. Între 1879 și 1893, autoritățile au transformat mănăstirea în închisoare, iar Mihai Eminescu a scris împotriva acestei decizii un articol virulent în ziarul „Timpul”, la 12 septembrie 1882. Mai târziu a fost spital. În Primul Război Mondial a ajuns grajd: un raport din 16 iunie 1916 consemna că în biserică erau băgați cai, iar piatra comemorativă a lui Mircea era complet deteriorată.

Ultima consolidare amplă a avut loc între iulie 1958 și ianuarie 1959, la intervenția patriarhului Justinian Marina.

O oprire la Călimănești

Mănăstirea se află în orașul Călimănești, județul Vâlcea, pe malul Oltului. Cozia este mănăstire activă. Bolnița, mai mică și așezată alături, se ratează ușor de cine intră doar în biserica mare.

Jiblea, fostul sat cu școala lui Barbu, este astăzi parte din Călimănești.